HP are un nou phablet: Slate 6 VoiceTab II nu e cu mult diferit de predecesor

, 28 Noi, 12:25

Într-o perioadă în care cei de HP păreau că au ieşit din domeniul telefoanelor inteligente,  tocmai au anunţat un nou phablet: 6 VoiceTab II.

HP-Slate-6-VoiceTab II

VoiceTab era un phablet lansat la începutul lui 2014 care, deşi nu a făcut valuri în piaţă, reprezenta reintrarea în domeniul telefoanelor inteligente a celor de la HP după aproape trei ani. În 2011, dacă vă mai aduceţi aminte, HP aducea pe piaţă primele smartphone-uri cu un sistem de operare modern, WebOS, iar HP Veer și Pre 3 sunt cele mai bune exemple.

Fără a munci foarte mult la un upgrade revoluţionar, la mai puţin de un an distanţă, HP a anunţat zilele trecute dispozitivul din imaginea de mai sus cu numele de HP Slate 6 VoiceTab II. În comparaţie cu primul VoiceTab, acesta vine preinstalat cu Android 4.4 KitKat, pe când modelul din ianuarie rula nativ Android 4.2 Jelly Bean. Senzorul camerei principale, de pe spatele phabletului, este acum de 8 megapixeli, cu 3 megapixeli mai mult decât anteriorul HP Slate 6 VoiceTab.

În rest, dacă nu era evident, vorbim de un telefon construit în jurul unui panou IPS de 6 inci cu o rezoluţie nativă de 1.280 x 720 pixeli. Este dual SIM, dar din păcate e limitat la conectivitate 3G prin intermediul operatorilor de telefonie preferaţi, într-o perioadă în care 4G a devenit standard. Camera frontală pentru selfie-uri este de doi megapixeli. Partea de procesare este asigurată de o combinaţie dintre un procesor quad core la 1,2 GHz Marvel PXA1088, 1GB de memorie RAM şi o memorie internă de 16GB. Deşi nu este specificat în mod clar autonomia de care dă dovadă aparatul reprodus mai sus, cei 3.000 mAh ar trebui să fie suficienţi pentru a vă ţine departe de priză pe parcursul unei zile de muncă.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail