Veacul Leica: „bulina roșie“ care a revoluționat fotografia

Veacul Leica: „bulina roșie“ care a revoluționat fotografia
15:39 11.07.2014

Cea mai populară marcă de camere foto are peste un secol de când a fost inventată. În 1914, era o revoluție ceea ce voia să facă un inginer. În zilele noastre este o piesă de colecție care lasă locul rețelelor sociale în care fiecare om se poate crede, cel puțin, fotograf profesionist. Ce a mai rămas din Leica, „bulina roșie“ a fotografiei, în vremea Instagram, Facebook și a telefoanelor mobile mereu acolo, mereu pregătite?

În aprilie 2012, Facebook, cea mai mare rețea socială din lume, cumpăra o aplicație de smartphone cu un miliard de dolari. Aplicația respectivă, disponibilă doar pentru iPhone la acea vreme, se numea Instagram și aduna într-un singur loc doar fotografii de la oameni.

Dintr-o aplicație a devenit platformă socială și dintr-un simplu produs care pune diverse filtre foto pe o poză a devenit locul în care să fie documentată viața oamenilor conectați mai mareu la Internet.

În 2014, Instagram este cea mai cunoscută rețea socială dedicată fotografiilor, este disponibilă oficial pe trei sisteme de operare și acel miliard plătit de Facebook nu mai pare o sumă atât de mare. Instagram, pe scurt, a democratizat fotografia și a adus-o în atenția și celor care n-o lua în calcul drept o pasiune sau îndeletnicire.

Prima democratizare a fotografiei

Leica 1914

În 1914, un inginer german democratiza și el fotografia, prin mijloacele de la acea vreme, prin camera foto Ur-Leica. Oskar Barnack, creatorul acestei camere foto, era inginer specializat în optica sticlei angajat în compania lui Ernst Leitz, în Germania.

Între 1913 și 1914, el a vrut și a reușit să dezvolte un sistem foto care să fie mai ușor de transportat, dar la fel de bun ca cele clasice care imprimau pe negative de 8 pe 10 inci. El a adaptat filmul folosit în cinematografie, dublându-i dimensiunea, pentru a se potrivi într-o cameră mică, precum cele din prezent.

Filmul pentru cinematograf avea o dimensiune de 18×24 de milimetri și era derulat vertical. Barnack i-a dublat lățimea, la 36 de milimetri, și l-a făcut să fie transportat pe orizontală, cum se întâmplă într-un aparat foto pe film.

O rolă de film are 36 de poziții și există o explicație logică pentru acest număr. Cele 36 de poziții acoperă perfect un cadru de 8×10 inci, cum erau negativele în vechile camere. Filmul a rămas cu acest număr de cadre până în prezent, deși unii producători au mai oferit și alternative cu 16 sau 24 de poziții.

Cât despre compania care a ajuns în prezent cel mai cunoscut nume în fotografie, denumirea „Leica“ vine dintr-o compunere a numelui „Leitz“ și cuvântului „camera“.

La aproape șase ani după Primul Război Mondial, Leitz decide să reia producția de camere foto, în ciuda sfaturilor primite de la consilieri care considerau că e riscant pentru o companie atât de mică, specializată în optica sticlei, să intre pe această piață.

El n-a ținut cont de asta, a lansat Leica I cu obiectiv fix, în 1925, iar cinci ani mai târziu avea pe piață și Leica II cu obiectiv schimbabil. În doar doi ani, în 1932, Leica II ajunge la 100.000 de bucăți vândute. Aveau să mai treacă aproape trei decenii până când această companie din Germania vindea camera cu numărul un milion.

Henri Cartier-Bresson, considerat de mulți „părintele“ jurnalismului de stradă.

Au trecut 100 de ani de la primul model de ceea ce avea să fie Leica. Germanii au strâns în portofoliu câteva zeci de camere și obiective, câteva nume importante din fotografie, aproape au dat faliment la mijlocul anilor 2000, iar de curând au intrat în noua lume a fotografiei printr-o cameră „fără oglindă“ (n.r.: mirrorless).

Celebrul punct roșu, o semnătură minimalistă pentru această marcă, e pe toate aparatele noi. Dar odată cu toate acestea, aparatele Leica au și prețuri foarte mari, au și romantismul lor. Sunt justificate? Am vorbit cu fotografi profesioniști care folosesc, stimează sau înțeleg lumea Leica, chiar dacă nu îi dau dreptate în totalitate.

Un videoclip de promovare a Leica Monochrom, nu a fost sponsorizat de companie, iar în acesta sunt prezentate fragmente din viața lui Robert Capa, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de război. El n-a folosit doar Leica.

Între Instagram și fotografia „clasică“

Vlad Eftenie, fotograf și arhitect, a folosit aparate pe film, digitale, iar mai nou se exprimă prin fotografia realizată cu telefonul mobilă și încărcată pe Instagram și Facebook.

Îi place domeniul și purismul de fațadă care derivă din fotografierea cu o anumită cameră. Desigur, diferențe de calitate, viteză, execuție există, dar contează și cel care face poza, după cum susține Eftenie. „Aparatul de fotografiat are avantajul că va ieşi o poză bună. Cu telefonul trebuie să te chinui. Chinuitul te ajută să conştientizezi cadrul pe care-l realizezi. Pentru cineva care devine conştient de rolul telefonului mobil în realizarea unor fotografii poate fi o metodă de lucru mai eficientă“, spune acesta.

Opinia lui despre Leica este undeva între „are ceva special“ și „e un act de snobism“. Sunt aparate ale producătorului german care costă câteva mii de euro, un exemplu foarte bun fiind Leica M Monochrom, care realizează poze doar în alb și negru, dar costă aproape 10.000 de euro.

„Sunt oameni care dau mii de euro pe așa ceva, dar fac niște poze banale. E ca și cum mi-aș cumpăra eu ultima consolă de jocuri video și asta ar trebui să mă facă un jucător excepțional. Contează dacă ai ajuns la Leica parcurgând toți ceilalți pași ori vrei un așa aparat pentru ca cei din jur să vadă punctul roșu de pe el. Eu personal cred că ai de lucrat cu atâtea zeci de aparate până la unul Leica, încât cred că e suficient timp să-ți dai seama dacă ai nevoie sau nu“, afirmă Eftenie.

Pe Instagram a debutat în vremea în care auzea de rețeaua socială de la studenții săi. Este lector doctor arhitect la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“. Îi critica pentru că pe această rețea socială puneau mai ales poze cu mâncare, cu ei înșiși, iar el a vrut să experimenteze, să vadă dacă se poate face ceva mai mult. Se poate, în prezent mare parte din pozele sale trec și prin Instagram înainte de a fi publicate pe Facebook, pe blogul personal sau în alte locuri.

Despre Leica mai spune că are ceva special, iar asta ține de filosofia creatorilor. „Leica se încăpățânează să facă aparate care durează, iar asta într-o vreme în care noi suntem obișnuiți cu această perisabilitate a dispozitivelor pe care le folosim“, spune el.

Una dintre pozele lui Vlad Eftenie pe Instagram

Ștefan Dinu este fotograf deținător de Leica și are în București, împreună cu Alex Spineanu, studioul „Allkimik“, unde face fotografie folosind tehnici vechi, de la film la ambrotipie. El susține că fotografia ca finisaj a fost bună încă de acum mai bine de un secol, doar că în timp a trecut prin miniaturizare, prin digitalizare și mai nou prin Internet.

Mai bună nu devine, doar se alterează într-un fel sau altul. Despre Leica spune că are, pe de o parte, o imagine foarte bună, are în portofoliu fotografi cunoscuți și a livrat în timp aparate care să-i facă cinste. „Leica e o combinație dintre un lucru foarte bine făcut și o imagine foarte bine făcută, pentru că elementele de snobism și de «să am ce-i mai bun» au existat din totdeauna“, declară Dinu.

Fotografia iese cu orice, dar nu în orice fel

Octavian Bâlea este un fotograf român care a găsit în fotografie o unealtă de expresie, iar în Leica a găsit „podul“ potrivit pentru ce vrea să transmită și cum o va face.

„Henri Cartier-Bresson zicea că «o poză bună poți face și cu o cutie de chibrituri, dar eu prefer s-o fac cu o Leica». În principiu, poți face cu orice, inclusiv cu telefonul mobil, dar vorbim despre nuanțe, coloraturi, despre tonuri pe care Leica le reproduce într-un fel în care niciun alt sistem optic n-o face“, spune acesta.

Fotograful Chase Jarvis a spus că cea mai bună cameră foto e cea pe care o ai la tine, iar în aceeași notă, Bâlea răspunde cu o analogie. „Dacă eu vreau să merg de aici până la studio într-un timp anume, contează mașina? Nu, dar asta nu-mi exclude pasiunea pentru modele clasice. Nu se rezumă totul la funcționalitate“.

Ștefan Dinu (îl găsești în studioul Allkimik) vorbește și despre o anumită siguranță pe care o dă o unealtă în care ai încredere. „Din punctul meu de vedere, confortul psihic e mare, să știi că ai ce-i mai bun și totul depinde de tine. (…) Prețul e, uneori, justificat prin câtă muncă și calificare intră în fiecare aparat. Am zis că «uneori e justificat», deoarece mai sunt micile jonglerii de marketing care se numesc ediții speciale (n.r.: în număr limitat sau cu autografele unor fotografi celebri)“, explică acesta.

Două categorii de utilizatori

Sorin Vidis a început să se ocupe de fotografie în 2006, iar în ultimii doi-trei ani s-a implicat mai mult. Un interviu complet cu el este disponibil pe „Adevărul“. Fotografiile sale au apărut în reviste și site-uri naționale și internaționale, iar din gama Leica deține modelul pe film M6.

După cum descrie, la început a dorit-o dintr-o pornire consumistă, dar apoi a înțeles mai mult din avantajele acestui sistem. „Este o cameră de dimensiuni reduse, care nu sare în ochi și nu deranjează. Are exact comenzile de care ai nevoie și care necesită real implicarea fotografului, iar focalizarea manuală te face mai atent și mai rapid în reacții“, explică acesta. Când vine vorba de „trebuie“ și „vreau“, el susține că sunt cele două categorii de oameni: cei care utilizează și cei care dețin astfel de aparate.

„Da, e vorba și de snobism, dar e unul rafinat și bine marketat, astfel încât amatorul de Leica să se îmbete în mireasma degajată de marcă prin prisma istoriei, a utilizatorilor celebri. Probabil că e și o chestiune de prestanță și de afișare a statutului“, spune Vidis.

Portofoliul lui Vidis poate fi consultat online

Vidis mai remarcă și că invenția lui Barnack a venit la momentul oportun, fiind singura alternativă viabilă la echipamentele voluminoase și dificil de folosit. „Aveau ceva foarte special aparatele Leica cu film de 35mm, erau primele și singurele disponibile la început de secol XX și erau o alternativă serioasă față de a căra echipament de câteva kilograme bune cu rezultate similare. Acesta este și unul dintre motivele pentru care majoritatea fotografilor celebri din acea perioadă «trăgeau» pe Leica“, afirmă Vidis.

Revenind în prezent, a rămas calitatea tehnică, a rămas renumele și abordarea diferită pe care producătorul o are față de alți rivali de pe piață.

Sorin Vidis

Cât despre lumea aglomerată a fotografiei, Sorin Vidis susține că nu intră în dezbateri care ar trebui să stabilească echipamentul câștigător, ba chiar căutarea imaginii perfecte îi pare un deziderat utopic.

„Odată cu salturile tehnologice se pune accent pe acuratețea imaginii, claritate, focalizare perfectă și alte concepte «burgheze». A nu se înțelege că aș considera o astfel de imagine greșită, dar interesul principal ar trebui să fie subiectul și modul de abordare“, explică acesta. Cât despre noile tehnologii, interesantă i se pare camera Lytro, care presupune că faci întâi poza, apoi decizi unde focalizezi și ai un control mai mare asupra imaginii, stochează detalii într-un model 3D, interpretând razele de lumină care cad pe obiecte.

loading...