12 nov. 2014 | 09:01

Hands-on în premieră cu Lenovo S90: Cum este clona de iPhone 6?

ACTUALITATE
Hands-on în premieră cu Lenovo S90: Cum este clona de iPhone 6?

Lenovo Sisley S90 este un nou telefon mid-level de la chinezi, dar este și o clonă de iPhone 6. Cât de aproape este însă de creația americanilor? 

Lenovo Sisley S90 „aduce“ cu iPhone 6, dar rămâne un telefon cu Android și dotări relativ modeste. FOTO Vlad Andriescu/Adevărul

Lenovo Sisley S90 „aduce“ cu iPhone 6, dar rămâne un telefon cu Android și dotări relativ modeste. FOTO Vlad Andriescu/Adevărul

Vlad Andriescu este în China și a ajuns să testeze Lenovo S90, telefonul care a atras atenția cu titlul „clona de iPhone 6“. Spre deosebire de alte produse care clonează telefoanele Apple, acesta e produs de numărul 3 mondial și nu s-a ferit de asemănări. Lenovo S90 (Sisley 90) e un smartphone de 5 inci cu rezoluţie HD pe un ecran Super AMOLED. Procesorul e un mediocru Snapdragon 410 quad-core la 1,2 Ghz completat de 1GB de memorie RAM. Capacitatea de stocare e de 16 GB, bateria are 2.300 mAh şi suportă două cartele SIM. Camera principală are 13 megapixeli, iar cea frontală are 8 megapixeli, rulează Android 4.4 KitKat și costă aproximativ 326 de dolari, rezonabil pentru un dispozitiv care arată foarte bine.

„Am pus mâna pe telefon vreme de câteva zeci de minute. E amplasat strategic în micuţul magazin de gadgeturi din mall fix lângă iPhone 6. Comparate, cele două sunt aproape identice. Descoperi rapid însă mici diferenţe. Lenovo a copiat designul la perfecţie, ba chiar mai mult, camera foto nu are acea protuberanţă care a deranjat mulţi oameni la iPhone 6. De asemenea, pentru că adolescentul asiatic e obsedat de selfie-uri, camera frontală are 8 megapixeli şi opţiuni de beautify. Chiar şi liniile de plastic unde iPhone-ul primeşte semnal au fost imitate fără nicio jenă“, scrie Vlad Andriescu în articolul despre Lenovo S90.

„În mână, telefonul nu se simte ca unul de trei ori mai ieftin. E făcut din aluminiu şi se simte de calitate în mână. Chiar dacă e o clonă, mi-a plăcut totuşi atenţia la detalii. E construit cu responsabilitate şi când ţii cele două telefoane mobile în mînă aproape că vrei să alegi Lenovo. Vă zic, am avut în gând să-l cumpăr. Pentru că nu se simte neapărat ca o clonă ieftină, ci ca un frate din acelaşi material“, completează el.

Articolul integral este pe „Adevărul“.

Alternative: Dacă nu vrei să cheltui prea mult pe iPhone 6, modelul iPhone 5s este mult mai ieftin și încă în stocurile magazinelor. iPhone 6 de 16GB costă peste 3.500 de lei, iar iPhone 6 Plus e la un preț mai mare.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele