Vesti bune pentru Wii U: Mario, Zelda si multe altele confirmate

, 24 Ian, 13:06

Nintendo Wii U a fost lansat la sfarsitul lunii noiembrie, insa pana acum nu a primit foarte multe jocuri first party. Acest lucru se va schimba incepand cu E3 2013, unde compania japoneza a promis ca va prezenta cele mai noi jocuri din seriile Mario, Zelda si Yoshi. Momentan insa primim doar mici detalii despre ele.

Nintendo Wii U

Editia de ieri a Nintendo Direct a dezvaluit noi jocuri pentru Wii U, dar si noi detalii despre reteaua sociala integrata in aceasta consola, Miiverse. Incepand cu aceasta primavara, Miiverse va putea fi accesata prin intermediul unui browser web, iar in viitorul apropiat vom primi si o aplicatie pentru mobile. De asemenea, tot in aceasta primavara, consola va primi un update semnificativ, care va imbunatati timpii de incarcare din meniurile consolei. Miiverse va include si functionalitate noua pentru Wii Fit U, care va oferi posibilitatea de a crea comunitati in cadrul jocului si va functiona asemeni unui forum.

Nintendo a oferit si noi informatii despre Wii U Virtual Console, care de asemenea se lanseaza in primavara. Desi cumparaturile de pe Wii Virtual Console nu vor fi transferabile, acestea sunt deja disponibile prin intermediul emulatorului de Wii. Cei care vor insa sa le acceseze direct din Wii U, vor putea sa plateasca o suma modica. Este vorba despre 1 euro pentru jocurile de NES si 1,5 euro pentru jocurile de SNES. Preturile vor fi in schimb identice cu cele de pe Wii Virtual Console, cu aditia unor optiuni avansate precum posibilitatea de a seta configuratia butoanelor. Pe Wii U Virtual Console va debuta si suportul pentru jocuri de Game Boy Advance. In 2013 se implinesc 30 de ani de la lansarea originalului NES (Nintendo Entertainment System), iar compania doreste sa ofere cu aceasta ocazie jocuri de pe legendara consola la preturi speciale. Incepand din ianuarie si pana in iulie, in fiecare luna va fi oferit un joc de NES la pretul special de 30 de centi. Primul astfel de joc este Baloon Fight, care va ramane la pretul redus timp de 30 de zile.

Desigur, si jocurile au primit atentie in cadrul noii editii de Nintendo Direct. In primul rand am primit un update la Bayonetta 2, care este in productie si va incerca sa includa elemente noi in serie, in timp ce se incearca pastrarea elementelor care au dus la succesul jocului original. Nu avem momentan detalii cu adevarat noi despre joc, insa acestea vor veni in curand, ne anunta Satoru Iwata, CEO-ul Nintendo. Legend of Zelda pentru Wii U a fost confirmat in mod oficial, insa jocul este abia in stadiu incipient si va mai dura pana cand acesta va ajunge in magazine. Intre timp insa, Eiji Aonuma, producerul seriei Zelda, a anuntat ca o versiune HD a lui The Legend of Zelda: Wind Waker de pe GameCube va veni pe Wii U in aceasta toamna.

Fanii Nintendo au acum un motiv in plus sa astepte E3-ul de anul acesta, intrucat au fost dezvaluite doua jocuri Mario, care vor fi prezente la show-ul din vara. Este vorba despre un nou titlu Mario de la echipa responsabila pentru Mario Galaxy si Mario 3D Land si despre Mario Kart pentru Wii U. Ambele vor fi disponibile pentru vizitatorii de la E3, ceea ce inseamna ca nu suntem foarte departe de lansarea lor. Pentru prima data in ultimul deceniu vom primi si un nou joc al carui protagonist va fi Yoshi. Este vorba despre Yarn Yoshi, un joc realizat de aceeasi echipa responsabila pentru Kirby’s Epic Yarn. Acest titlu va fi supervizat de regizorul Yoshi’s Island si Yoshi’s Story. Wii Party pentru Wii U va veni in aceasta vara, care va include noi metode de gameplay prin intermediul GamePad-ului.

La capitolul third party au fost dezvaluite doua titluri destinate in principal catre publicul japonez: un crossover intre licentele Fire Emblem si Shin Megami Tensei si un nou JRPG de la Monolith Soft, creatorii titlului Xenoblade Chronicles pentru Wii. The Wonderful 101 si Game & Wario au fost de asemenea prezentate in cadrul emisiei online.

Acestea sunt in mare parte vestile despre Wii U pentru acest inceput de an, insa daca doriti sa aflati toate detaliile „suculente” vorbite intr-o engleza stricata, va invit sa vizionati si voi Nintendo Direct:

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail