Săptămâna Mare a început deja, iar creștinii ortodocși din toată lumea se pregătesc de Sărbătorile Pascale. Cum ouăle vopsite sunt nelipsite de la masa de Paște, este important să avem grijă când le vopsim. Recomandat este în Joia Mare, dar nu în Vinerea Mare. Iată ce spun preoții și ce trebuie să faceți, de fapt, în perioada acestei sărbători!
A început Săptămâna Mare, iar creștinii ortodocși se pregătesc să sărbătorească Paștele așa cum se vine. Ouăle roșii sunt prezente pe masa fiecărui român și este foarte important să fim atenți la modul în care le vopsim.
Conform tradiției creștine, nu avem voie să vopsim ouăle în Vinerea Mare, ci în Joia Mare. Alte obiceiuri pe care trebuie să le respectăm sunt munca și folosirea oricărui obiect ascuțit.
Datinile spun că dacă avem parte de ploaie în vinerea mare, anul va fi unul bogat, iar dacă lucrurile se vor întâmpla în caz contrat, din cauza secetei recoltele nu vor putea fi folosite. Prognoza meteo pentru data de 22 aprilie arată că vom avea parte de zile ploioase în perioada Paștelui.
Este important ca persoanele creștine să țină post negru în Vinerea Mare, iar din acest motiv vopsirea ouălor este interzisă. Pe lângă acestea, nu trebuie să faceți munca în gospodărie, dar nici alte feluri de mâncare.
„În credințele populare se spune că in Vinerea Neagra doar se coace cozonacul și pasca. Ouăle se vopsesc doar în ziua de joi sau de sambata”, conform experților în folclor.
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare.
Conform preoților, nu există o regulă clară având în vedere vopsirea ouălor. Sunt șanse foarte mari ca aceste lucruri să fie doar superstiții care au luat amploare din an în an. Se pare că nu este notat nicăieri nici că este bine să le vopsim în Joia Mare, așa că ceea ce le rămâne persoanelor să facă este să se ghideze după propria lor credință.