Oana Zăvoranu a revenit în atenția publicului, odată cu emisiunea pe care o face pe Youtube, pentru care a fost și criticată în repetate rânduri. Vedeta a făcut mai multe declarații despre Pepe, atunci când a aflat că acesta va divorța de Raluca. Actrița l-a acuzat pe cântăreț că vrea doar puțină publicitate, pentru că în vreme de pandemie, partea financiară a avut de suferit.
În stilul caracteristic al divei, plin de umor, ea a postat o fotografie cu un bărbat care seamănă la trăsături cu Pepe. Postarea a devenit virală pe internet, iar în josul fotografiei scria: „Pepe, după ce s-a vaccinat”, ironizând efectele adverse ale vaccinului anti-COVID-19.
Oana Zăvoranu a primit și ea fotografia și pentru că a amuzat-o teribil, nu s-a putut abține să nu o împărtășească fanilor. Vedeta a distribuit fotografia, alături de mesajul: „”Am primit și nu m-am putut abține. Și doar ți-am zis să nu te vaccinezi”, urmat de multe emoji-uri cu râsete.
Oana Zăvoranu este cunoscută pentru ironiile sale la adresa mai multor vedete din România. Pe vremea când era gazda unei emisiuni, ea a avut-o invitată pe Monica Gabor, cu care a avut mai apoi un scandal de proporții. Vrând să îi facă o farsă, Oana Zăvoranu a pus un bărbat să o ia pe sus pe fosta soție a lui Irinel.
Fosta doamnă Columbeanu s-a supărat și a spus că nu este de acord ca imaginile să apară la televizor. A fost un singur pas până la un scandal monstru, în care cele două s-au amenințat reciproc.
Și pentru că este cunoscută pentru glumele sale la adresa vedetelor, Oana Zăvoranu a fost dată în judecată de mai multe influencerițe. Anda Adam, Cristina ICH, Oana Roman, Alina Ceușan și Adelina Pestrițu s-au hotărât să o acționeze în instanță pe divă, după emisiunile în care actrița le-a acuzat că trăiesc din reclame la produse pe care nici măcar nu le folosesc.
“Voiam să vă anunț că merg mai departe cu motoarele turate în lupta mea pentru adevăr și demascarea tuturor gloabelor care vă prostesc și vă iau banii la mișto pe ace, brice și carice. Bufeurile lor mă amuză. Mă fac și mai vehementă în a-mi exercita dreptul la libera exprimare a adevărului față de oamenii care mă iubesc și mă apreciază pentru caracterul meu puternic și neînduplecat”
La începutul anului, actrița a și câștigat procesul cu trei dintre cele cinci vedete care au dat-o în judecată.
”Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanţei preşedințiale. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în decizia magistraților de la Judecătoria Sectorului 1 din București.