După fotografie, Zeiss vrea să domine realitatea virtuală și lansează un gadget pentru așa ceva

, 13 Oct, 08:00

În urmă cu câteva zile, cei de la Zeiss au anunţat oficial unul dintre primele kituri de realitate virtuală compatibile cu mai multe telefoane.

carl-zeiss-vr-one

Pentru că la nivel global a crescut semnificativ interesul pentru domeniul realităţii virtuale, cei de la Zeiss s-au decis să demonstreze că nu doar cei de la şi Samsung au un monopol în domeniul kiturilor de VR.

După ce şi-au făcut un nume în domeniul lentilelor şi camerelor foto, Zeiss a hotărât să-şi extindă domeniul de activitate. Prima manifestare în această direcţie vine sub forma kitului de realitate virtuală cu numele de Zeiss VR One. Ilustrat mai sus, ca arhitectură, gadgetul pare similar cu , kitul creat special pentru Galaxy Note 4.  Tot ca în cazul Gear VR, noul VR One nu va integra nici un fel de display, în schimb, va folosi ecranul de la smartphone-ul vostru.

Partea cea mai bună a acestui kit este compatibilitatea lărgită. VR One, printr-un locaş special, va putea găzdui orice smartphone, cu condiţia să se încadreze între 4,7 şi 5,2 inci în diagonală. După cum se poate vedea şi în imaginea de mai sus, smartphone-ul vostru va fi poziţionat într-o tavă cu locaşuri speciale pentru butoane laterale şi mufa de căşti, după care va fi glisat în interior. În mod evident, pentru crearea iluziei de realitatea virtuală vor fi folosite două lentile Zeiss menite să ofere utilizatorilor un câmp vizual de 100 de grade.

Simultan cu lansarea ce va avea loc până la finele acestui an, vor fi publicate şi aplicaţii de mobil care să complementeze kitul de realitate virtuală Zeiss VR One. Preţul pentru un astfel de gadget va fi de 100 de dolari.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail