Jean Paler este unul dintre cei mai mari artiști ai României. Deși ne-a obișnuit, de-a lungul timpului, să fie veșnic optimist și mereu cu zâmbetul pe buze, gata să ridice moralul tuturor, puțini sunt cei care îi cunosc povestea cutremurătoare de viață. Cum a muncit Jean Paler alături de infractori și pușcăriași, acum 50 de ani.
Nu mai are nevoie de nicio introducere, deoarece este unul dintre cei mai populari și reputați artiști de la noi din țară. Cu toate acestea, zâmbetul său ascunde o poveste de viață tragică. Care este motivul pentru care Jean Paler refuză să mai revină pe Transfăgărășan, considerat cel mai frumos drum din lume?
Ei bine, acesta reprezintă locul în care mulți dintre colegii lui de Armată și-au dat viața, îndurând foamea și frigul. Celebrul actor și-a adus aminte de acea perioadă dificilă din viața sa, felul în care a lucrat pentru a construi șoseaua șerpuită ce străbate Carpații.
Jean Paler a vorbit, în exclusivitate pentru impact.ro, despre cât de mult a trudit la Transfăgărășan, artistul slăbind peste 30 de kilograme. Nici măcar propriul său tată nu l-a mai recunoscut, când s-a întors acasă. Actorul își amintește de acea perioadă grea, cu lux de amănunte, de parcă totul s-ar fi întâmplat ieri.
Slăbisem 30 de kilograme, ne-au ras părul, pentru că ne umplusem de păduchi, și ne uscam chiloții și izmenele sub saltea. Eu puneam dinamita în munte, pe cordelină, la 80 de metri. Mi se spunea ”Aracul”.
Un an și trei luni am muncit pentru ”Transfăgărășan”, am lucrat pe partea Căpățâneni. Săteam prins în cordelină, la 80 de metri, puneam dinamită, mă pricepeam, căci făcusem școala de artificieri.
Mulți colegi de-ai mei s-au dus pe copcă, pentru că adesea se surpa muntele, pleca cu tot cu bolovani, la vale. Eu băgam dinamita și să mă ascundem, aveam la dispoziție doar câteva secunde, ca să nu fiu îngropat de viu. Acolo mirosea a moarte”, ne-a povestit Jean Paler.
Jean Paler a muncit în condiții greu de imaginat. Actorul a povestit cum făcea parte dintr-o unitate militară de topografie, din Buzău, iar vizitele surpriză pe care le făcea Nicolae Ceaușescu întotdeauna îi transmiteau fiori pe șira spinării.
„La două zile, ne dădeau mazăre, iar în fiecare zi primeam orez, îi ziceam balastru. Carnea nu exista. Ceaiul era o apă colorată. Dimineața ne dădeau o bucățică de slănină și o felie de pâine. Așa s-a construit Transfăgărășanul. Făceam căldură în camerele improvizate din niște panouri, cu ajutorul unor butoaie sparte. Lemnul era înghețat.
Nu aveam unde să ne spălăm, era o mașinărie cu apă călâie, adusă de jos, de la șes, trebuia să te speli în viteză, era aproape rece. Ni s-a dat, când am venit aici, un sfert de săpun, doi metri de ață, un ac înfipt în săpun și o pastă de dinți mentolată. Ne spălam singuri hainele, puneam chiloții și izmenele sub saltea și ne culcam pe ele, sperând să se mai usuce, până dimineață. Dar, tot umede erau, așa le luam pe noi.
Ceaușescu venea în vizită și la noi, dar și la Combinatul siderurgic care se construia la Galați, tot cu soldați. Aceste munci se făceau cu soldați luați direct la lopată, la ”dilibau”, se spunea pe atunci. La combinat, când a ajuns Ceaușescu, soldații aveau hainele rupte și murdare, căci se muncea în schimburi, trebuia să dai planul de muncă, altfel, te certau ofițerii. Soldații încercau să îi dea onorul, dar nu știau să țină arma, să stea aliniați, nu știau salutul față de președinte. Ceaușescu a întrebat atunci: ”Ce sunteți, măi, armata lui Ciombe?
Când a aflat că acei soldați fuseseră aduși direct la lopată, el a dat un ordin, o circulară. Prin urmare, unitățile militare de intervenție, operative, unde se făcea armata la greu, ca să fii la granița României, în caz de război, le-a adus la muncă, pe șantier, iar pe cei de la lopată i-a pus să facă Armata. Eu făceam atunci parte din armata de intervenție, făceam hărțile militare, așa că ne-au dus pe șantier, la Transfăgărășan”, a declarat Jean Paler, exclusiv pentru impact.ro