Trucul pentru economisirea bateriei iPhone pe care îl făceai greșit

, 26 Iun, 11:07

Cea mai mare problemă a telefoanelor inteligente e, fără îndoială, autonomia scăzută. Pentru că orice am face, tot se termină într-un ritm enervant de rapid, am căutat diverse trucuri pentru a-i prelungi viața.

Unul dintre cele mai populare, mai ales printre utilizatorii de iPhone, ar fi cel cu închiderea aplicațiilor care rulează pe fundal. Ai putea crede că această mișcare ajută la prelungirea autonomiei, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Multitaskingul funcționează astfel: ai o listă a aplicațiilor pe care le-ai folosit recent, iar acestea nu au fost închise propriu-zis, ci puse pe pauză până la următoarea ocazie când le vei folosi. Ca să vizualizezi altfel lucrurile, e ca în cazul jocurilor de cărți pe care, să zicem, nu le-ai terminat și lași masa aranjată pentru a continua partida în viitor.

Cu alte cuvinte, atunci când închizi o aplicație din multitasking, pui cărțile înapoi în cutie, distrugând și ordinea în care au ajuns în joc. Pentru a rămâne în parametrii analogiei, când vei reîncepe jocul, vei consuma mai multă energie scoțând cărțile din cutie, reîmpărțindu-le și restabilind regulile de joc. După cum scrie Refinery29, într-adevăr, prea multe aplicații deschise pot face telefonul să se miște mai greu, în funcție de procesor și optimizarea sistemului de operare.

Totuși, nu este cazul iPhone. Dacă vrei să economisești bateria, poți intra în Settings, la General și să apeși pe Background App Refresh. Poți dezactiva funcția pentru aplicațiile care nu te interesează și astfel ai garanția unei autonomii mai mari. Această funcție doar le limitează accesul aplicațiilor la sistem pentru a-și reîmprospăta datele. Dacă e vorba de browser, nu-i nevoie să se actualizeze constant. Dacă e aplicația de mail, atunci vei vrea să nu fie înfrânată, dacă aștepți un mesaj important.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail