06 oct. 2022 | 17:31

Schimbare majoră în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Ce se întâmplă cu ancheta

Monden
Schimbare majoră în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Ce se întâmplă cu ancheta
Au trecut doi ani de la decesul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară

În urmă cu doi ani mezzosoprana Maria Macsim Nicoară deceda, după un presupus accident banal. Ulterior, ancheta l-a adus ca suspect pe soțul acesteia, fiind singurul prezent în casă la momentul presupusului accident. La doi ani de la deces, apare o nouă schimbare majoră în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Judecătorii au luat o decizie legată de ce se întâmplă cu ancheta.

Au trecut doi ani de la decesul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară

Lumea muzicii românești era îngrozită la vestea teribilului accident, în urma căruia mezzosoprana Maria Macsim Nicoară avea să intre în comă profundă. Primele date vorbeau de un posibil accident, pe fondul consumului de alcool.

Ulterior, ancheta a scos la iveală multe inadvertențe, iar soțul artistei devenea principalul suspect în acest caz. Deși cazul rămânea deschis, după mai bine de 8 luni de spitalizare, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară deceda pe 24 decembrie.

Pe lângă complicațiile survenite din cauza accidentului, artista fusese depistată și cu infecție COVID. Cea care confirma decesul și infecția, era sora regretatei artiste:

„Da, asa este, a avut şi Covid 19. De bacterie sau infecția nosocomială nu vă pot spune nimic. Probabil că Spitalul va transmite un comunicat de presă.

Cert este că atunci când s-a întâmplat tragedia, s-a intervenit foarte târziu, după opt ore şi asta nu din vina medicilor. Avem patru procese pe rol care merg foarte, foarte lent.

Până acum ne-am ocupat de sănătatea sorei noastre Marinela, de acum ne vom ocupa de amintirea ei dar şi de a face lumină în acest caz”, declara Elena Heres, sora mezzosopranei Maria Macsim Nicoară.

Vezi și: FBI anchetează moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Ce a dezvăluit un expert

Judecătorii anunță o schimbare majoră în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară

La aproape doi ani de la deces, ancheta rămânând fără o concluzie finală, judecătorii revin asupra cazului și cer redeschiderea acestuia. Conform celor de la Antena 3, pe baza informațiilor existente, judecătorii au cerut o nouă încadrare ca urmare a lipsei de dovezi suficiente aduse la dosar de către procurorul de caz.

Aceleași informații mai relevă faptul că, familia artistei, după aflarea deciziei jduecătorilor, a cerut la rându-i o nouă încadrare, cea de omor. În primă fază soțul artistei, Codrin Nicoară, era anchetat pentru „lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în primejdiei”.

Acum, odată cu reluarea anchetei de la zero, acesta ar putea fi acuzat de omor. Dar se așteaptă aducerea la dosar a noilor dovezi și, ulterior, rejudecarea cazului. Procurorii sunt obligați de decizia judecătorilor să reia ancheta și să se stabilească clar care va fi încadrarea singurului suspect în acest dosar, Codrin Nicoară.