10 nov. 2021 | 19:17

Cum s-ar putea majora pensiile de la 1 decembrie 2021. Aceasta ar fi singura soluție valabilă

Social
Cum s-ar putea majora pensiile de la 1 decembrie 2021. Aceasta ar fi singura soluție valabilă
Cum s-ar putea majora pensiile de la 1 decembrie 2021

Cum s-ar putea majora pensiile de la 1 decembrie 2021, în condițiile în care ministrul Munci a s spus că aceasta este imposibil de realizat. Ministrul Muncii promite însă că veniturile pensionarilor se vor majora de la 1 Ianuarie cu un procent cuprins între 6 şi 12%. De cealaltă parte însă, Social Democraţii susţin în întâlnirile de negociere ideea majorării pensiilor de la 1 Decembrie.

Cum s-ar putea majora pensiile de la 1 decembrie 2021

Doina Pârcălabu, fost preşedinte la Casa Naţională de Pensii, a spus  în ce condiţii ar putea guvernul aplica majorarea pensiilor subliniind că pensionarii ”nu au nicio vină pentru că economia nu a fost bine organizată„, iar măsurile ar trebui aplicate urgent şi cu seriozitate.

Social Democraţii susţin în întâlnirile de negociere ideea majorării pensiilor de la 1 Decembrie, în timp ce Raluca Turcan, Ministrul Muncii a spus că veniturile pensionarilor se vor majora de la 1 Ianuarie cu un procent cuprins între 6 şi 12%.

Dar pentru pensii şi alocaţii PSD propune aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a tuturor pensiilor cu 11%, dar și creșterea indemnizației sociale minime cu 200 de lei la 1.000 lei/lună. Calendarul aplicării celorlalte creșteri pe legea 127/2019 va fi adoptat în 90 de zile. Tot social democraţii mai solicită creșterea alocațiilor pentru copii de la 1 decembrie 2021 la nivelul stabilit prin Legea 14/2020.

”Propunerea pe care o face PSD este una fezabilă”

Doina Pârcălabu, fost preşedinte la Casa Naţională de Pensii, a susţinut ideea de majorare a pensiilor explicând cum ar putea Guvernul să aplice această măsură.

„Important este să se majoreze pensiile cu un procent care să aibe semnificație pentru veniturile pensionarilor”, a spus ea.

„Ca să se majoreze pensiile trebuie să avem o modificare a legii. Ori în situaţia actuală Guvernul care nu este un guvern cu puteri depline nu poate să emită Ordonanța de Urgenţă care să modifice parametri din lege, iar Parlamentul nu cred că este mobilizat ca să poată să producă modificările legii într-un timp atât de repede.

Practic, de la 1 Decembrie este puţin probabil să se majoreze pensiile cu atât mai mult cu cât primele 10 zile din luna noiembrie au trecut şi undeva în jur de 20 deja începe emiterea şi tipărirea mandatelor în baza cărora se face plata pensiilor.

Dar nu cred că asta ar fi problema. Important este să se majoreze cu un procent care să aibă semnificație pentru veniturile pensionarilor. Propunerea pe care o face PSD este una fezabilă, pentru că ar mai aduce o mică corecție în ceea ce privește puterea de cumpărare a pensiilor, având în vedere toată situaţia privind evoluția preţurilor cu care se confruntă aceştia.

Pensionarii nu au nicio vină pentru faptul că economia nu este organizată astfel încât să poată să suporte cheltuielile publice. Analizam cum a evoluat valoarea punctului de pensie ca procent din câștigul salarial net şi observăm că această pondere este într-o continuă scădere.

Ori acest lucru demonstrează că e nevoie urgentă să se intervină asupra veniturilor din pensie. Important este să se tratateze cu multă seriozitate problemele pensionarilor care nu trebuie neglijate şi soluționate corect.”,  a mai spus aceasta.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro