24 aug. 2023 | 19:05

Raluca, ex-Angels, pregătiri pentru noul an școlar. Câți bani a plătit celebra mamă pe rechizitele celor cinci copii EXCLUSIV

Monden
Raluca, ex-Angels, pregătiri pentru noul an școlar. Câți bani a plătit celebra mamă pe rechizitele celor cinci copii EXCLUSIV
Va împlini în curând 37 de ani, și este mamă de cinci copii

Raluca, fosta solistă de la Angels, trupă înființată de Costi Ioniță, împlinește 37 de ani. La ceas aniversar, artista ne-a povestit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, despre debutul muzical, dar și despre cei cinci copii ai ei, pe care deja i-a pregătit pentru noul an școlar. Am aflat, cu acest prilej, și de ce Raluca nu vrea să se mute din Tulcea.

Raluca, ex-Angels, o mamă iubitoare, blândă și răbdătoare

Sunt poate puțini cei care-și mai aduc aminte de Raluca, de pe vremea când activa în trupe Angels. Fosta membră Angels va împlini frumosa vârstă de 37 de ani, iar Redacția Playtech Știri a decis să afle ce mai face Raluca.

Vezi și: Monica de la Angels, despre ce făcea Costi Ioniță pe vremea când trupa avea succes uriaş. „Aveam 13 ani”

Iată ce am aflat:

Playtech Știri: În curând, împlinești 37 de ani. Mai ieri erai o mică solistă, acum ai 5 copii superbi. Cum ești ca mamă și care dintre ei crezi că-ți seamăna cel mai mult, mai ales la fire?

Raluca: A trecut timpul, dar important e că a trecut cu folos. Pe vremea când cântam în trupa Angels aveam doar 13 ani. Acum, pe 27 august, împlinesc 37 de ani. Ca mamă, sunt tare iubitoare, blândă, răbdătoare, mă enervez foarte rar. Încerc însă să mai lucrez la partea de autoritate pentru că am avut mult tendința de a îi drăgăli, alinta.

Copiii m-au ajutat enorm să mă clădesc. La începutul căsătoriei, aveam tot felul de stări oscilante. Treceam foarte repede, de la o stare de bucurie maximă, la una de tristețe apăsătoare.

Acum m-am echilibrat mult prin ei pentru că am văzut că le transmit toate stările mele negative. Și atunci m-am autoeducat prin ei. Cred că în fiecare copil găsesc ceva din mine, și bune și mai puțin bune, dar, totuși, în Anastasia (6 ani) cred că mă regăsesc cel mai mult datorită firii ei artistice.

Playtech Știri: Se apropie noul an școlar, micuții tăi învață în Tulcea. Le iei mereu alte ghiozdane, cam cum e la cumpărături, după rechizite, și cât costă pentru 5 copii?

Raluca: Da. Copiii mei învață în Tulcea, la școli foarte bune de stat. Dacă aș fi locuit în București, probabil ca i-aș fi dat la școli private, dar de la gimnaziu încolo. Cred că până în gimnaziu, cel puțin, se face carte oarecum la orice școală. Din clasa a V-a încolo probabil că aș fi fost tentată să îi dau la o școală privată mai mult pentru a mă asigura că anturajul e unul bun. În Tulcea, sunt foarte mulțumită de educatorii, de profesorii pe care i-au avut copiii mei. Mai facem și activități extrașcolare, precum fotbalul, chitara, engleza, pianul.

Serafim, cel mai mare dintre ei, intră anul acesta în clasa a VIII-a, așa că avem în curând examenul de Capacitate. Vom intensifica pregătirile, solicitarea probabil că va fi mai mare ca până acum. Tocmai ce le-am cumpărat într-adevăr ghiozdane noi, rechizitele le-am luat deja aproape pe toate. Vom mai lua, pe parcurs, în funcție de cerințele profesorilor.

Toate acestea costă normal zeci de milioane de lei, dar ne-am învățat să cumpărăm lunar haine, rechizite, încălțăminte, mâncare, cât putem de sănătoasă, jucării, etc… Au crescut, într-adevăr, cheltuielile, cu fiecare copil, dar și Dumnezeu a dat mai mult cu fiecare copil. Când mai multe suflete spun: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” și Dumnezeu trimite mai multe pâini. Dar, bineînțeles, în măsura în care și părinții sunt responsabili, muncitori, cum încercăm să fim.

Raluca, ex-Angels, pregătiri pentru noul an școlar. Câți bani a plătit celebra mamă pe rechizitele celor cinci copii EXCLUSIV

Raluca și Monica, trupa Angels

De ce refuză Raluca să se mute în Capitală

După cum bine știm, majoritatea artiștilor au ales Capitala în detrimentul orașului de reședință, mai ales că aici este inima showbiz-ului românesc. Dar, contrar acestui obicei, Raluca a decis să nu facă acest pas, iar Playtech Știri a aflat și de ce:

Playtech Știri: La un moment dat, crezi că vă veți muta în București, ca să fii mai aproape de lumea mondenă, de televiziuni?

Raluca: Nu îmi doresc să mă mut în București niciodată. Sunt destul de categorică la acest aspect. Și când cântam în Angels făceam naveta Mangalia-București săptămânal. Eu am nevoie de un oraș liniștit, pentru a nu mă agita prea tare cu mulțimea de lucruri pe care le am de făcut.

Prefer să fac naveta și atunci când ajung acasă să fie liniște. Oricum, pe drum spre București eu îmi adun gândurile și îmi creionez pașii următori. Nici copiii nu aș vrea să facă facultatea în București, ci în Brașov sau în Iași.

Vom vedea. Vreau să fac parte din lumea mondenă prin muzica mea, să ajung la cât mai mulți oameni, dar am nevoie să mă reculeg, din când în când, într-un loc liniștit, cum e căsuța mea din Tulcea.

Cum a ales artista numele copiilor ei

Dacă nu știați, Raluca, ex-Angels, este fericita mămicăp a nu mai puțin de cinci copii, iar artista spune că atunci când le-a ales numele, ”Am vrut să aibă ca protectori acești sfinți”:

Playtech Știri: Cum ai ales numele celor 5 copii? Cum i-ai descrie pe fiecare și ce pasiuni au?

Raluca: În primul rând, mi-am dorit să aibă nume frumoase, muzicale și apoi, citind viețile anumitor sfinți, am vrut ca ei sa aibă ca protectori acești sfinți. De aceea îi cheamă Serafim, Casian, Maria, Anastasia și Emilian. Serafim e sensibil, căutător, nu se mulțumește cu orice răspuns, e logic, analitic, foarte inteligent. Serafim e o provocare și pentru noi să nu fim superficiali în nimic.

E pasionat de engleză, istorie, filozofie. Casian e ambițios, mai ales, mai nou, în ceea ce privește alimentația sănătoasă, e sportivul casei. Dar e tare sufletist, empatic, sociabil, jucăuș. E pasionat de fotbal. Maria e ordonată, mai mereu zâmbitoare, prietenoasă, silitoare, creativă.

Emilian e blândețea casei, e tare așezat, liniștit, se enervează rar și e cel care le echilibrează pe fete, fiind, ca vârstă, între ele două. Anastasia e artistă, în felul ei. Chiar și după felul cum merge, cum se joacă, cum cântă, cum inventează lucruri, cum își cere drepturile de multe ori, dar e iubitoare și tare mămoasă și dependentă de frați și de sora ei.

Playtech Știri: Cum ați petrecut vacanța mare? Au avut și teme, lectură obligatorie?

Raluca: Vacanța am petrecut-o și la mare și la munte. Marea e pe gratis la mine pentru ca acolo sunt părinții mei și, de fiecare dată, ne răsfață în fel și chip. La mama și la socrii mei, în Bacău, sunt sigurele locuri unde nu fac nimic.

Doar mă bucur și mă odihnesc. Acolo îmi încarc bateriile. Am vizitat o mulțime de locuri, prin Deva, Hunedoara, munții Făgăraș, am fost și la piscină și mai vor copiii să ajungem neapărat la Lunca de Sus, ca să se dea cu bobul, până încep școala.

În general, îi plimbăm peste tot. Suntem aproape zilnic cu ei prin parcuri, locuri în natură. Suntem o familie în toate.

Vezi și: Ce fac acum fetele de la Angels. Ce s-a ales de ”invenția” lui Costi Ioniță

Ce surpriză muzicală le pregătește Raluca fanilor, de ziua ei de naștere

Peste puțin timp, așa cum precizam la început, artista va împlini 37 de ani, iar noi curioși din fire am decis să aflăm dacă Raluca le-a pregătit ceva special fanilor ei:

Playtech Știri: De ziua ta de naștere vei lansa o nouă piesă. Despre ce surpriză muzicală este vorba?

Raluca: Da. De ziua mea, pe 27 august, voi lansa o nouă piesă, cu un nou videoclip, realizat de Radu Bucura. Piesa e compusa de Cristi Mocanu, chitaristul bandului meu, împreună cu mine.

Eu i-am scris și versurile, e o piesă de dragoste pop-rock, cu un mesaj pozitiv, despre o iubire împlinită, ca cea pe care o trăiesc. Piesa e produsă de Republic Production, de Norbert Kovacs și Zoltan Kiss, niște muzicieni adevărați.

Amintiri amuzante din turneele cu trupa Angels, alături de Monica

Ca fiecare dintre noi, și artista are amintiri, unele frumoase, altele poate mai puțin. Dar, când vine vorba de Angels, Raluca spune că are amintiri amuzante din turneele cu trupa Angels, alături de Monica:

Playtech Știri: În ce relații ai rămas cu Monica, fosta ta colegă de scenă, dar și ce amintiri aveți din turnee?

Raluca: Monica a rămas ca o surioară pentru mine. O să ne purtăm în suflet, una pe cealaltă, până la capăt. Chiar dacă suntem diferite, mai ales ca viziune asupra vieții, Monicuț va rămâne mereu în inima mea. Ne auzim lunar la telefon, ne trimitem des storyuri pe Instagram, de prin concertele mele sau concertele pe unde cântă sau prezintă ea evenimente artistice. Avem multe amintiri create în 3 ani, cât a durat trupa Angels.

Eram la fiecare sfârșit de săptămână împreună în concerte, emisiuni, ședințe foto, videoclipuri, studio prin toată țara. Stăteam mai mult cu ea de multe ori decât cu sora mea, Nicoleta. Îmi amintesc cum se îmbulzeau miile de oameni ca să ne vadă, să ne ceară autografe, să facem poze. Publicul era mult mai entuziast înainte, ca acum. Și noi eram uimite de reacțiile celor din public. Am fost una din cele mai iubite trupe ale anilor 2000.

S-a întâmplat, la un moment dat, ca Monica să cadă pe scenă și eu să mă pun jos, lângă ea, ca să pară că face parte din coregrafie, cumva. Ea îmi acoperea timiditatea, fiind energia trupei. Prin felul ei relaxat de a fi, prindeam și eu curaj. Eu eram mai mult axată pe partea vocală, ea mai mult pe show. Ne completam.

Raluca lui Costi Ioniță îi datorează debutul

Începutul, ca la orice artist, a fost unul mai greu, dar odată cu apariția în peisaj a lui Costi Ioniță, lucrurile aveau să stea altfel, iar artista spune că acestuia i se datorează cariera sa muzicală, Costi Ioniță fiind cel care i-a descoperit talentul și le-a reunit pe Monica și pe ea ca și trupă:

Playtech Știri: Ai păstrat legătura și cu Costi Ioniță, cel care ți-a descoperit talentul și v-a reunit, ca trupă?

Raluca: Nu am mai comunicat cu Costi, de când s-a despărțit trupa Angels. Dar, cu siguranță, ne-am îmbrățișa tare, dacă nè-am mai întâlni vreodată.

Îi datorez clar lansarea mea în muzica mainstream. El e în primul rând cel care m-a adus în atenția publicului.

Chiar m-aș bucura mult să îl revăd curând. Acum un an ne-am salutat printr-un mesaj pe Instagram și cam atât.

Raluca, ex-Angels, pregătiri pentru noul an școlar. Câți bani a plătit celebra mamă pe rechizitele celor cinci copii EXCLUSIV

Raluca și soțul ei

Artista își adoră soțul: ”Ne acoperim unul altuia umbrele”

Viața priată a artistei este una exemplară, sau cel puțin așa ne-a spus ea, recunoscând că-și adoră soțul și că acesta este acolo la orice oră.

Playtech Știri: Ce calități are soțul tău? Te ajută și cu copiii?

Raluca: În primul rând, e foarte iubitor, devotat familiei, se jertfește mult pentru tot ceea ce e necesar în familie, mă susține cu pasiunea mea legată de muzică, atât timp cât nu mă compromit.

E atent să păstrez mereu drumul corect în muzică, în viață, în general, e sufletist, implicat, un tată bun, un profesionist la locul de muncă și e un om credincios. Păstrăm legătura vie cu duhovnicul, cu Biserica Ortodoxă. Zilnic, învăț lucruri de la el și poate și el de la mine.

Ne acoperim unul altuia umbrele și încercăm să le transformăm în lumini. Nu e ușor pentru el să fie soțul unei artiste cu o viață oarecum imprevizibilă și plină de provocări. Își face și el tot felul de griji, câteodată, dar se liniștește în brațele mele.

Copiii o ajută la treburile casei

Așa cum menționam, Raluca este fericita mămică a cinci copii, toți acum un sprijin de nădejte prin casă.

Vezi și: Ce s-a ales de Monica de la Angels. Bruneta din trupa care făcea furori în anii 2000 e neschimbată. Foto

Playtech Știri: Cum arată o zi, acasă, alături de întreaga familie?

Raluca: Zilele sunt diferite, în funcție de concediul sau de munca soțului, școala copiilor, plecările mele la studio, repetiții, concerte, emisiuni, dar atunci când e o zi normală pur și simplu ne trezim, luăm micul dejun, copiii se joacă, se mai si ciondănesc, mai scriu, mai citesc, desenează, apoi luăm prânzul și după aceea ieșim afară, la joacă, de obicei cu cei trei mai mici. Ceilalți doi mai mari ies în oraș cu colegii și se mai întorc spre seară. Cina o luăm cel mai des împreună cu toții. Copiii au început să mă mai ajute la treburile casnice.

Unii duc gunoiul, Maria așază farfuriile și eu pun mâncarea, unii mai spală vasele, mai aspiră în camerele lor, mai șterg praful, își fac patul dimineața. Dar, de obicei, eu mă ocup de curățenia casei, mă ajută și soțul, pe care o consider foarte importantă pentru starea noastră de bine. Rar luăm masa la restaurant. Cam o dată, de două ori pe lună, pentru a se crea amintiri frumoase în familie. Soțul mai merge la film, cu cei mari, atunci când e vreo premieră.

Totodată, zilnic se iscă în familie tot felul de dezbateri, cu copiii, ei au tot felul de întrebări, de preocupări. Cu cei mari vorbim cu orele câteodată și eu și soțul meu până își potolesc ei setea de cunoaștere. E nevoie de multă comunicare cu copiii.

Câteodată, ne mai adunăm cu toții câteva minute, înainte de culcare, în fața icoanei și mai spunem sau cântăm câteva rugăciuni împreună. Ei citesc pe rând câte o rugăciune. Se creează o atmosferă de liniște în casă, după o zi mai agitată. Spre seară, mai ajunge puțin timp și pentru mine și soțul meu. Dar puțin timp fructificat, cât putem noi de frumos. Relația cu soțul meu e cea care îmi dă putere. Lumea spune despre mine că sunt o mamă-eroină, dar de fapt eroul principal e soțul meu.

Raluca, ex-Angels, pregătiri pentru noul an școlar. Câți bani a plătit celebra mamă pe rechizitele celor cinci copii EXCLUSIV

Vedeta alături de cei cinci copii ai săi

Playtech Știri: Unde susții concerte, în această perioadă?

Raluca: Pe 26 august, voi cânta în Tulcea, locul în care am cântat acum doi ani, cu Direcția 5, în duet. De mai bine de un an, am propriul band de instrumentiști, alături de care susțin concerte, din ce în ce mai frumoase.

E deosebit de important pentru mine să cânt 100% live cu band. Altfel te clădești ca artist, altfel transmiți, altfel simți muzica. M-aș bucura ca oamenii să intre pe paginile mele de Facebook, Instagram, canalul meu de YouTube, Spotify.

Mă găsesc sub numele de Raluca Angel peste tot. Urmează o perioadă de concerte, emisiuni pentru promovarea piesei noi și tot felul de colaborări. Your Angel is back!

Până la o revenire în forță pe scenă, este momentul să-i urăm ”La mulți ani!” Ralucăi, și să vedem ce ne pregătește pe viitor.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro