Top trend-uri tehnologice anticipate în 2014

, 06 Ian, 18:00

Trenduri in tehnologie 2014

Cele mai interesante trend-uri tehnologice ale anului 2014 nu sunt un subiect tabu. Acestea sunt prezentate în multe dintre rapoartele de sfârșit de an, și unul singur este cel mai bine gândit după părerea mea, cel de la Gartner. În această ordine de idei îl vom prezenta și noi pe acesta, mai pe înțelesul tuturor. 

Raportul este destinat în primul rând companiilor, însă și consumatorii pot beneficia de pe urma acestor informații, dacă ne gândim puțin, de la ce idee se pornește. Nu putem arăta cu degetul ce ”tehnologie” va fi cea mai prezentă anul viitor, și nici nu putem organiza aceste tehnologii după importanța pe care o vor avea. Ce ne-a învățat experiența ultimilor ani în acest domeniu, care, chiar dacă este guvernat de matematică și fizică, este controlat mai ales de interesele companiilor producătoare de hardware. Aparițiile de moment pot schimba așadar foarte rapid cursul evenimentelor.

Diversificarea Dispozitivelor Mobile

Diversificarea Dispozitivelor Mobile

Dispozitive și tipuri de dispozitive sunt nenumărate în prezent. Fiecare are o funcție anume, pe care o îndeplinește foarte bine, sau o sumă de funcții la care excelează. Managementul acestor dispozitive impune un stres destul de mare pentru companiile care și-au deschis de curând brațele și au acceptat plitica BYOD – Bring Your Own Device, în care angajații pot folosi laptopul, tableta sau smartphone-ul pe care le dețin deja, sau care vor fi achiziționate în funcție de preferințele acestora, de către compania la care lucrează. Este un mod de fidelizare a angajaților și de a le oferi mai multă libertate. Controlul acestor dispozitive este adevărata problemă, precum și securizarea acestora. Platforma Windows face acest lucru ceva mai simplu. Mai greu este cu Android și iOS care funcționează altfel, și aici este domeniul cu care vor avea de furcă companiile în anul ce urmează. Așadar vom vedea o creștere în domeniul software-ului de securizare și protecție pe toate platformele mai sus amintite, precum și în segmentul de online.

Aplicații Mobile

Aplicatii Mobile

Un domeniu în continuă creștere care necesită o atenție deosebită din acest punct de vedere. S-a demonstrat de Zynga sau King.com că a face o mulțime de bani dintr-o serie de jocuri bine gândite nu este imposibil. Această piață este așteptată să crească, și va beneficia mai mult de Java Script și HTML5 ca platforme de codare. Acest lucru va  avea un efect benefic și asupra website-urilor care vor fi afișate mai bine pe dispozitivele mobile. Vorbeam totuși de aplicații, sau mai bine spus de Apps. Apps-urile sunt identificate ca soluționând o singură problemă, un calculator, un widget de vreme sau un recorder de voce sunt Apps-uri. O aplicație este cea care îndeplinește mai multe funcții sau cerințe, cum este cazul unui widget ce înglobează mai multe funcții, de vreme, ceas, sau notificări. Dezvoltatorii se vor axa mai mult pe cumularea unor funcții multiple în aplicații pentru ca acestea să funcționeze mai eficient și mai rapid.

Cloud-ul Personal

Cloud-ul Personal

Personal cred că cineva ar trebui să îi schimbe numele acestui sistem. Avem deja ”nori”, ăia pufoși care vor aduce ninsoarea în curând. Cloud-ul personal va avea o importanță mai ridicată în anul 2014. Utilizatorii vor din ce în ce mai mult să își creeze o rețea proprie, și deja o fac în mod indirect legând la router-ul personal toate dispozitivele cu WiFi, ca smartphone-ul, tableta, smart tv-ul, smartwatch-ul, și sincronizând filme, muzică, și contacte între ele. Acesta este un personal cloud. PC-ul nu mai este opțiunea primară pentru multimedia, și, ușor ușor, se va trece la NAS-uri inteligente ale căror rol este doar să facă informația disponibilă utilizatorilor, oriunde s-ar afla ei.

Mașinile Inteligente

Masinile Inteligente

Acestea reprezintă din nou un trend al anului viitor și nu numai. Se lucrează intens an de an la crearea unui supercomputer cât mai performant, însă de ceva vreme se lucrează la inteligența globală a acestora. Același lucru îl vedem și la smartphone-uri, unde fiecare producător major a introdus un asistent personal sub forma unui robot. Chiar și la ING ți se răspunde la telefon de un robot, care te identifică după timbrul vocii, și, îți oferă informațiile personale contului. Atât companiile cât și consumatorii de rând, vor investi în aceste tipuri de mașini inteligente cu care poți comunica și cărora le poți ordona momentan să execute funcții de bază. Consumerizarea, un fenomen care îi îngrijora pe producători acum câțiva ani, acum este factorul de creștere în această direcție. Oamenii au nevoie să comunice mai mult, însă în era tehnologică, aceștia o vor face într-o mică măsură, direct cu o inteligență artificială.

Printarea 3D

Printarea 3D

După cum am menționat într-un alt articol, acest domeniu poate reprezenta o a doua revoluție tehnologică, de la inventarea electricității și a motorului cu abur. Vânzările de imprimante 3D vor crește estimativ cu 75% doar în 2014, și probabil se va dubla din nou în 2015. Producția pe bază de adăugare, adică modul funcționare a imprimării 3D este pe piață de mai bine de 20 ani. Prețurile dispozitivelor capabile să realizeze produse finite doar cu ajutorul modelării 3D erau însă foarte mari în trecut. Cea mai ieftină imprimantă 3D și cea mai simplă desigur, are un preț de 500 de dolari. Este încă în stadiul de proiect, însă cu siguranță aceasta și altele ca ea vor vedea lumina zilei, precum și casa consumatorului în 2014. Imprimarea 3D a devenit reală, viabilă, și este o cerere mare pentru aceasta.

Internet of Things

Internet of Things

Internet of Things este un termen ce face referire la toate dispozitivele ce se sincronizează între ele și cu internetul, fără intervenția utilizatorului. Aici putem enumera smartphone-ul, tableta, PC-ul, ceasul inteligent, radio-ul, frigiderul, mașina de spălat, cuptorul cu microunde, chiar și cafetiera. Internetul este folosit de aceste mașini în primul rând pentru a comunica cu utilizatorul și a îi oferi un set de notificări. În curând aceste notificări vor putea fi trimise către anumite servere, care, în funcție de acestea vor cumunica aparatului respectiv ce trebuie să facă mai departe, nemafiind nevoie de intervenția deținătorului acelui obiect. Internet of Everything reprezintă oamenii, lucrurile, informația și locația acesteia, cele patru modele standard, de administrare, monetizare, operare, și extindere putând fi aplicate oricărui element din cele patru enunțate mai devreme. Aici vor beneficia și utilizatorii însă cel mai mult o vor face companiile, dacă vor reuși să identifice corect necesitatea clienților și să o întâmpine cu răspunsul sau produsul potrivit.

Arhitectura Client/Cloud

Arhitectua Client Cloud

Modelele pe care funcționează această arhitectură sunt în continuă schimbare. Clientul este o aplicație complexă ce rulează pe un dispozitiv conectat la internet iar serverul este un set de servicii stabilite online, cu acces pentru toată lumea. Cloud-ul este punctul de control dintre aceste două elemente. Cloud-ul va putea fi accesat în viitor de pe un dispozitiv conectat la internet direct din browser, iar aceasta este direcția pe care se va miza în 2014. Toate serviciile online de muzică sau filme fac deja acest lucru prin implementarea de HTML5, ce oferă o flexibilitate și o viteză superioară. Astfel Deezer sau Zonga vor fi probabil în viitor o singură adresă pe care te vei putea conecta direct din browser, și vor oferi aceeași funcționalitate pe care o au și acum. Jocurile se duc în special în această direcție, o mare parte a conținutului unui joc fiind downloadat atunci când ai nevoie de el, nu de la început.

Software-ul definește funcționalitatea

Software-ul Defineste Functionalitatea

Nimic mai adevărat, software-ul este cel care dictează dacă un produs este viabil sau nu. Exemplul cel mai clar este smartphone-ul care privit mai atent nu constă decât într-o baterie, o placă cu circuite și un display. Asemănarea dintre smartphone-uri este mai mare decât ne-am imaginat. Diferențele dintre ele sunt din ce în ce mai mult dictate de concepția producătorului  și de modul cum implementează software-ul. Există deja trei platforme mobile mari, standardizate, pregătite pentru idei și concepte noi. Chiar și pe segmentul de Enterprise, dezvoltatorii de soluții de acest gen sunt nevoiți să acorde o atenție mai mică hardware-ului, care este oricum foarte capabil la momentul de față, și crează soluții software pentru a se diferenția unul de celălalt. La fel și Google, Apple sau Microsoft, încearcă să aducă elemente noi la fiecare update de versiune, iar în 2014 această competiție va crește și mai mult.

Aceasta este așadar lista de trend-uri care vor avea o creștere semnificativă în cursul anului 2014. Vom vedea cum se dezvoltă și ce inovații majore apar pe fiecare segment, iar la sfărșitul anului le vom revizui, și vom analiza creșterea sau stagnarea acestora.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Scurtu Sorin Izvoras

In cazul in care omenirea se trezeste la realitate, si aplica inventia mea din 1995, este posibil ca 3D-ul sa devina o modalitate de vizionare la indemana tuturor(relativ).
Inventia mea poate conduce de asemenea la o revolutie in privinta imprimantelor actuale , semi3D.
Daca nu…. mai asteptam, putin, pentru ca , tot acolo ajungem.
Cred ca in domeniul microundelor, este nevoie sa se faca un urias pas inapoi, pericolul este prea mare, iar masurile de precautie sunt expediate la gunoi.

Scurtu Sorin Izvoras

Si ce simplu este. Atata timp cat a fost gatit alimentul, tot atata timp trebuie sa stea in repaos, pentru a inceta „frecarea”, incalzirea, intre elementele „intime” alesubstantelor constitutive!!!

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail