18 dec. 2015 | 12:08

A-Frame de la Mozilla va permite construcția de site-uri care suportă realitatea virtuală

ACTUALITATE
A-Frame de la Mozilla va permite construcția de site-uri care suportă realitatea virtuală

Astăzi a fost lansat A-Frame, primul editor bazat pe HTML ce va permite dezvoltatorilor să construiască pagini de Internet dedicate ochelarilor de realitate virtuală.

Echipa de VR (virtual reality) de la Mozilla, MozVR, a creat A-Frame ca un program open-source care să permită altor dezvoltatori să construiască pagini de Internet ce vor găzdui experiențe de realitate virtuală. Folosind platforma HTML în loc de API-ul WebGL utilizat în acest moment pentru aplicațiile 3D online, MozVR speră ca această platformă să fie omniprezentă pe site-urile de realitate virtuală ale viitorului.

Totuși, A-Frame va fi compatibil și cu WebGL, însemnând că va merge pe desktop-uri, iPhone-uri, dispozitive Cardboard și ochelari Oculus Rift Dev Kit 2. Compatibilitatea cu Android va veni, de asemenea, în curând.

Cei de la Mozilla au fost drăguți și au oferit celor interesați de A-Frame un ghid despre cum să construiască un site optimizat pentru ochelarii de realitate virtuală, iar cei care doresc să vină cu propuneri pot să-și facă ideile cunoscute pe Tumblr sau Reddit.

În seria de sfaturi date de dezvoltatori, MozVR a sugerat ca începătorii să înceapă să înțeleagă cum să controleze elemente de bază precum cuburi 3D, clipuri video, modele 3D și chiar ”cutia” cerului (skybox). Cei mai avansați vor putea folosi JavaScript pentru a construi scene interactive cu mediul construit.

E interesant de văzut până unde va merge trendul realității virtuale, însă, cum deja se investesc atâtea resurse într-o platformă considerată, doar în teorie, a viitorului, va trebui să așteptăm lansarea lui Oculus Rift la începutul anului viitor pentru a vedea succesul acestui imens pariu pe care industia îl face pentru următorii ani.