De ce rușii comuniști nu vor ca DiCaprio să-l joace pe Lenin

Andrada Bonea, 01 Feb, 12:56

Acum puțin timp, Leonardo DiCaprio a făcut o listă cu mai mulți revoluționari ruși pe care i-ar fi plăcut să îi interpreteze.

„Cred că ar trebui să existe mai multe filme despre istoria rușilor, pentru că are multe povești demne de Shakespeare”, a spus el, ca o motivație pentru faptul că i-ar plăcea să îi joace pe Putin, Rasputin sau Lenin. La doar câteva zile distanță, un purtător de cuvânt de la LeninFilm a declarat că studioul ar vrea să lucreze cu Leo pentru un proiect. „DiCaprio e deseori comparat cu Lenin în tinerețe. Avem suficientă recuzită pentru a recrea perioada revoluției”.

Dicaprio il va interpreta pe Lenin

Adevărul e că asemănarea celor doi e reală, și s-a vehiculat acest lucru destul de mult în social media. Totuși, comuniștii ruși nu par foarte încântați de idee și au amenințat că vor bloca studioul de film dacă DiCaprio va fi ales să îl joace pe Lenin. Aparent, Partidul Comunist a scris o scrisoare către LeninFilm, în care și-a exprimat temerea că celebrul actor va provoca acțiuni de protest, potrivit The Independent.

„Vom lansa acțiuni civile aproape la intrarea LeninFilm, pur și simplu nu îl vom lăsa să intre”, a spus Serghei Malinkovici, unul dintre liderii partidului. „Trebuie să găsească un actor rus”. Totuși, bunica de pe linia maternă a lui DiCaprio, Helene Indenbirken, a fost rusoaică, iar DiCaprio s-a referit de câteva ori la el însuși ca fiind rus.

Malinkovici este cunoscut pentru maniera sa de a protesta. În trecut, i-a scris o scrisoare deschisă Olgăi Kurylenko, atunci când s-a aflat că va interpreta un agent bolivian în Quantum of Solace, din seria filmelor cu James Bond. „Uniunea Sovietică ți-a dat educație gratuită, îngrijire medicală, dar nimeni nu a știut că vei comite un act de trădare morală și intelectuală devenind o fată de filme cu Bond, într-o serie de filme în care sunt uciși oameni sovietici și cetățeni ai altor țări socialiste”.

Nu știm care va fi deznodământul, dar șansele ca DiCaprio sau LeninFilm să fie intimidați de amenințările lui Malinkovici nu sunt tocmai de luat în calcul.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail

Viziteaza-ne pe Facebook
Urmareste-ne pe Youtube