Ghid Practic de achizitionare TV

, 12 Iul, 14:53

Dupa cum putem observa cu totii, tehnologia evolueaza de la o zi la alta, iar gadget-urile si device-urile incep sa arate din ce in ce mai bine, sa aiba din ce in ce mai multe functii si sa ne ademeneasca din ce in ce mai mult de pe rafturile magazinelor de specialitate.

Regula este valabila mai mult sau mai putin pentru orice dispozitiv pe care il avem si pe care am vrea sa il schimbam sau pentru unul nou pe care ni-l dorim si urmeaza sa il cumparam. Televizorul este si el un bun exemplu al progresului tehnologic si, daca sunteti interesati de evolutia acestuia, puteti gasi toate detaliile aici.

Dar cum facem sa ne bucuram pe deplin de aceasta tehnologie de ultima generatie fara prea mari batai de cap?

 Ghid Practic de achizitionare TV

Raspunsul pare simplu: cumperi un televizor, il instalezi si „savurezi” cat mai multe scandaluri politice sau mondene in fiecare zi. Ideea e ca, daca vrei sa urmaresti si altceva, lucrurile se complica putin si ar fi bine sa parcurgi acest ghid practic inainte de a porni la cumparaturi.

 

1. Buget

 

Probabil ca multi vor fi tentati sa afirme ca discutia legata de bani ar trebui lasata la sfarsit, dupa ce ne dam seama ce device ne dorim, ce vrem sa facem cu televizorul si daca ne trebuie sau nu anumite functii. Nimic mai adevarat, dar ce pacat ca la ora actuala ofertele sunt atat de multe, incat daca pleci la drum fara cateva lucruri stabilite dinainte risti ori sa te invarti in cerc, ori sa iti iei o mare teapa. Cum altfel s-or fi vandut televizoare de sute de milioane care nu erau nici macar HD?…

Buget televizor

Si de regula, cand vrei sa-ti schimbi “batranul din sufragerie”, cam pleci de la intrebarea: Cat sunt dispus sa cheltuiesc/investesc? Suma nu trebuie sa fie una batuta in cuie si normal ca mai poate suferi unele mici modificari pe parcurs, dar macar trebue sa stii ce sa cauti in functie de banii alocati. In felul acesta se pot evita situatii de genul in care ajungi sa faci credit pentru un televizor de care de fapt nu ai nevoie, luat la un pret umflat cu pompa numai pentru ca te-ai lasat convins de reprezentantul de vanzari care il prezinta drept cel mai bun din toata galaxia.

Sa fim foarte bine intelesi: nu tot ce e extraordinar de scump e neaparat si extraordinar de bun sau de nou si, pe langa asta, poate sa fie total nepotrivit pentru nevoile fiecaruia.

 

2. Diagonala

 

Odata marja de pret stabilita, putem trece la urmatorul aspect: diagonala, un factor destul de important atunci cand vrem sa ne hotaram asupra unui televizor. Trebuie avut in vedere faptul ca o diagonala mai mare nu inseamna neaparat o imagine mai buna, dar de cele mai multe ori corespunde unui pret mai ridicat.

Inainte de a lua o decizie, trebuie sa va hotarati unde veti amplasa televizorul (cat de mare e camera) si la ce il veti utiliza (continut digital, HD, Full HD sau analog). Practic, degeaba cumparam un televizor de 55 de inci daca urmarim semnal analog de la mai putin de 2 metri. Rezultatul va fi o imagine comparabila cu cea de pe casetele VHS cu filme de pe vremea bunicilor, indiferent cat de scump a fost televizorul.

Diagonala TV

Majoritatea specialistilor iau in considerare distanta pana la televizor atunci cand recomanda o diagonala, pentru a evita obosirea ochilor, durerile de cap sau imaginile de slaba calitate. Asadar, cand alegem o diagonala trebuie sa stim exact unde vom amplasa televizorul, la ce distanta de locul din care vom privi si la ce inaltime sau unghi.

Mai jos aveti un tabel cu principalele diagonale comercializate, precum si distantele recomandate pentru vizionare (exprimate cu aproximatie, drept o medie intre recomandarile producatorilor si cele ale comerciantilor):

Diagonala televizorului Distanta minima Distanta maxima
24 inci (61 cm) 0,8 m 2,5 m
26 inci (66 cm) 1 m 3 m
32 inci (82 cm) 1,2 m 3,5 m
37 inci (94 cm) 1,3 m 4 m
40 inci (102 cm) 1,5 m 4,5 m
42 inci (107 cm) 1,7 m 5 m
46 inci (117 cm) 1,9 m 5,5 m
47 inci (119 cm) 1,9 m 5,5 m
55 inci (140 cm) 2 m 6,5 m
60 inci (152 cm) 2,3 m 7 m

Ar fi indicat ca pozitia sa va permita sa priviti aproape perpendicular pe imagine si ar fi bine ca lumina, fie ea artificiala sau naturala, sa nu bata direct in ecran, pentru a evita reflexiile neplacute (mai ales la televizoarele cu ecran lucios – glossy).

Dupa ce ati luat in calcul toate aceste aspecte, daca aveti spatiu suficient si va incadrati in buget, va puteti orienta spre o diagonala ceva mai mare. Oricum, dupa o saptamana de utilizare, credeti-ne pe cuvant, orice ecran o sa vi se para mult mai mic decat la prima vedere.

 

3. Tehnologia panoului

 

Alegerea tehnologiei de afisare a imaginii este extrem de importanta, pentru ca aici se face diferenta dintre un client perfect multumit si unul dezamagit de noua sa achizitie. Datorita progresului tehnologic nu putem discuta despre device-uri proaste, dar nici perfecte. Cu toate acestea, un anumit tip de televizor se poate mula mai bine pe nevoile specifice ale unui anumit user.

La ora actuala, pe piata din Romania oricine vrea sa isi schimbe vechiul televizor are de ales intre ecrane LCD, LED si plasma.

LCD vs LED vs Plasma

Inainte de a discuta diferentele, trebuie sa lamurim faptul ca LCD-ul si LED-ul utilizeaza in mare parte aceeasi tehnologie de afisare a imaginii, diferenta principala constand in modul de iluminare: CCFL (cold-cathode fluorescent lamps adica lampi fluorescente sau mai popular neoane) si respectiv LED-uri. In piata domneste confuzia ca imaginea televizoarelor LED ar fi afisata datorita unor “beculete colorate”, ceea ce este perfect gresit, explicatie care se poate atribui mai degraba ecranelor de tip OLED (mult mai scumpe si care urmeaza sa fie lansate pentru televizoare).

     LCD

Avantaje:

– pret redus si posibilitatea de a obtine cel mai bun raport calitate/diagonala/pret

Dezavantaje:

– tehnologie usor invechita, nu se mai fabrica

– contrast si luminozitate ceva mai scazute

– unghiuri slabe de vizualizare

– blacklight bleeding pronuntat la unele modele

– consum mai mare de curent fata de LED

 

   LED

Avantaje:

– tehnologie mai noua

– cel mai mic consum de energie

– design futurist si dimeniuni reduse atat pentru rama cat si grosimea efectiva a TV-ului

– luminozitate si contrast usor superioare fata de LCD

– timp de raspuns mai bun fata de LCD

– durata de viata superioara

Dezavantaje:

– pretul ridicat

– culori suprasaturate la unele modele, necesita calibrare

– prezenta blacklight bleeding-ului la majoritatea modelelor

 

     Plasma

Avantaje:

– cel mai bun timp de raspuns

– culori naturale

– nivel de contrast superior si negru uniform

– preturi mai bune decat in cazul LED-urilor

– unghiuri superioare de vizualizare

Dezavantaje:

– cel mai mare consum de energie

– emana cea mai multa caldura

– sunt disponibile doar in variante de la 40 de inci in sus

– luminozitate scazuta

– design, dimensiuni si greutate mai mari decat in cazul LED-urilor

– perioada de viata usor mai redusa

Edge LED vs Full LED vs Nano Full LED

Daca la LCD-uri sau Plasme treaba e destul de simpla, LED-urile se impart in ceva mai multe categorii. In functie de numarul si modul de amplasare a ledurilor, avem:

– Edge lit LED fara local dimming: LED-urile sunt dispune pe marginea televizorului si lumineaza toate la fel tot timpul (cea mai slaba varianta de LED, similara in performante cu LCD-ul)

– Edge lit LED cu local dimming: LED-uri tot pe margine dar pot fi controlate pe zone in functie de imaginea afisata

– Full Array LED fara local dimming: LED-urile acopera intreaga suprafata a televizorului dar lumineaza toate la aceeasi intensitate

– Full Array LED cu local dimming: LED-urile dispuse uniform pe intreaga suprafata si cu posibilitatea de a controla intensitatea luminii pe zone (pana nu demult cea mai buna varianta de LED)

– LG Nano Full LED: o varianta imbunatatita a Full Array LED cu local dimming in care peste leduri a fost introdus un film cu nano orificii proiectate in asa fel incat fiecare LED sa lumineze perfect perpendicular si astfel se creaza o uniformizare si o eficientizare a luminozitatii, un contrast superior si un negru mai uniform.

 

4. Principalele caracteristici tehnice

 

4.1 Rezolutia

Aici aveti de ales intre HDReady (1366 x 768 pixeli) si Full HD (1920 x 1080). De asemenea, puteti intalni si exprimari de genul 720(p sau i) si 1080(p sau i). Cele doua litere se refera la modul in care sunt afisate imaginile pe ecran: progressive sau interlaced. Daca in modul interlaced imaginea este impartita in linii de pixeli pare si impare care apar pe rand, in modul progressive acestea sunt afisate simultan si de aici rezulta o calitate mai buna a imaginii si o claritate ridicata a obiectelor aflate in miscare.

Rezolutia TV

Practic, indiferent de diagonala, va sfatuim sa va orientati spre standardul 1080p, adica o rezolutie de 1920 x 1080 pixeli cu imagini afisate in modul progressive, pentru a va putea bucura de un nivel al detaliilor superior si de o claritate imbunatatita. Este adevarat ca la noi pe piata comerciantii incearca eliminarea stocurilor prin tot felul de promotii la modelele LCD 720i sau 720p cu diagonale impresionante. Cu toate acestea, in ultimul timp diferentele de pret s-au redus considerabil, asa ca tot ce trebuie sa faceti este sa va informati si sa nu cadeti in plasa asa-ziselor „super oferte”.

4.2 Rata de refresh

Pe langa rezolutie, televizoarele prezinta si o rata de refresh, adica viteza la care sunt afisate imaginile pe ecran intr-o secunda sau mai bine spus de cate ori pe secunda imaginea de pe ecran este afisata complet, indiferent ca vorbim de aceeasi imagine sau de o imagine diferita. Rata de refresh este masurata in herti sau hertzi, de aici si indicativele prezente in specificatiile televizoarelor: 60Hz, 120Hz, 240Hz, 480Hz, 600Hz. Un televizor cu o rata de refresh de 60Hz va afisa o imagine completa de 60 de ori pe secunda.

Este usor de inteles ca ar fi de preferat o rata de refresh cat mai mare, in asa fel incat imaginile sa aiba un aspect cat mai fluid, iar detaliile imaginilor aflate in miscare sa fie afisate intr-un mod cat mai realist.

Rata de refresh TV

La acest capitol, cel mai bine stau plasmele din ultimele generatii, care se lauda cu o rata de refresh de 600Hz si care au cel mai mic timp de raspuns. O mare parte din LED-uri ofera si ele valori de minim 120Hz, ceea ce este mai mult decat suficient pentru majoritatea utilizatorilor. Totusi, preturile difera destul de mult in functie de acest criteriu, iar de cele mai multe ori un pret mic ascunde si o rata de refresh pe masura.

Din pacate, tot mai putini producatori specifica rata de refresh exacta si folosesc tot felul de tertipuri de marketing pentru a convinge potentialii cumparatori. Astfel au luat nastere denumiri precum: Sony MotionFlow, Samsung MotionPlus, LG TruMotion, Philips Perfect Motion, tehnologii menite sa ajute rata de refresh si astfel un televizor de 60Hz poate fi comercializat drept unul de 120Hz sau chiar mai mult.

In concluzie, daca bugetul va permite, va sfatuim sa va orientati cel putin catre 120Hz, dar cat se poate de reali.

4.3 Tuner-ul integrat

Toate televizoarele mai noi vin dotate cu tunere digitale care permit afisarea canalelor in format digital DVB (Digital Video Broadcasting) in plus fata de cele transmise analogic. Acest receptor poate fi DVB-C (pentru transmisia pe cablu), DVB-T (pentru transmisia terestra) sau ambele. Practic, un televizor care dispune atat de receptorul terestru cat si de cel pe cablu poate afisa atat posturile digitale si HD transmise pe cablu, cat si cele transmise terestru prin folosirea unei antene exterioare sau de camera.

Din pacate, la noi in tara in modul terestru putem receptiona un numar redus de posturi si doar in orasele mari, in principal Bucuresti, iar semnalul depinde foarte mult de zona in care te afli si de tipul de antena folosit.

DVB TV

De cealalta parte, tuner-ul intern DVB-C ne ajuta sa prindem toate posturile transmise digital de marii operatori de cablu, mai putin pe cele codate de acestia (HBO, DIGI, Cinemax s.a). Pentru a putea vizualiza aceste posturi veti avea nevoie de un decodor digital si o cartela (de cele mai multe ori distribuite gratuit), iar pentru posturile Full HD codate, de un decodor digital HD (furnizat in schimbul unei sume lunare adaugata la abonament). Problema cu aceste decodoare este ca sunt de slaba calitate, iar imaginile afisate de cele mai multe ori sunt usor inferioare fata cele receptionate cu ajutorul tuner-ului intern din televizor si sa nu mai discutam de telecomanda in plus…

Cu alte cuvinte, degeaba te orientezi catre un televizor DVB-T/C, pentru ca nu te vei putea bucura pe deplin de el, cel putin pentru moment in Romania. Speram ca pe viitor, operatorii de cablu sa inceapa comercializarea modulelor CI, un fel de cititoare pentru cartelele furnizate, care sunt introduse in slotul Common Interface al televizorului (doar unele modele au) si in acest fel am putea prinde toate canalele fara acele decodoare externe „facute pe vapor”.

O alta specificatie care insoteste transmisiile digitale si HD este metoda de decodare a informatiei primite: MPEG2 sau MPEG4. Cel de-al doilea reprezinta si cel mai nou standard specific transmisiilor de inalta calitate.

Asadar, in functie de bugetul disponibil va puteti orienta catre un televizor dotat cu DVB-T/C si MPEG2/MPEG4 cu slot CI si in acest fel veti fi pregatiti pentru orice scenariu viitor. Sau, pur si simplu, alegeti un televizor cu orice fel de tuner, la care atasati decodorul furnizat de operatorul de cablu.

4.4 Contrastul

Aceasta caracteristica a suferit poate cele mai multe transformari si modificari de denumire, ca urmare a strategiilor de marketing practicate de producatori, care se lauda care mai de care cu niveluri ametitoare de contrast de cateva milioane la unu.

Practic, prin contrast ar trebui sa intelegem diferenta dintre cel mai luminos alb si cel mai inchis negru pe care un televizor il poate afisa. Din nefericire, nu exista o metoda standardizata de a masura aceasta diferenta, lucru care explica discrepantele intre valori la televizore de acelasi pret, dar produse de firme diferite.

Contrast TV

Cand alegeti un televizor, nu trebuie sa va lasati impresionati de o rata a contrastului de milioane la unu, cea mai simpla metoda fiind sa mergeti in magazin si sa va convingeti de calitatea imaginii afisate de un anumit brand sau model de televizor. Asta pentru ca nu intotdeauna un televizor cu o rata de contrast superioara se va vedea mai bine decat un altul, diferenta fiind data de metodele diferite de masurare si etichetare ale producatorilor.

4.5 Conectivitatea

Indiferent de modul in care veti utiliza noul televizor, ar fi bine ca acesta sa dispuna de cat mai multe metode de conectare cu restul aparaturii din casa sau cu alte gadget-uri de pe piata, in ideea in care le veti achizitiona mai tarziu. Bineinteles ca exista o gama extinsa de adaptoare, convertoare si cabluri compatibile, dar de cele mai multe ori sunt destul de scumpe si pot afecta calitatea imaginilor afisate.

Conectivitate TV

Cand v-ati hotarat asupra unui model de televizor, ar fi bine sa verificati daca dispune de urmatorii conectori in functie de nevoile dumneavoastra:

Intrari:

– HDMI (cel putin doi) – pentru a conecta televizorul la o sursa externa de semnal audio-video: DVD, consola, decodor de cablu, camera foto-video, computer si altele.

– VGA – daca intentionati sa conectati un calculator care nu dispune de HDMI

– SCART- pentru conectarea dispozitivelor mai vechi sau cu semnal analogic

– Intrari video component RGB – vin sub forma a trei conectori rosu, verde, albastru care transmit imagini in mod analog de pana la 1080i

– Intrari video composit – conector galben care transmite imagini analog si este cele mai multe ori insotit de alti doi left/right pentru sunet

– USB (cel putin unu) – in cazul in care televizorul dispune de un player integrat pentru fisiere audio, foto, video sau pentru a conecta un adaptor Wi-Fi

– Conexiune retea RJ45 – mufa pentru cablul de internet in cazul in care televizorul este de tip SMART si permite conectarea la internet

Iesiri:

– Audio Digitala (optica) – pentru conectarea sistemelor home cinema la televizor si pentru obtinerea sunetului digital de tip surround

– Jack audio – pentru casti sau un set de boxe stereo active

– Iesire video RGB – la fel ca si intrarea doar ca transmite semnal in loc sa primeasca

 

5. Functii suplimentare

5.1 Player-ul incorporat

Daca alegeti un televizor cu media-player incorporat, va veti putea bucura de continut multimedia de pe orice stick sau hard USB. La ora actuala exista televizoare cu playere chiar mai performante decat cele dedicate si astfel puteti impusca doi iepuri dintr-o lovitura, economisind si o parte din bani.

Majoritatea televizoarelor de ultima generatie vin cu astfel de dotari, dar trebuie sa fiti atenti la o serie de detalii:

Ce formate video suporta? De preferat cat mai multe si cat mai complexe:MPG, MPEG, DAT, TS, TRP, TP, VOB, MP4, MOV, MKV, DivX, AVI, ASF, WMV si altele. La fel de importante sunt si subtitrarile: SRT, SUB etc. si mai ales daca sunt recunoscute diacriticele si daca ne este permisa modificarea dimensiunii si orientarii fontului.

Ce formate audio suporta? La fel, cu cat mai multe cu atat mai bine: MP3, AC3, DTS si altele.

Ce stick-uri sau hard-uri recunoaste TV-ul? Cu cat mai mari, cu atat mai bine, adica sa fie cat mai apropiate de 1TB, ca sa fiti siguri.

TV Multimedia Player

Cea mai simpla metoda de a verifica toate aceste caracteristici este fie sa va documentati temeinic pe site-ul producatorului sau prin downloadarea manualului televizorului, ori pur si simplu mergeti in magazin cu un stick plin de poze, muzica, filme si sa vedeti ce si cum citeste player-ul integrat.

5.2 Capabilitatile SMART

In ultimul timp, tot mai multe televizoare se lauda cu functii din ce in ce mai inteligente, de unde si denumirea: SMART. Sub aceasta denumire sunt cuprinse o multime de functii pe care televizoarele obisnuite nu le ofera.

Cea mai importanta dintre toate este posibilitatea de conectare la internet prin cablu sau Wi-Fi. De acest aspect se leaga si restul functiilor: accesul la retelele sociale, jocurile online, navigarea online, accesul la YouTube si alte servicii de streaming online, downloadarea de aplicatii, accesul la mail, servicii online, utilizarea Skype si multe altele.

SMART TV

 

Cu alte cuvinte, televizorul se transforma intr-un calculator de sufragerie care nu doar afiseaza continut, dar iti si ofera posibilitatea sa comunici prin Internet. Toate aceste functii vin din pacate si cu un pret pe masura, televizoarele din aceasta gama fiind simtitor mai scumpe decat cele obisnuite.

5.3 Cu sau fara 3D

3D-ul nu mai reprezinta de mult o moda sau un moft si tinde sa devina din ce in ce mai prezent in vietile noastre. Asa se face ca tot mai multi oameni aleg televizoare de tip 3D care sa afiseze continutul multimedia intr-un mod cat mai apropiat de cel dintr-o sala de cinema.

Ce trebuie sa stiti inainte de a va hotari daca vreti sau nu sa achizitionati un TV 3D? In primul rand, pretul va fi in mod sigur mai mare, iar in al doilea rand va trebui sa luati o decizie cu privire la tehnologia preferata: 3D activ sau 3D pasiv.

TV 3D

Ambele tehnologii prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje, iar producatorii cauta sa-si promoveze variante proprii derivate din cele doua tehnologii. In mare parte, televizoarele cu 3D pasiv sunt ceva mai accesibile si mai putin obositoare decat cele cu 3D activ, iar ochelarii pasivi pot fi achizitionati la preturi mult mai mici. La fel de bine un film 3D poate fi vizualizat pe un televizor cu tehnologie pasiva de mai multi utilizatori in acelasi timp din diferite pozitii, pe cand in cazul 3D-ului activ acest lucru devine aproape imposibil datorita unghiurilor de vizualizare.

Inainte de a lua o decizie asupra acestei functii, trebuie sa va ganditi la cat timp petreceti in fata televizorului si daca aveti acces la continut nativ 3D: filme blu-ray, jocuri pe console sau imagini capturate cu o camera stereoscopica. Altfel, veti ajunge sa cheltuiti mai multi bani pentru ceva de care nu veti putea sa va bucurati.

 

6. Brand

 

Toate brand-urile recunoscute produc televizoare mai mult sau mai putin bune. Depinde foarte mult de preferintele fiecaruia si de munca de documentare facuta in prealabil. Diferentele nu sunt intotdeauna foarte mari, dar cateodata suficiente pentru a  va determina sa luati o hotarare.

Spre exemplu, la ora actuala LG se lauda cu un sistem 3D pasiv pe care cei de la Samsung nu il au. Pe de alta parte, televizoarele LG nu suporta sunetul DTS in care vin encodate majoritatea filmelor Full HD, lucru pe care Samsung il acopera foarte bine.

Branduri TV

De asemenea, calitatea si multitudinea de functii difera nu atat de la un brand la altul, ci de la o clasa de televizoare la alta – un televizor scump al unei companii poate fi la fel de bun ca unul la fel de scump al alteia. Este important sa verificati dotarile, seriile si vechimea modelelor chiar si pentru acelasi brand sau la doua-trei branduri diferite pentru a gasi varianta optima pentru voi.

Ca o recomandare generala, incercati sa nu va lasati influentati de preturile incredibile si de diagonalele uriase pe care le practica brandurile mai putin cunoscute. De cele mai multe ori acestea ascund probleme de fiabilitate, de calitate a imaginii sau functii care ori nu functioneaza cum trebuie, ori lipsesc cu desavarsire chiar daca sunt prezente in fisa de specificatii. Producatorii cu renume in domeniul constructiei de televizoare sunt: Samsung, LG, Panasonic, Sony, Sharp, Philips, Toshiba.

 

 7. Magazin & Garantie

 

Daca ati ajuns la o concluzie si v-ati hotarat asupra unui model de televizor, urmatorul pas ar fi sa va decideti si de unde sa il cumparati. La ora actuala, in Romania exista o multime de magazine care comercializeaza televizoare atat online cat si offline. Nu va lasati atrasi de mirajul pretului foarte mic sau cel putin nu inainte de a verifica magazinul care afiseaza un asemenea pret. Ar fi pacat sa achizitionati un televizor de ultima generatie si sa observati cu stupoare ca nu beneficiati de garantie la producator, ci intr-un service obscur si neautorizat.

Magazin TV

Indiferent de numele magazinului ales, aveti grija sa va interesati si despre politica acestuia cu privire la pixelii morti – daca luati televizorul si constatati ca are un pixel sau mai multi defecti, ar trebui sa il puteti schimba fara prea mari dureri de cap.

Pentru evitarea neplacerilor, cel mai simplu mod de verificare ar fi sa probati televizorul inainte de achizitionare prin rularea unor fundaluri: alb, negru, rosu, verde, albastru pentru a identifica eventualele nereguli.

Un alt aspect important ar fi posibilitatea de returnare a televizorului, daca acesta nu corespunde nevoilor sau cerintelor voastre. „Timpul de razgandire” de pana la 30 de zile este deja standard prin lege.

 

Concluzii

 

Pe masura ce tehnologia evolueaza, achizitionarea unui dispozitiv in deplina cunostinta de cauza devine din ce in ce mai complicata. Multitudinea de functii, dotari si specificatii reusesc sa zapaceasca consumatorii, iar marketingul marilor producatori nu face altceva decat sa profite de aceasta zapaceala pentru a stimula procesul de achizitie fara sa ofere informatii importante.

Poate ca multi dintre noi actionam din instinct sau ne bazam pe experienta vanzatorilor atunci cand cumparam un televizor, dar astea sunt doar doua dintre premisele unei achizitii care se poate dovedi ca fiind total nepotrivita mai tarziu.

Concluzii TV

Si totusi, spre ce televizor ar trebui sa ma orientez? Avand in vedere tendintele de pe piata autohtona, aveti cateva variante clare: varianta de buget redus (un LCD cu diagonala ceva mai mare, dar cautati sa fie Full HD), varianta echilibrata (un LED de generatie noua si cu dotari medii), varianta bazata pe performanta (o plasma de ultima generatie) si varianta premium (un LED de ultima generatie cu dotari SMART 3D si panou Full LED).

Oricare ar fi alegerea, atata timp cat respectati macar o parte din sfaturile prezentate in acest Ghid, veti avea siguranta unei alegeri echilibrate si potrivite pentru cerintele voastre.

Utilizator TV

In concluzie, spercam ca acest Ghid sa vina in ajutorul acelor utilizatori care simt nevoia sa se lamureasca inainte de a lua o decizie cu privire la noul gadget din sufragerie. Informatiile despre televiziunea de ultima generatie sunt extrem de stufoase si nu avem pretentia de a le fi epuizat in totalitate, dar vom incerca sa raspundem nelamuririlor si comentariilor declansate de acest articol in asa fel incat sa fiti convinsi ca ati ales varianta optima de televizor in functie de nevoile, bugetul si preferintele voastre.

Ce televizor ati ales? 🙂

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Pentru habarnistul care a scris acest articol:
CATV in Romania nu inseamna doar RDS, unde o parte din grila e codata si ai nevoie de receiverul lor HD si restul canalelor se pot receptiona cu DVB-C-ul din tv, UPC ofera CAM-uri CI+ de cateva luni bune.

Alexandru Puiu

In primul rand termeni precum habarnist nu au ce cauta pe un site de IT, faptul ca ai o tastatura si te ascunzi in spatele unui nume generic nu iti da dreptul sa ofensezi gratuit pe un om care munceste la un articol. Daca ai de facut o sugestie sau o sesizare, exista moduri mult mai civilizate in care o poti face.

Felicitari pentru articol!
Mi se pare foarte util si reuseste sa lamuresca in mare parte problemele care apar la chizitionarea unui TV. Legat de eventualele neconcordante aparute in articol…cred ca sunt mai degraba omisiuni nevoite si se pot corecta prin comentarii constructive.

Grozav articol, l-am lecturat cu placere desi nu-mi voi cumpara de curand un televizor, voi tine cont de unele sugestii pe viitor.

@John: poti sa dai mai multe detalii? Eu peste tot, inclusiv pe site-ul UPC, gasesc ca nu se poate decat cu receiverele lor sinistre.

Marius Telcean

Foarte reusit acest ghid. Felicitari, iar ca o mica observatie, scrie te rog si despre wireless ready, intrucat nu e ceea ce pare la prima vedere. Nu e greu sa iti dai seama ce inseamna cu adevarat, dar e pacat sa nu scrii si despre asta.

Salut!
As dori mai multe date despre wireless daca se poate, deoarec doresc sa cumpar un tv im viitorul apropiat.
Mersi!

Victor Rizescu
Victor Rizescu

La televizoare Smart conectarea la retea se face fie pe fir, fie prin wireless. Daca un televizor este wireless ready inseamna ca i se poate atasa un adaptor pe USB produs exclusiv de compania care fabrica si televizorul si care de cele mai multe ori este mult mai scump decat un adaptor Wi-Fi obisnuit. Seriile mai noi si mai scumpe vin cu Wi-Fi integrat, adica tot ce trebuie sa faci este sa il conectezi la retea.
Cea mai ieftina si mai buna varianta de conectare(daca televizorul nu are Wi-Fi integrat), mai ales in cazul in care vreti sa vedeti videoclipuri Full HD online, ramane conexiunea pe cablu.

Felicitari pt articol. e smecherie! daca ma batea-i si chestiile astea nu le stiam. trebuie tinut cont de tot ce ai scris aici. Mult succes,

Varianta premium nu poate fi decat cea care ofera cea mai buna imagine posibila. Adica plasma Panasonic NeoPDP.

In rest articolul este excelent si aduce foarte multe informatii utile 🙂

Salut!
De ce plasma ar fi mai buna? Doresc sa cumpar un tv im viitorul apropiat.
Mersi!

Victor Rizescu
Victor Rizescu

Depinde de ce ai nevoie, plasma este ceva mai buna la afisarea culorilor, mai ales a nivelului de negru, de aici implicit detaliile si nu in ultimul rand are o viteza de raspuns superioara. Dar mare atentie, plasmele din generatiile mai vechi consuma destul de mult si nu beneficiaza de toate optiunile LED-urilor ceva mai noi. De asemenea un model de plasma mai noua, Smart si cu 3D are sanse sa fie ceva mai scumpa decat un LED

Doru Filipas

Un articol foarte util pentru marea parte a populatiei care nu este la curent cu toate noile tehnologii aparute in domeniu si nu numai. Chiar si eu am gasit cateva informatii utile. John sa caute in alta parte, articole care vor fi la nivelul lui de cunostinte in domeniu.

Foarte bun articol.

Eu am o plasma de 37”.

Am preferat si prefer in continuare plasmele 🙂

Foarte bun articolul. Nu baga in seama toate rautatile unora.

Excelent articol ! Foarte bine sintetizat ! Un adevarat ghid pentru cei ce vor sa-si achizitioneze un TV de ultima generatie. Pacat ca multi nu inteleg o mare parte din detaliile tehnice. Eu am multe cunostinte in domeniu si tot am mai invatat cate ceva iar explicatiile sunt pentru aproape toata lumea (macar cu bac-ul luat). Felicitari D-lui Victor Rizescu !

hmm…foarte bun articolul ,in loc sa petrec 1-2 saptamani pe net pt a invata ceva despre tv , ma pot ghida in doar cateva ore dupa indicatiile tale.Respect pt tine si munca pe care o depui .

Ps: scoate captcha .

Felicitari, excelent articolul

Salut ,

Felicitari ptr articol. Informatii foarte coerente,obiective si usor de inteles.
Ai putea sa-mi recomanzi un site tehnic(nu neaparat comercial) care sa aiba cateva filtre cu ajutorul carora sa ne puten alege TV-ul potrivit ?
Adica sa aiba filtre referitoare la rata de refresh,contrast,formate A/V acceptate s.am.d. Dupa cum bine stim site-urile obisnuite ofera filtre destul de putine ptr ca majoritatea producatorilor folosesc denumiri comerciale ptr anunmiti parametrii tehnici .

Multumesc,

Articolul putem spune ca este complet si foarte util pentru necunoscatori.As mai avea de adaugat doar un singur lucru , plasma este mult mai ok daca s-ar fi rezolvat in totaltate efectul de „burn”.Acest lucru pot sa va confirm ca nu a fost rezolvat.In rest foarte tare acest ghid.Felicitari .
Si spor in gasirea televizorului potrivit.

alexandrumargu

Excelent articol, felicitări autorului, o singura nelamurire, afimatia: „Producatorii cu renume in domeniul constructiei de televizoare sunt: Samsung, LG, Panasonic, Sony, Sharp, Philips, Toshiba”… este un „clasament”???!!!

Victor Rizescu
Victor Rizescu

Multumesc, enumerarea nu are neaparat rol de clasament ci mai degraba o insiruire in functie de preferintele proprii.

Si-acum pot sa-mi caut linistit un TV! Multumesc!

vreau sa-mi cumpar un lg26ls3500. ce parere ai?

Va salut! Am o nedumerire.. mi-am achizitionat de curand un TV mai Premium sa zic asa. Sunt foarte multumit de el, insa am ramas putin dezamagit de vizualizarea 3D. Pana acum eu vazusem 3D doar la cinema, or acasa vad ca nu se vede nici pe departe atat de frumos si… 3D ca la cinematograf. Oare e normal sa fie asa? Mentionez ca nemultumirea e valabila chiar si cu Blue-ray 3D nativ… Va multumesc!

Salut!
Ajuta-ma si pe mine cu un raspuns, te rog…
De curand am achizitionat un Tv LED Toshiba 32L2333
Problema e ca se vede prea aprins, ma ustura ochii de la culorile prea aprinse, am incercat din contrast si luminozitate insa fara folos…
Am bagat cateva poze pe un stick plus cateva melodii, cand introduc stick-ul, mi-l citeste, imi vede pozele si melodiile dar cand intru pe ele nu mi le citeste…trebuie sa instalez ceva?
Te rog ajuta-ma, astept un raspuns, Stima!!

CEL MAI BUN DINTRE TOATE ESTE LED SI PUNCT

De la un site cu pretentii m-as astepta sa nu gasesc asa ceva „La ora actuala, pe piata din Romania oricine vrea sa isi schimbe vechiul televizor are de ales intre ecrane LCD, LED si plasma.”
LED-urile la moda acum sunt, de fapt, LCD uri cu iluminare cu LED, in loc de neon.

Nu stiu ce sa aleg dintre aceste 2 smart tv. http://www.flanco.ro/catalog/product_compare/index/compare/08103ea678e9db0834e80acda8a34fced3062e9f/# .
Dati-mi un sfat pentru a alege cea mai buna varianta.
Pot naviga pe google pe ele?

Poti, te rog, sa-mi explici care este diferenta intre CI+ si CI+ Ready (daca este vreuna) ? Sa inteleg ca tv-ul (un Sony KDL 26EX302) care este „CI+ ready” conform specificatiilor de pe site, mai are nevoie de un „adaptor” ca sa citeasca CAM-ul de la RCS ?
Multumesc.

ati putea sa imi recomandati un smart tv, full hd, led, 3d la un buget de 3000 ron? multumesc

vreau sa imi cumpar un smart tv si nu stiu ce sa aleg dintre cele 2
1.
LG 42LA660S
2.
Samsung UE40F6800

sant cam la acelas pret dar astept pareri de la cunoscatori

Partea refritoare la rata de refresh este foarte slab documentata si plina de greseli, „autorii articolului” nu si-au dat seama ca se adreseaza unor oameni care traiesc in Europa,unde frecventa este de 50 Hz nu de 60 Hz asa ca in America, de unde este tradus acest articol… Nu avem cum sa vorbim de rate de refresh de 60 Hz, 120 Hz sau 240 Hz decat daca locuim in SUA sau Canada, televizoarele din Europa au 50,100,200 Hz, eventual…

Nu te lega de astfel de amanunte, daca te intereseaza atunci sa stii ca daca pe eticheta este afisata o rezolutie de maxim 400Hz probabil panoul e de 50Hz, intre 700Hz si 400Hz este de 100Hz si daca e de 800Hz sau mai mult e de 200Hz.
Cu stima Albu Raul Octavian
Tvcontratv.blogspot.ro

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail