Mirela Vaida, emoționată de reacția pe care fiul ei Vladimir a avut-o când a urmărit-o la televizor vineri, 19 mai. Ce a spus fiul vedetei despre atacatoarea mamei sale. Prezentatoarea a fost și ea uimită de ce a spus cel mic.
Mirela Vaida și-a văzut moartea cu ochii vineri, 19 martie, atunci când a fost atacată de către o femeie necunoscută și violentă, care a apărut dezbrăcată în mijlocul platoului de la Acces Direct și a aruncat cu o cărămidă înspre gazda emisiunii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar membrii din staff-ul producției au imobilizat-o pe agresoare, înainte de a se petrece vreo nenorocire.
Deși Simona Gherghe i-a transmis un mesaj emoționant colegei sale de trust, pe Instagram, în care îi transmitea curaj și sănătate, iar copiii Mirelei Vaida să nu fi văzut incidentul, iată că acest lucru s-a întâmplat.
Amfitrioana emisiunii Acces Direct a declarat, în direct, la Antena 1 că fiul ei Vladimir era în fața televizorului când agresoarea blondinei a apărut violent în mijlocul platoului, amenințând-o pe concurenta de la Te Cunosc de Undeva cu moartea, cerându-i o sumă de bani pe care aceasta ar fi luat-o de la ea. Reacția celui mic a fost adorabilă:
„Băiețelul meu Vladimir era la televizor în acel moment l-a întrebat pe tati…mami da de ce n-ai fugit din fața femeii aleia care era dezbracată, de ce n-ai fugit când a vrut să te rănească. I-am spus ca a fost o joacă, doar ne-am jucat puțin”, a spus Mirela Vaida, astăzi, în direct, la Acces Direct.
Camerele de supraveghere au surprins-o pe atacatoarea Mirelei Vaida, cu doar câteva momente de a intrat în platoul de la Acces Direct și a se năpusti asupra vedetei. Agresoarea s-a dezbrăcat înafara platoului, în spatele unei rulote, după care a intrat pe ușa lăturalnică a clădirii, intrare folosită doar pentru angajații emisiunii.
În scurt timp, terorista a intrat urlând în platou, aruncând cu un pietroi de aproximativ trei kilograme la picioarele Mirelei Vaida, cu scopul de a o răni.
Vlad, regizorul de platou de la Acces Direct, a sărit să o ajute pe Mirela Vaida, imobilizând-o pe atacatoare până când a sosit poliția la fața locului. Prezentatoarea emisiunii a depus plângere penală împotriva femeii violente și speră ca aceasta să plătească pentru faptele sale.