07 aug. 2014 | 10:20

Android L va oferi suport pentru conturi multiple

ACTUALITATE
Android L va oferi suport pentru conturi multiple

Android L va fi disponibil în aproape două luni și până atunci Google mai pregătește o noutate pentru ultima versiune. Pe tabletă a implementat nouă funcționalitate încă de la Android 4.2 Jelly Bean.

AndroidL-3170 google

Odată cu Android 4.2 Jelly Bean, Google a introdus în sistemul de operare pentru tablete opțiunea de a crea mai multe conturi de utilizator pe un dispozitiv. Funcționalitatea a întârziat să ajungă și pe telefoane, problema fiind administrarea mesajelor și apelurilor vocale. Acum, GigaOM informează că odată cu Android L vom avea posibilitatea de a crea mai multe profiluri per smartphone.

Răspunsul a venit pe un forum dedicat Android, iar unul dintre angajații Google a spus, fără a numi Android L, că funcționalitatea va fi în următorul public build. Cum pentru KitKat nu mai este așteptată nicio actualizare, nicidecum una mai însemnată decât repararea unor „găuri“ de securitate, Android L este singurul „candidat“.

Noi detalii despre Android One: în octombrie vine cel mai bun Android pentru telefoane ieftine

De ce ar fi utilă o astfel de funcționalitate? Ei bine, pe tablete și PC-uri a venit ca ceva firesc. Sunt dispozitive mai mult sau mai puțin împărțite și cu alții, astfel că e nevoie de un oarecare control asupra datelor personale. Anul trecut, într-o discuție pe Reddit, un angajat Google a spus că telefonul e nițel mai personal. Totuși, sunt părinți care își dau telefonul copiilor și se ajunge la cazuri în care aceștia cumpără aplicații din Play Store sau folosesc in-app purchase în produsele deja disponibile.

Apoi, sunt cazurile în care îi dai telefonul cuiva pentru o scurtă perioadă de timp și n-ai vrea să umble în toate fișierele tale. Desigur, poți avea încredere sau poți avea intimitate asigurată. Mai rămâne să vedem cum implementează Google această funcționalitate.

Preview pentru Android L

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele