Aceste poze de călătorie îți arată cât contează decuparea

Andrada Bonea
12:57 24.09.2015

Decuparea e una dintre funcționalitățile care lezează cel mai mult obiectivitatea în fotografie, iar proiectul #BrokenIndia ne-o demonstrează încă o dată.

De data aceasta, nu ne mai raportăm exclusiv la superficialitatea umană, care ne îndeamnă să ne cosmetizăm pozele cât mai mult, astfel încât să părem mai interesanți decât suntem. Acum vorbim de o realitate cu care India se confruntă în fiecare zi, dar pe care nu o arată nimeni, pentru simplul motiv că nu e glamorous. Sunt publicate zilnic poze frumoase și vibrante din călătorii în care oamenii pretind că pleacă pentru a-și găsi sinele, în timp ce imaginile sărăciei și poluării sunt lăsate deoparte. Ca și în cazul monedei, sunt mereu două fețe ale aceleiași realități, iar acestea pot fi diametral opuse.

„Avem hoteluri de cinci stele pe o parte și cocioabe pe cealaltă. Avem copii care sunt văzuți drept viitorul țării și copii care sunt tratați precum niște sclavi”, a spus un reprezentant al echipei Limitless, inițiatoare a proiectului. Scopul e, evident, de a atrage atenția asupra problemelor sociale, care nu sunt tocmai puține. Proiectul a fost realizat pe un principiu similar acestuia, deși mesajele nu coincid în privința ironiei.

 

Comentarii
loading...