Ce se întâmplă cu apartamentul distrus de drona rusească în Galaţi. Explicații privind despăgubirile și polița de asigurare, cine plăteşte pagubele

Ce se întâmplă cu apartamentul distrus de drona rusească în Galaţi. Explicații privind despăgubirile și polița de asigurare, cine plăteşte pagubele
Apartamentul din Galaţi lovit de dronă era asigurat (Foto: Profimedia)

Apartamentul aproape distrus complet după ce o dronă rusească a explodat pe acoperișul unui bloc din Galați era asigurat printr-o poliță facultativă de locuință, însă cazul a deschis imediat o întrebare extrem de importantă pentru mii de români: cine plătește daunele provocate de incidente asociate războiului și ce acoperă, de fapt, asigurarea unei locuințe în România.

Apartamentul era asigurat, dar există o problemă majoră

Locuința afectată de explozia dronei era asigurată la Generali, una dintre cele mai mari companii de asigurări din România. Potrivit informațiilor disponibile, inspectorii companiei s-au deplasat deja la fața locului și încearcă să stabilească exact condițiile în care s-a produs incidentul și dacă există posibilitatea acordării unor despăgubiri.

Problema principală este însă faptul că majoritatea polițelor de locuință, inclusiv cea existentă în acest caz, exclud explicit daunele provocate de război, conflicte armate, invazii sau atacuri militare.

Cu toate acestea, surse apropiate situației spun că asigurătorul analizează împreună cu autoritățile toate circumstanțele și nu este exclusă acordarea unor despăgubiri parțiale.

„Scenariul de bază este că nu se despăgubesc aceste daune provocate de aparate din zone de război, însă compania va analiza situația în colaborare cu autoritățile și va vedea ce este de făcut”, arată informațiile disponibile în acest moment.

 

„Este o întreagă discuţie, pentru că, în condiţiile de asigurare de la toate companiile de asigurare, este exclus războiul. Chiar dacă incidentul de care vorbim acum nu este un act propriu-zis de război, ci o consecinţă a conflictului de la graniţă, trebuie lămurit cum va fi tratată o astfel de situaţie, pentru că războiul nu este un risc acoperit. Ar trebui o clarificare legislativă pentru astfel de situaţii, cel puţin în zonele expuse războiului”, a transmis pentru News.ro Dorel Duţă, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR)

Ce acoperă asigurarea obligatorie a locuinței

Un alt lucru important de ştiut de către români în acest moment este faptul că, în România, proprietarii de locuințe sunt obligați prin lege să aibă o poliță PAD, adică asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Practic, aceasta acoperă doar trei riscuri majore:

  • cutremur;
  • inundații;
  • alunecări de teren.

Polița obligatorie nu acoperă incendii, explozii, avarii provocate de război, drone, acte de vandalism sau alte incidente speciale. Valoarea maximă despăgubită prin PAD este de 100.000 de lei pentru locuințele din materiale rezistente și 50.000 de lei pentru cele construite din materiale mai puțin rezistente.

De aceea, pentru protecție extinsă, proprietarii trebuie să încheie o asigurare facultativă, care poate include incendii, explozii, fenomene atmosferice, avarii la instalații, bunuri din interior sau răspundere civilă față de vecini.

De ce războiul este exclus aproape mereu din polițe

Clauzele privind excluderea daunelor provocate de război sunt standard în aproape toate contractele de asigurare din lume. Companiile consideră astfel de riscuri imposibil de estimat și extrem de costisitoare.

În multe cazuri, inclusiv la nivel internațional, despăgubirile pentru incidente militare sunt tratate separat de sistemele clasice de asigurări și pot necesita intervenția statului.

Tocmai de aceea, cazul de la Galați este considerat unul fără precedent pentru piața asigurărilor din România.

Ce s-a întâmplat la Galați

În noaptea de joi spre vineri, o dronă implicată în atacurile asupra infrastructurii din Ucraina a pătruns în spațiul aerian românesc și s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați. Potrivit autorităților, întreaga încărcătură explozivă a dronei a detonat la impact.

Două persoane au fost transportate la spital cu traumatisme ușoare, iar alte două au avut atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Drept urmare, Ministerul Afacerilor Externe a calificat incidentul drept „o escaladare gravă și iresponsabilă din partea Federației Ruse”.

De asemenea, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a anunțat convocarea ambasadorului Federației Ruse.

„Incidentul este de o gravitate fără precedent. Am convocat ambasadorul Federației Ruse la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Îi vor fi comunicate măsurile pe care România le va lua la nivel diplomatic”, a declarat Oana Țoiu.

Reacția lui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a convocat de urgență ședința CSAT și a descris incidentul drept „cel mai grav eveniment care a afectat teritoriul național de la începutul războiului din Ucraina”. Șeful statului a anunțat că România va lua „măsuri proporționale” împotriva Federației Ruse și că vor fi informați atât aliații NATO, cât și Consiliul de Securitate al ONU.

„Caracterul fără precedent al evenimentului impune un răspuns ferm, coordonat și pe măsură — la nivel național, aliat și internațional. Nu există nicio ambiguitate cu privire la autorul și la cauza acestei agresiuni”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a explicat și de ce drona nu a fost doborâtă înainte de impact.

„Decizia de a nu angaja ținta a fost luată pentru că nu au existat condițiile care să permită distrugerea ei fără riscul periclitării accentuate a siguranței populației civile”, a precizat șeful statului.

În prezent, ancheta continuă, iar proprietarii apartamentului distrus așteaptă decizia finală privind eventualele despăgubiri.