Câţi bani pierd asistenţii medicali după noua lege a salarizării. Exemplu concret de calcul pentru sporuri

Câţi bani pierd asistenţii medicali după noua lege a salarizării. Exemplu concret de calcul pentru sporuri
Asistenţii medicali, afectaţi de noua grilă de salarizare (Foto: Profimedia)

Noua lege a salarizării bugetare promite salarii de bază mai mari pentru personalul medical, însă simulările făcute pentru asistenţii medicali arată că veniturile totale pot scădea după recalcularea sporurilor şi eliminarea unor indemnizaţii acordate în prezent.

Salariul de bază creşte, dar venitul total poate scădea

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică la Ministerul Muncii, coeficientul de salarizare pentru asistenţii medicali cu studii postliceale va creşte de la 1,57 la 1,68. Aplicat la valoarea de referinţă de 4.100 de lei prevăzută pentru anul 2027, noul salariu de bază ar urma să ajungă la 6.888 de lei brut.

La prima vedere, schimbarea pare avantajoasă. În realitate însă, problema apare la modul de calcul al sporurilor, unde noua lege schimbă radical formulele folosite până acum.

Specialiştii avertizează că majorarea salariului de bază nu garantează automat şi venituri totale mai mari, deoarece unele sporuri se reduc considerabil, iar anumite indemnizaţii dispar complet.

Sporul pentru weekend şi sărbători legale scade drastic

Una dintre cele mai importante modificări vizează sporul acordat pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale. În prezent, Legea 153/2017 permite acordarea unui spor de până la 100% pentru aceste ore lucrate, iar în sistemul medical acesta se acordă, în practică, la nivelul maxim.

Noua lege schimbă însă complet formula şi introduce doar „un tarif orar cu 10% mai mare decât tariful orar al normei de bază”. Practic, majorarea nu se va mai face ca spor distinct, ci printr-un tarif orar uşor crescut.

Exemplu concret de calcul

Pentru un asistent medical principal cu studii postliceale, gradaţia 0, care lucrează 36 de ore de noapte şi 48 de ore în weekend şi sărbători legale, diferenţele devin vizibile imediat.

În acest exemplu, venitul brut total scade cu aproximativ 378 de lei, adică aproape 5%, în ciuda creşterii salariului de bază.

Ce trebuie să știi Pe scurt
Salariul de bază Crește de la 5.474 lei la 6.888 lei, potrivit noii grile.
Sporul pentru weekend și sărbători legale Scade de la până la 100% la un tarif orar majorat cu doar 10%.
Sporul de condiții Se reduce de la 15% la 5%, în exemplul analizat.
Sporul de tură / noapte Sporul de tură scade de la 15% la 10%, iar sporul de noapte rămâne 25%.
Indemnizația suplimentară pentru ture și weekend Suma de 800 lei nu se mai regăsește în noua variantă de salarizare.
Indemnizația de hrană Indemnizația de 346 lei brut este eliminată în exemplul prezentat.
Tariful orar Crește de la 32,58 lei/oră la 41 lei/oră.
Venitul brut total estimat Scade de la 8.176 lei la 7.798 lei.
Diferența estimată Pierdere de aproximativ 378 lei brut, adică minus 4,7%.

Problemele apar din baza diferită de calcul

Situaţia este complicată şi de faptul că sporurile actuale se raportează la salarii istorice diferite. Asistenţii medicali trebuie să ia în calcul trei salarii distincte: salariul din ianuarie 2018 pentru sporurile de weekend şi noapte, salariul din decembrie 2018 pentru sporul de condiţii şi salariul actual pentru venitul de bază.

Astfel, deşi noua lege măreşte baza salarială, reducerea procentelor şi eliminarea unor indemnizaţii generează pierderi importante.

Dispar şi unele indemnizaţii suplimentare

Noua lege elimină şi anumite bonusuri acordate în prezent personalului medical. În cazul analizat, asistentul medical pierde indemnizaţia suplimentară de 800 de lei acordată pentru orele de noapte şi activitatea în zilele de weekend, dar şi indemnizaţia de hrană de 346 de lei brut.

În total, dezavantajul salarial depăşeşte 1.100 de lei brut.

Statul promite diferenţe salariale tranzitorii

Pentru angajaţii care vor avea salarii mai mici după aplicarea noii grile, proiectul prevede acordarea unei „diferenţe salariale tranzitorii”. Aceasta va fi acordată însă doar dacă angajatul rămâne pe aceeaşi funcţie şi lucrează în aceleaşi condiţii.

Aici apare una dintre cele mai mari temeri din sistemul sanitar: în cazul unei promovări, schimbări de funcţie sau reîncadrări, protecţia salarială poate dispărea, iar noul salariu va fi recalculat exclusiv după regulile noii legi.

Din acest motiv, sindicatele şi specialiştii avertizează că noua salarizare riscă să creeze situaţii paradoxale, în care salariile de bază cresc pe hârtie, însă veniturile reale ale unor angajaţi din spitale scad semnificativ.