Diana Dumitrache

Diana Dumitrache - Senior Editor Economie

Diana Dumitrache este un jurnalist cu o experiență vastă în media digitală, acumulată pe parcursul a peste un deceniu în redacții de prestigiu din România. În prezent, Diana este editor specializat pe segmentul Economie în cadrul echipei Playtech.ro, unde analizează și explică fenomenele financiare, măsurile fiscale și impactul acestora asupra bugetului personal al cetățenilor.

Parcursul său educațional este fundamentat de studiile în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, fiind completat de o specializare academică la nivel de master în cadrul SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative), la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Această pregătire academică solidă îi permite să abordeze subiectele economice cu rigoare terminologică și claritate jurnalistică.

Cariera sa în mass-media a început în 2013, în cadrul trustului Antena Group, unde a ocupat funcții de redactor și, ulterior, de coordonator pentru Observatornews.ro și a1.ro. Experiența sa editorială a fost consolidată prin roluri cheie de editor coordonator în proiecte precum Impact.ro și Bugetul.ro, revenind în echipa Playtech pentru a oferi cititorilor informații economice de actualitate, bine documentate și verificate.

Expertiză: Economie, Finanțe Personale, Social, Strategii de Comunicare.
Contact: editorial@playtech.ro

LinkedIn Instagram Email
Oraşul în care se află sabia lui Ștefan cel Mare, departe de locul în care ar fi trebuit să fie. A ajuns acolo după anul 1504

15 aug. 2025
Circulație feroviară blocată între Fetești și Cernavodă. Sunt întârzieri de peste trei ore, dar și program modificat pentru trenuri. Călătorii îşi pot recupera banii pe bilete

Nicușor Dan a lipsit de la Ziua Marinei, însă a ales să petreacă sărbătoarea împreună cu familia. Unde au fost surprinşi cei patru de Sfânta Maria? Foto

Summit Putin-Trump. Serghei Lavrov a ajuns în Alaska purtând un pulover cu inscripţia URSS. Ce spun specialiştii despre acest gest

Coduri galbene şi portocalii de caniculă în weekendul cu Sfânta Maria. Temperaturile cresc alarmant în următoarele ore

Mesaje și urări speciale de Sfânta Maria Mare 2025. Pe cine felicităm pe 15 august

Sfânta Maria Mare. Obiceiuri și tradiții de 15 august, de ce se dau prune şi struguri de pomană

Wizz Air introduce noi rute către Praga, Valencia și Pescara. De când vor putea românii călători direct în aceste oraşe

14 aug. 2025
Serie de cutremure aproape de România. Mai multe seisme au avut loc în Polonia şi în Turcia, în ultimele ore

Cum va fi vremea de Sfânta Maria la mare şi la munte? ANM a emis noi coduri de caniculă pentru mai multe zone

Incendii în Thassos și Lefkada, măsuri, restricții și experiențe ale turiștilor români. “Au fost groaznice flăcările și fumul”

Iarnă cu zăpadă ca în copilărie. La Niña aduce ger şi nămeţi din belşug, ce este fenomenul ENSO

Ce teritorii ucrainene s-ar putea oferi Rusiei, la summitul Trump–Putin. Kremlinul

Ce teritorii ucrainene s-ar putea oferi Rusiei, la summitul Trump–Putin. Kremlinul „nu va renunța la aceste două regiuni”

14 aug. 2025
De ce este interzis să zâmbești în fotografia pentru buletin și pașaport. Explicaţia autorităţilor, una care ţine de securitate

13 aug. 2025
Cel mai sigur oraş din Europa a fost dezvăluit. Este o perlă a Adriaticii, iar centrul vechi este o minunăţie. Foto