Descoperire după 15 ani de cercetări NASA: ce determină precipitațiile de pe Terra

Andrada Bonea, 02 Feb, 14:14

Un nou studiu publicat în Geophysical Research Letters a scos la iveală faptul că precipitațiile de pe Pământ au o cauză la care poate nu te-ai fi așteptat.

Cercetătorii au folosit informaţii colectate pe parcursul a 15 ani de către specialiştii NASA şi ai Agenţiei de Explorare Aerospaţială Japoneză. Studiul arată că forţa de atracţie a Lunii influenţează cantităţile de precipitaţii de pe Terra, iar aceasta este prima dată când se demonstrează concret legătura dintre cele două fenomene, potrivit MaineNewsOnline.

„Din câte ştim, este prima dată când cineva reuşeşte să asocieze forţa mareelor cu precipitaţiile”, au spus cercetătorii Unul dintre iniţiatorii studiului, Tsubasa Kohyama, a declarat că în momentul în care studia valurile atmosferice a detectat o oscilaţie în nivelul de presiune a aerului. Kohyama și partenerul său, John Wallace, au petrecut circa doi ani pentru a studia îndeaproape acest fenomen. Deşi se cunoaşte că presiunea aerului suferă modificări odată cu schimbările fazelor Lunii, de data aceasta oamenii de ştiinţă au reuşit să arată că forţa gravitaţională a satelitului natural influenţează şi precipitaţiile atmosferice, confirmând rezultatele studierii fazelor Lunii în 1847 și 1932.

Așadar, în momentul în care Luna se află la orizont, forţa gravitaţională a acesteia influenţează comportamentul atmosferei terestre, determinând-o să crească. Acolo unde forţa gravitaţională a Lunii acționează cel mai puternic, se vor produce precipitaţii în cantităţi mari. Cercetătorii au folosit informaţii colectate de-a lungul a 15 ani, de către specialişti ai NASA şi ai Agenţiei de Explorare Aerospaţială Japoneză, din 1998 până în 2015.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail

Viziteaza-ne pe Facebook