Cristian Cojocaru

Cristian Cojocaru - Redactor

Un om are mai multe pasiuni. Ale mele fac parte din domeniul artei, al informației și al tehnolgiei astfel că am reușit să le îmbin pe toate acestea într-una singura: Playtech.

Am terminat Facultatea de Jurnalism, am urmat apoi un master in filosofie, pentru ca ]n cele din urmă să ajung să fac ce îmi place mai mult: să mă documentez și să îmi pun gândurile ”pe hârtie” pentru oameni.

Drumul meu la Playtech a început în 2019 și sper ca această colaborare să mă împlinească atât profesional cât și ca om.

Email
Maria Tănase, de la spionaj și lux în comunism până la diva adulată: povestea neștiută

02 mai 2022
ANAF vine cu noi reguli pentru acești pensionari și cetățeni: ce sunt obligați cei care au găzduit ucraineni, acum

29 apr. 2022
Creatura care nu avea ce căuta în România, cauza unui „masacru” în Deltă

Cele mai ciudate companii aeriene: de la stewardese “fierbinți”, până la avioane pentru câini și pisici

28 apr. 2022
Călătoria în timp este posibilă doar într-un singur mod, susțin oamenii de știință

27 apr. 2022
Povestea frumoasei Zaraza, cea mai dorită femeie de moravuri ușoare. Cine a ucis-o pe faimoasa cu ochii verzi care înnebunea bărbații

Cea mai rapidă și periculoasă reptilă din România: unde găsești Șarpele Rău, ce trebuie să știi

26 apr. 2022
Locul din România unde trebuie să ajungi măcar o dată în viața asta: calea ferată cu un drum unic în lume

De ce să nu combini maioneza cu alcoolul, de fapt. Sfaturile specialiștilor în nutriție, de Paște

22 apr. 2022
Alcoolul care nu îngrașă. Ce bauturi nu fac rău, conform ultimelor studii

Ce se întâmplă dacă tastezi codul '31' pe telefonul tău. Codul secret care ascunde un truc surprinzător

Ce se întâmplă dacă tastezi codul ’31’ pe telefonul tău. Codul secret care ascunde un truc surprinzător

21 apr. 2022
Salarii de până la 15.000 de lei pentru 8 clase și un curs, în România: ce trebuie să știi, să faci

20 apr. 2022
Mariupol, apărat de Batalionul Azov: cine sunt extremiștii din Ucraina, de fapt

18 apr. 2022
Aceste mașini vor fi total interzise în România. Legea aprobata în Senat poate lăsa pietoni mii de români

11 apr. 2022
S-a dat lege: este total interzis în România, închisoare de 5 ani pentru cei care fac asta de acum încolo