26 iul. 2014 | 09:33

Microsoft promovează Nokia Lumia 930 folosind mere și cartofi pentru a-l încărca [VIDEO]

ACTUALITATE
Microsoft promovează Nokia Lumia 930 folosind mere și cartofi pentru a-l încărca [VIDEO]

Nokia Lumia 930 a început de luna aceasta să apară prin magazine. Ca să atragă atenția asupra telefonului său, Nokia a demonstrat cum poți încărca telefonul doar cu mere și cartofi. Asta dacă o priză și un încărcător sunt prea mainstream pentru tine.

Lumia_930_family

Pentru a-și promova noul telefon în Marea Britanie, Nokia a creat o instalație bio prin care să încarce telefonul. Deocamdată, doar Lumia 930 se bucură de energia organică. Și dacă te gândești să îți faci o astfel de instalație acasă, salvând astfel planeta de la poluarea pe care ai genera-o încărcând clasic, trebuie să știi că nu rezolvi cu doar un kilogram de mere sau cartofi.

Nokia a folosit aproximativ 800 de fructe pentru a încărca un singur telefon. Videoclipul de mai jos se vrea și unul inspirațional, un om primește sarcină de la Microsoft să încarce Lumia 930 în cel mai natural mod cu putință. El se gândește ce făcea în gimnaziu și așa îi vine ideea. Ei bine, e destul de natural, deloc practic și cam inutil, doar că atrage atenția.


În altă ordine de idei, ieri ți-am prezentat videoclipul în care un utilizator distruge un iPhone 5s punându-l pe calea ferată înaintea venirii unui tren. În videoclipul Nokia n-au „murit“ decât 800 de mere și cartofi, în videoclipul lui TechRax au fost distruse două telefoane de peste 500 de dolari fiecare.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele