26 feb. 2020 | 07:36

El este “pacientul zero” din Italia. Unde a izbucnit focarul de coronavirus

Știri generale
El este “pacientul zero” din Italia. Unde a izbucnit focarul de coronavirus
El este “pacientul zero” din Italia. Unde a izbucnit focarul de coronavirus

Criza epidemiologică declanșată în China a ajuns și în Europa, cea mai afectată țară, în acest moment, fiind Italia, cu peste 300 de cazuri de infecție și aproximativ 10 persoane decedate.

El este “pacientul zero” din Italia

De la declanșarea crizei autoritățile italiene au încercat să depisteze ”pacientul zero”, prin mijloacele specifice, atât cele medicale, cât și cele polițienești. La momentul declanșării autoritățile italiene anunțau că cel puțin 132 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de șeful Agenției de Protecție Civilă, Angelo Borreli, într-o conferință de presă duminică, 23 februarie 2020, potrivit CNN. Tot atunci autoritățile italiene anunțau că fac eforturi să găsească pacientul zero. Din cei 132 infectați, 26 erau deja în terapie intensivă, doi decedând, iar o persoană și-a revenit. Autoritățile încă au avut probleme în localizarea primei persoane infectate din țară.

„Încă nu putem identifica pacientul zero, astfel este greu să estimăm posibilitate de noi cazuri”, a explicat Borreli.

Măsuri stricte au fost luate în week-endul trecut, inclusiv punerea în carantină a 10 orașe, după ce au fost confirmate mai multe cazuri în regiunile Lombardia și Veneto. Ministrul italian al Sănătății Roberto Speranza a anunțat măsurile de restricție impuse în mai multe zone afectate, care includ închiderea instituțiilor publice, limitarea transportului, supravegherea și punerea în carantină a oamenilor care ar fi putut fi expuși virusului.

El este “pacientul zero” din Italia. Unde a izbucnit focarul de coronavirus

El este “pacientul zero” din Italia. Unde a izbucnit focarul de coronavirus

„Solicităm tuturor care a venit dintr-o zonă afectată de epidemie să rămână obligatoriu la domiciliu”, a spus Speranza, într-o conferință de presă.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că, până la acest moment, misiunea diplomatică și oficiile consulare române din Italia nu au fost notificate de către autorități cu privire la vreun caz confirmat de infecție cu noul coronavirus printre cetățenii români. În Lombardia sunt peste 176.000 de români. O a treia persoană infectată cu noul coronavirus a murit, a anunțat Giulio Gallera, consilierul regional din Lombardia, potrivit Sky News. Consilierul regional din Lombardia le-a spus reporterilor că victima este o femeie în vârstă din orașul Crema, la est de Milano, care suferea totodată de cancer. Alte două persoane vârstnice din nordul Italiei au murit în decursul a 48 de ore.

După ultima actualizare a datelor, în data de 24 februarie și potrivit gazzetta.it, în peninsulă sunt infectate 112 persoane în Lombardia (cu două decese), 11 în Veneto (cu un deces), 9 în Emilia Romagna, 3 în Piemonte, 3 în Trentino Alto Adige și 3 în Lazio. În regiunile Lombardia şi Veneto, autorităţile au închis şcolile şi universităţile şi au anulat manifestaţiile publice, inclusiv meciuri din prima ligă de fotbal italiană şi Carnavalul de la Veneţia.

Marți seara autoritățile italiene anunțau că au reușit să depisteze ”pacientul zero”, în persoana unui tânăr de 38 de ani care a fost internat într-un spital din Codogno, în apropiere de Lodi, la 60 de kilometri de Milano. În acest moment bilanțul crizei în Italia arată că au decedat până acum şapte persoane, iar alte 229 au fost infectate cu coronavirus. Anunţul a fost făcut de premierul Giuseppe Conte care a criticat modul ”complet inadecvat” în care a fost gestionată situaţia din spitalul în care a izbucnit focarul.

Unde a izbucnit focarul de coronavirus

„Este clar că există un focar acolo şi că de acolo virusul s-a răspândit. Acum se ştie, a existat o gestionare la nivelul unei structuri spitaliceşti complet inadecvată în conformitate cu protocoalele de siguranţă recomandate în astfel de cazuri şi aceasta a contribuit la răspândirea virusului”, a declarat Conte într-o emisiune la postul public italian Rai Uno.

El este “pacientul zero” din Italia. Unde a izbucnit focarul de coronavirus

El este “pacientul zero” din Italia. Unde a izbucnit focarul de coronavirus

Astfel, ”pacientul zero” a fost considerat un bărbat în vârstă de 38 de ani care a fost spitalizat miercurea trecută. Acesta a fost internat într-un spital din Codogno, în apropiere de Lodi, la 60 de kilometri de Milano. Potrivit autorităţilor, virusul s-a transmis de la bărbatul în vârstă de 38 de ani la soţia sa însărcinată, la alţi membri ai familiei, precum şi la medicii şi asistentele care l-au avut în grijă şi implicit la familiile membrilor echipei medicale.
Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Se întâmplă foarte rar. Zi cu noroc pentru toate zodiile
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Amendă de 3.000 de lei pentru românii care stau la bloc. Proprietarii de apartamente au interzis. Muți fac asta pe ascuns
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro