Mihai Trăistariu a anunțat că are deja în buzunar piesa cu care speră să dea lovitura, anul viitor, la Eurovision, la marea finală din Suedia. În exclusivitate pentru Playtech Știri, solistul acuză delegația noastră Eurovision, pentru eșecurile artiștilor. Mihai cere cu insistență postului de televiziune TVR să-l readucă la șefia delegației României pe Dan Manoliu, care le-a purtat noroc lui și Luminiței Anghel.
Mihai Trăistariu are mare încredere în noua compoziție muzicală, cu care speră să dea lovitura la Eurovision, în 2024. Artistul, care în 2006 a obținut locul 4, cu piesa ”Tornero”, nu exclude însă varianta de a reprezenta altă țară, în caz că România nu va mai participa, așa cum se zvonește, urmare a rezultatului catastrofal al lui Theodor Andrei, de anul trecut, cu zero puncte:
”Din 2006, tot felul de compozitori străini îmi trimit piese, și anul acesta am primit vreo 40, precis mai primesc încă vreo 30, până în decembrie. Piesa e ”wow”, e făcută de mai mulți compozitori din Finlanda, mi se pare că e cea mai potrivită. Am fost finalist de 11 ori, ar fi a 12-a participare, simt că acum am o piesă mai bună decât Tornero, are tot ce îi trebuie!
Citește și: Puțini știu asta. Mihai Trăistariu este profoesor de matematică
Dacă, prin absurd, nu s-ar mai ține finala Eurovision România, nu-i nimic. Sunt 16 țări din cele 42 participante care permit și soliști străini. Găsesc variantă să mă înscriu pentru altă țară, să reprezint altă țară la marea finală de anul viitor. Preselecțiile vor avea loc prin februarie-martie, am timp. Sper însă să fie deștepți și să continuăm, nu să ne oprim, după un eșec, ar fi păcat pentru țara noastră. Anul viitor ar fi anul Dragonului, simt că astrele se aliniază, în tot ce fac. Simt că o să fie anul meu, va fi Eurovisionul meu!”.
Mihai crede că singura soluție, ca să se spargă ghinionul, este ca TVR să-l readucă la cârma delegației Eurovision pe Dan Manoliu.
”Dilema e dacă România mai ține sau nu finala națională Eurovision, se spune că nu s-ar ține, căci ultimul solist a avut zero puncte. Să se supere însă pe organizarea aiurea!
Trebuia să-l aducă, înapoi, pe Dan Manoliu, are experiență! Dacă cele mai bune performanțe au fost cu Dan Manoliu, ca șef al delegației, am câștigat și eu și Luminița Anghel, locurile 3 și 4, atunci aduceți-l pe Dan Manoliu înapoi, mai ales că încă mai e în TVR.
Nu înțeleg de ce se fac tot felul de teste, cu alți oameni, ca șefi de delegații (n.r- Marina Almășan, Iuliana Marciuc, Liana Stanciu, etc), e o mare prostie, nu știu ce interese sunt acolo. Păcat că l-au dat la o parte, părerea mea! Dacă Eurovision îl are la cârmă pe Dan Manoliu, România se întoarce din nou pe podium! ”, susține Mihai Trăistariu, exclusiv pentru Playtech Știri.
Mihai Trăistariu se bucură de suportul fanilor. Internauții i-au postat, pe contul de Facebook, mesaje de încurajare, pentru Eurovision 2024.
Vă prezentăm câteva dintre ele:
”Doamne ajută, să fie ce trebuie, ești foarte bun! Dar, vezi tu, apar cântăreți noi, de care nu am auzit. Eu sunt în vârstă și vă știu pe toți”, ”Perseverența este mama succesului. Din câte am înțeles, îți dorești să aduci Eurovisionul, pentru a aduce un plus de imagine României. Ce bine ar fi ca toți cetățenii acestei țări să-și dorească o contribuție personală pentru țara în care s-au născut. Altfel ar sta lucrurile în țara noastră frumoasă”.
Altcineva i-a dat chiar o idee de scenariu, pentru show:
”Mihai Trăistariu, nu uita că, oricât de tare e piesa, o mare importanță o are show-ul! Dansatorii trebuie să fie forța, să aduci niște tipi care fac show din sticle de plastic (am văzut foarte tare pe America), o tipă ce cânta cu saxofonul, una la vioară (pot cânta fetele orice oricât de rapid ar fi ritmul), o persoană ce scoate fluturi din haină și se umple scena de fluturi (sunt niște exemple, care pot aduce puncte României!”.
Mihai este nu numai solist, el având succes și în turism, unde anul acesta a înregistrat venituri de peste 20.000 de euro.
Citește și: De ce nu are Mihai Trăistariu încredere în femei
Referitor la subiectul zilei, invazia de ploșnițe, inclusiv în România, Mihai Trăistariu, care deține șase apartamente, în Mamaia, pe care le închiriază turiștilor, susține că este foarte atent în privința curățeniei.
”Încă din pandemia de Covid-19, femeia de serviciu spăla pe jos cu clor, lenjeriile de pat se spală și se dezinfectează, nu am avut probleme, de acest gen, Doamne ferește! Nu am avut nici ploșnițe, nici purici și nici molii”, ne-a mai declarat Mihai Trăistariu, exclusiv pentru Playtech Știri.