O lume dispărută, descoperită sub gheața Antarcticii

, 24 Ian, 13:45

O echipă de cercetători a găsit o adevărată lume dispărută sub stratul de gheață al Antarcticii. Valoarea științifică a acestei descoperiri este enormă.

Oamenii de știință de la universitatea Nebraska-Lincoln au folosit burghie cu apă fierbinte și vehicule robotice subacvatice pentru a pătrunde sub gheața groasă a Antarcticii.

În zona dintre stratul înghețat și fundul mării, un spațiu întunecat și foarte rece, cercetătorii au dat peste o lume aproape extraterestră, potrivit Inquisitr.

Aceștia au găsit numeroase specii de pești, dar și alte creaturi ciudate. Este pentru prima dată când oamenii au văzut această lume dispărută.

Cercetătorii au lucrat contra-cronometru, încercând să colecteze cât mai multe mostre înainte ca gaura din gheață să se închidă. Un vehicul robotic subacvatic echipat cu o cameră video a explorat zona, iar cercetătorii speră ca, printre imaginile colectate, să găsească indicii care să îi ajute să înțeleagă cum pot supraviețui creaturile în acea zonă.

Robotul, numit Deep-SCINI, a fost folosit pentru prima dată, fiind construit special pentru a rezista la mii de metri adâncime.

Deocamdată, analiza preliminară oferă o serie de indicii legate de cum este afectată gheața Antarcticii de schimbarea climatului. Mai exact, oamenii de știință au descoperit un strat de pietricele pe fundul apei, pietricele care par să fi căzut din gheață, atunci când aceasta s-a topit. Acesta ar putea fi un indiciu privind viteza cu care stratul glaciar se topește.

Rămâne de văzut ce alte minunății se ascund în această lume dispărută.

lume disparuta antarctica

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail