La una dintre primele apariții de la căsătoria cu Ionuț Ghenu, Lora a vorbit despre despărțire, despre motivele pentru care ar pune punct mariajului, mai exact. Artista a spus cât se poate de clar în ce condiții l-ar părăsi imediat.
Veseli, îndrăgostiți, plini de viață, Lora și Ionuț Ghenu au participat la podcastul găzduit de Bursucu. În timpul discuțiilor, artista a explicat că, în ciuda faptului că soțul său este „un om minunat”, dacă va vedea că își schimbă comportamentul în rău, îl va părăsi, punctând că „eu nu voi mai permite inimii mele să trăiască într-o poveste falsă”.
„Soţul meu este un om minunat, dar dacă va greşi vreodată, dacă va deveni rău eu nu voi mai permite inimii mele să trăiască într-o poveste falsă. Am jurat la bine şi la greu, dar nu la bine şi la rău… Doar dacă luptăm împreună împotriva acelui rău. Indiferent de cât de mult iubesc o persoană, dacă devine rea şi nu îşi mai revine de acolo şi asta e nouă realitate acestui om, o să îl iubesc de la distanţă. Aşa sunt eu… Nu îmi doresc să fie lângă mine aşa”, a spus Lora, la podcastul lui Bursucu.
Artista a vorbit apoi despre o experiență dureroasă pe care ar fi trăit-o în căsnicia anterioară.
„Eu pot să înţeleg că a călcat strâmb (nr. Dan Badea), că a greşit, nu îmi doresc să devenim duşmani, să îi fiu duşman, nu îi doresc răul, vreau să îi fie bine. Putem fi prieteni, pot să te ajut, dar atât. Într-o relaţie stabilă nu faci asta… Dacă eşti un om slab care a cedat tentaţiilor din jur înseamnă că nu e o relaţie cum trebuie. Este important ca doi oameni care îşi dorească să îmbătrânească împreună să facă pasi pentru asta, să se respecte. Asta e doar o păcăleală, nu e ceva solid”, a spus Lora.
Lora și Ionuț Ghenu și-au unit destinele în toamna anului 2024, marcând două momente importante în viața lor: cununia civilă și cea religioasă.
Pe 19 septembrie 2024, după nouă ani de relație, Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Ceremonia a avut loc în prezența familiei și a prietenilor apropiați. Artista a ales să poarte o rochie midi de culoare roz, surprinzând prin eleganță și simplitate. Evenimentul a fost marcat de emoție și bucurie, fiind un pas important în relația lor.
La două săptămâni distanță, pe 5 octombrie 2024, cuplul a spus „Da” și în fața lui Dumnezeu. Slujba religioasă a avut loc la Biserica Sfântu Gheorghe Nou din București, în prezența a aproximativ 400 de invitați. Lora a strălucit în trei rochii de mireasă diferite, fiecare evidențiind un stil distinct, iar Ionuț Ghenu a optat pentru un costum elegant, format din sacou vișiniu, cămașă albă și pantaloni negri.
După ceremonie, petrecerea a continuat într-o locație de lux, unde invitații s-au bucurat de momente speciale alături de miri. Evenimentul a fost unul de poveste, reflectând dragostea și dedicarea celor doi.