Primul smartwatch pentru nevăzători foloseşte Braille

, 29 Iul, 18:00

Pentru că există foarte mulţi nevăzători la nivel global, nu ar trebui să ne mire lansarea unui smartwatch cu afişaj Braille. Acesta e intitulat Dot.

De cele mai multe ori, când se lansează un nou gadget sau o familie de dispozitive, mai multe clase de utilizatori sunt neglijate din start. Printre acestea, aproape de fiecare dată, se numără persoanele cu handicap, în special nevăzătorii. Exact asta s-a întâmplat şi cu smartwatch-urile care sunt pe piaţă deja de câţiva ani.

Excepţia de la regulă vine de la o companie sud coreeană mai puţin cunoscută ce încearcă să aducă pe piaţă primul smartwatch pentru nevăzători. Încearcă este cel mai potrivit cuvânt deoarece micuţul aparat caută să obţină finanţare de la internauţi.

Ilustrat în imaginea de mai sus, creaţia asiticilor poartă numele Dot şi incorporează un display Braille cu patru grupuri de câte şase puncte. În funcţie de context, acest sistem permite ceasului să ridice doar anumite puncte pentru a afişa patru caractere simultan. Pentru că nu toţi nevăzătorii pot citi Braille la fel de repede, poate fi configurată o viteză de afişare de la unu până la 100 de caractere pe secundă.

,,Până acum, dacă ai fi primit un mesaj pe iOS de la prietena ta, de exemplu, ar fi trebuit să o auzi pe Siri cum citeşte mesajul în vocea ei specifică, într-o manieră impersonală. Nu ai prefera mai degrabă să-l citeşti singur şi să auzi vocea prietenei în mintea ta?„, Eric Ju Yoon Kim, co-fondatorul şi CEO-ul companiei producătoare a argumentat foarte inspirat necesitatea unui astfel de aparat.

La ora actuală, creatorii Dot au reuşit să obţină 600.000 de dolari pentru finanţarea smartwatch-ului cu Braille şi speră să mai adune un milion de dolari. Dacă totul merge conform planului, smartwatch-ul Dot ar trebui să poate fi achiziţionat începând cu luna decembrie a acestui an la 300 de dolari.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail