„Samsung si sfinti” – un selfie de milioane de dolari la Oscar

, 04 Mar, 11:30

Da, așa cum spune și titlul, câteva milioane de dolari a scos Samsung din buzunar pentru „surpriza” făcută de celebra prezentatore de televiziune Ellen DeGeneres.

Ellen Selfie Samsung Galxy Note 3

Cum va relatam și într-un articol anterior, în cadrul decernării premiilor Oscar, a luat naștere cel mai popular selfie de până acum având la ora actuală peste 3 milioane de retwitt-uri. Acesta îi surprinde pe cei mai în vogă actori de la Hollwood. Totul pare banal pana aici, dar numai pana in momentul cand intra in scena si un act de PR in favoarea Samsung cu al sau Galaxy Note 3, dispozitivul cu care s-a realizat selfie-ul.

Cum este si normal, trebuie să vina și o răsplată pe măsură pentru asemenea ispravă, iar aceasta nu a întârziat. Un oficial Samsung a ținut să clarifice lucrurile, într-o adresă către TechCrunch, de unde aflăm că pentru companie a fost o adevărată surpriză gestul prezentatoarei și asigură că folosirea unui device Samsung în realizarea imaginii a fost întâmplătoare, Ellen pur și simplu având la îndemână un Galaxy Note 3. Pe lângă toate acestea, reprezentantul a spus că Samsung a fost sponsor al Oscar-urilor prin canalul american de televiziune ABS și doar atât. Din câte știm, emisiunea Ellen Show se difuzează tocmai pe acest canal, dar este tot o întâmplare…

Noi pariem că iPhone-ul din back-stage, cu care se pare ca prezentatoarea realiza o altă serie de imagini, era prea greu pentru a fi cărat până la scenă plus că dimensiunea ecranului de doar 4 inci a acestuia nu permitea să încapă în el atât de multe vedete de talie mondială. Evident, glumim, haideți să privim partea bună a lucrurilor, să apreciem faptul că oficialul Samsung, entuziasmat de plăcuta surpriză, a ținut să facă un alt anunț care să ne dea tuturor încă un subiect de știre, plus încă o piatră prețioasă la coroana PR-ului companiei.

Cum donațiile trebuie să aibă și o motivație, pe cunoscutul sistem că „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”, acest selfie a reușit să trezească sentimente de milă din partea Samsung față de acțiunile caritabile întreprinse de celebra prezentatoare și să smulgă 3 milioane de dolari din bugetul companiei, a câte 1,5 milioane pentru fiecare societate caritabilă aleasă de Ellen DeGenres.

Sincer, apreciem si salutam gestul și ne dorim tot mai multe de acest fel din partea unor giganți IT și nu numai, chiar și fără „surprize plăcute”. Cât o privește pe celebra prezentatoare, la cât mai multe selfie-uri pentru cauze nobile.

Mai jos, vă redăm din declarația oficialului Samsung:

„While we were a sponsor of the Oscars and had an integration with ABC, we were delighted to see Ellen organically incorporate the device into the selfie moment that had everyone talking. A great surprise for everyone, she captured something that nobody expected. In honor of this epic moment and of course, the incredible response of nearly 3 million re tweets, we wanted to make a donation to Ellen’s charities of choice: St Jude’s and the Humane Society. Samsung will donate 1.5 million dollars to each charity.”

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail