În imagini, Galaxy S6 vine cu sticlă pe ambele părţi, dar cu câteva lucruri în minus

, 26 Feb, 04:26

Pentru că nu aveaţi cum să începeţi ziua fără noi , astăzi desluşim informaţii despre aparat din câteva imagini interesante.

Ca de fiecare dată, nu avem nici cea mai vagă idee dacă imaginile alăturate sunt sau nu verosimile. Trecând însă peste acest detaliu, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la , avem toate şansele ca respectivul gadget să ajungă online în variantă finală.

Aceste fotografii au fost postate pentru prima oară online de reefur, un membru activ al comunităţii XDA Developers. Deşi nu putem verifica această afirmaţie, reefur a menţionat că acest dispozitiv este un prototip de Galaxy S6 ce ar urma să fie comercializat de operatorul american AT&T. Ca descriere, autorul imaginilor, a clasificat smartphone-ul ca fiind foarte subţire şi cu un aspect general mai atrăgător decât al Galaxy S-urilor din anii trecuţi. Pe lângă rama metalică, iese în evidenţă un strat de sticlă de o parte şi de alta a aparatului, similar cu ceea ce Apple a făcut când a lansat iPhone 4.

Tot cu această ocazie ies din păcate în evidenţă primele minusuri semnificative ale noului vârf de gamă sud coreean în comparaţie cu generaţiile anterioare ale telefonului. Aparent, Galaxy S6, pentru a-şi menţine grosimea infimă, va veni fără o baterie detaşabilă şi va renunţa la slotul pentru microSD-uri.

În retrospectivă, nu mai avem de aşteptat decât până pe 1 martie pentru a ne lămuri dacă Galaxy S6 va fi unul singur, dacă va avea un panou curbat pe două părţi sau va ieşi în evidenţă prin câteva similarităţi cu alte terminale aflate deja de pe piaţă.

samsung-galaxy-s6-xda-leak

Samsung Galaxy S6 1

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail