Stratasys este prima imprimantă capabilă de imprimare 3D color

, 28 Ian, 16:35

Cu toate că au fost până acum asociate cu creaţii monocrome, noua soluţie a celor de la Stratasys a trecut la color.

stratasys 3d color printer

Cu toate că vorbim atât de des de încât am ajuns să credem că sunt nişte instrumente perfecte, până de curând aveau o limitare majoră, puteau imprima într-o singură culoare. Indiferent care era aceasta, în funcţie de culoarea materiei prime, obiectul rezultat prin prelucrare avea exact aceeaşi nuanţă.

Stratasys a reinventat roata când vine vorba de imprimarea în trei dimensiuni. Aceasta este aceeaşi companie care a avut câteva rochii expuse la Paris Fashion Week în prima jumătate a anului trecut. Clasificată ca fiind revoluţionară, când vine vorba de design, inginerie şi producţie, Objet500 Connex3 Color multi-material 3D printer este prima imprimantă din lume capabilă să imprime color.

Similar cu cartuşele obişnuite de la o imprimantă clasică, Objet500 Connex 3D foloseşte un sistem unic de creaţie folosind o tehnologie cu trei jeturi ce amestecă materialele de bază în timp real pentru ca în final să genereze un număr nelimitat de combinaţii. Nici măcar nu contează dacă vorbim de produse menite să fie rigide, flexibile sau transparente. Nimic nu este imposibil, folosind această minunăţie tehnologică. În plus, totul se desfăşoară dintr-un singur pas. Nu trebuie să creaţi bucata roşie, bucata albastră şi bucata galbenă separat dintr-o piesă mai mare pe care să le uniţi ulterior. Objet500 Connex 3D vă oferă produsul finit.

Pentru că şi partea de software este foarte importantă în acest caz, merită reţinut că aplicaţia de imprimare este capabilă să vă ofere sfaturi şi să vă ajute să luaţi decizii inspirate vizavi de structura fiecărei creaţii ce urmează să fie imprimată.

În ceea ce priveşte numele culorilor folosite de soluţia celor de la Stratasys, dacă eraţi curioşi să mai faceţi o asociere cu o imprimantă 2D, acestea poartă numele de VeroCyan, VeroMajenta şi VeroYellow.

stratasys prima imprimanta 3d color

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail