Funcţii de top într-un pachet surprinzător de accesibil – noul GoPro Hero+

, 02 Iun, 12:10

Populara familie de camere de acţiune a câştigat zilele trecute un nou membru prin intermediul GoPro Hero+, o cameră performantă la un preţ decent.

Oricine a vrut la un moment dat să imortalizeze un film de acţiune fără să-şi facă griji în legătură cu camera folosită, a cochetat cu ideea achiziţiei unui GoPro. Aceste camere variază foarte mult la capitolul preţ, iar prin intermediul listei nelimitate de accesorii se pretează pentru orice scenariu.

Dacă nu aveţi un buget foarte generos, cei de la GoPro au lansat o versiune actualizată a modelului lor entry-level. Acesta nu a devenit subit revoluţionar, dar a ajuns să integreze câteva funcţii pe care nu le întâlneam decât în . Este vorba de noul GoPro Hero+, un upgrade important adus camerei GoPro Hero lansată anul trecut.  Cea mai importantă funcţie suplimentară se reflectă în prezenţa touchscreen-ului desprins parcă din Hero 4 Silver. Spre deosebire însă de LCD-ul din Silver, în cazul Hero+ nu este detaşabil. La capitolul specificaţii, nu s-au schimbat foarte multe.

Cu GoPro Hero+ puteţi filma clipuri 1080p la o viteză de 30 de cadre pe secundă şi 720p la 60 de cadre pe secundă. Camera poate imortaliza fotografii de până la 8 megapixeli, iar conectivitatea WiFi şi Bluetooth vă vor ajuta să o controlaţi prin intermediul smartphone-ului. Preţul de achiziţie pentru noul model este de 300 de dolari. Dacă vă doriţi un GoPro Hero+, momentan îl puteţi achiziţiona din SUA, dar urmează să fie accesibil şi în Europa începând cu 12 iunie.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail