Tot ce trebuie să ştiţi despre bateria din Apple Watch

, 23 Ian, 15:00

Deşi mai este foarte puţin până când vom vedea noul pe piaţă, e suficient cât să aflăm noutăți despre autonomia acestuia.

Din punctul multora de vedere, un motiv vital pentru care adopţia smartwatch-urilor la nivel global nu este foarte mare ţine exclusiv de autonomia acestora. Astfel, pentru a evita vânzările mici, până la lansarea efectivă a Apple Watch, compania americană munceşte intens pentru a mări pe cât posibil şi pentru a finisa autonomia viitorului ceas inteligent.

Surse apropiate de Apple au confirmat pentru cei de la 9to5Mac că angajaţii gigantului în continuare nu sunt foarte optimişti când vine vorba de materializarea, la capitolul autonomie, a pronosticurilor interne. Cu alte cuvinte, la această oră, un Apple Watch are o baterie care îl ţine o zi, deşi compania ar fi sperat ca această valoare să fie de 2 sau 3 zile. Încă din 2014, voia ca Watch-ul să ofere aproximativ 2,5 până la 4 ore de utilizare activă a aplicaţiilor şi până la 19 ore de utilizare combinată activa/pasiv, 3 zile de stand by pure şi patru zile de sleep.

În comparaţie cu aceste doleanţe interne, în momentul în care va ajunge pe piaţă, bateria de la smartwatch-ul Apple va ţine 2-3 zile în standby. Alte teste interne au relevat că, atunci când ceasul este ţinut cu ecranul aprins şi doar cu funcţia de ceas e activă, micul gadget rezistă aproximativ 3 ore departe de priză.

Ca la orice gadget modern, consumul extensiv de baterie se datorează în egală măsură ecranului luminos şi procesorului puternic. Astfel, puteţi de pe acum să nu fiţi foarte optimişti că Apple va fi rezolvat toate probleme până când ceasul său inteligent va ajunge în cel mai apropiat Apple Store.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

sperante goale… nu sunt aș entuziasmat după ceasul lor, chiar daca respect produsele

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail