Flappy Bird se reinventează: Rulează pe Android Wear [VIDEO]

, 05 Ian, 11:56

Printr-o turnură de situaţie interesantă, unul dintre cele mai populare jocuri ale anului trecut, a ajuns să ruleze pe Android Wear.

flappy bird_android wear_feature

Nu trecuseră decât câteva zile din 2014 şi fiecare dintre voi auzise de Flappy Bird, un joc incredibil de simplu care genera dependenţă prin simplitate şi care s-a aflat la baza multor clone. Ulterior, jocul a fost scos din magazinele virtuale Apple şi Google, doar pentru a reveni câteva luni mai târziu.

Fiind probabil foarte puţin pretenţios la capitolul resurse hardware, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că acum este disponibil şi pentru Android Wear. Practic, de acum înainte, posesorii de ceasuri inteligente construite pe platforma Google pot începe să-şi lovească ecranele de la smartwatch-uri cu aceeaşi cadenţă cu care au făcut-o în urmă cu câteva luni pe telefoane. Trebuie însă să aveţi în vedere că această iteraţie a jocului nu a fost creată de Dong Nguyen, acelaşi dezvoltator care s-a aflat în spatele .

De varianta pentru Android Wear este responsabil Corbin Davenport. Acesta din urmă a creat o aplicație ce poate fi instalată manual pe orice smartwatch compatibil. Din păcate, partea de instalare nu este foarte facilă, deoarece aveţi nevoie şi de Android Debugging Bride. În cazul în care astfel de noţiuni vă sunt străine, un tutorial detaliat a fost postat online chiar de realizatorului acestei versiuni de Flappy Bird la această adresă.

În rest, experienţa de gaming ar trebui să fie identică cu cea pe care o experimentaţi pe un smartphone, deşi au existat câteva situaţii în care, în funcţie de rezoluţia ceasului vostru inteligent, scorul ar putea să nu fie vizibil pe ecran la finalul unui joc.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail