28 oct. 2016 | 10:51

Mormântul lui Iisus a fost deschis după 500 de ani

ACTUALITATE
Mormântul lui Iisus a fost deschis după 500 de ani

Cercetătorii au descoperit suprafaţa considerată a fi mormântul lui Iisus. Localizat în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, mormântul a fost acoperit cu plăci de marmură în secolul XVI.

„Plăcile de marmură care acopereau mormântul au fost înlăturate şi am fost uimiţi de cantitatea de materiale aflate sub acestea. Vor exista lungi analize ştiinţifice, dar, în final, vom fi capabili să descoperim piatra pe suprafaţa căreia a fost depus trupul lui Iisus”, potrivit lui Fredrik Hiebert, un arheolog al National Geographic Society.

Potrivit concepției creștine, Iisus ar fi fost întins pe o piatră cioplită, care provenea dintr-o peşteră calcaroasă, după ce a fost crucificat de către romani în anul 30 e.n. sau 33. Credința creștină spune că la trei zile după moarte a înviat, iar femeile care au venit să îi ungă trupul au constatat că mormântul era gol.

Piatra cioplită despre care vorbim este acum anexată unei structuri numită Edicule (de la latinul aedicule, casă mică), care a fost reconstruită între anii 1808-1810, după ce a fost distrusă de un incendiu.

Redescoperirea mormântului oferă cercetătorilor oportunitatea de a studia îndeaproape ceea ce se consideră a fi, în religia creştină, cel mai sfânt loc. Analiza pietrei originale îi va ajuta să descopere nu numai forma originală a mormântului, ci şi cum a devenit un loc de venerare, din momentul în care a fost descoperit de către Elena, mama împăratului roman Constantin, în anul 326.

Biserica Mormântului Sfânt se află, în acest moment, în custodia a șase secte creştine. Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Armeană deţin cel mai mult controlul asupra sa, iar anumite părți ale acestei biserici sunt considerate locuri comune de veneraţie pentru toate sectele.

Respectivul Edicule menţionat mai sus a fost restaurat în secolul XIX și a reprezentat o dilemă timp de zeci de ani. A fost afectat de cutremurul din anul 1927, iar autorităţile britanice au fost forţate să îl restaureze în anul 1947, prin poziţionarea unor grinzi exterioare.

În anul 2015, Partiarhia Ortodoxă Greacă din Ierusalim, cu acordul altor două mari comunităţi, a invitat membrii Universităţii Tehnice Naţionale din Atena să studieze acest sit, şi au început un nou proiect de restaurare în valoare de patru milioane de dolari, în luna martie a acestui an, care se presupune că va fi gata în primăvara anului 2017.

Finanțarea a fost asigurată de donatori precum Regele Abdullah al Iordaniei și Mica Ertegun, văduva lui Ahmet Ertegun, cofondatorul Atlantic Records și este supravegheat de Fondul Mondial de Monumente.