Japonia vrea energie nelimitată din spațiu: planul „Luna Ring” care ar putea schimba totul pe Pământ

Japonia testează limitele imaginației tehnologice cu un proiect care, la prima vedere, pare desprins dintr-un film SF.

Ideea este simplă în teorie, dar uriașă ca execuție: un inel gigantic de panouri solare construit direct pe Lună, capabil să furnizeze energie constantă către Pământ.

În spatele acestui concept stă o realitate cât se poate de pragmatică. Japonia este una dintre economiile majore dependente de importuri energetice, iar presiunea pentru găsirea unor surse stabile și sustenabile devine tot mai mare.

Așa a apărut proiectul „Luna Ring”, o soluție radicală care mută producția de energie în afara planetei, scrie The Times of India.

Cum ar funcționa „Luna Ring”, inelul solar uriaș de pe Lună

Conceptul presupune instalarea unui lanț continuu de panouri solare de-a lungul ecuatorului lunar, pe o distanță de aproximativ 11.000 de kilometri.

Avantajul major al Lunii este evident: nu există atmosferă, nu există nori, iar ciclul zi-noapte nu afectează producția în același mod ca pe Pământ.

Practic, o parte din acest inel ar fi în permanență expusă la lumină solară, ceea ce ar permite generarea neîntreruptă de energie.

Ulterior, energia ar fi convertită în microunde sau fascicule laser și transmisă către stații speciale de pe Terra, unde ar fi reconvertită în electricitate utilizabilă.

Proiectul este dezvoltat de compania Shimizu Corporation, în colaborare cu agenția spațială JAXA, care studiază de ani buni potențialul energiei produse în spațiu. Inițiative similare există și în Europa, unde Agenția Spațială Europeană analizează conceptul prin programul Solaris.

Un element esențial al planului este utilizarea resurselor lunare. Transportul materialelor de pe Pământ ar face proiectul aproape imposibil din punct de vedere economic, așa că inginerii iau în calcul exploatarea solului lunar și utilizarea roboților autonomi pentru construcție.

În unele scenarii, inelul ar putea avea o lățime de până la 400 de kilometri, iar infrastructura de transmisie ar include o antenă uriașă, cu diametrul de aproximativ 20 de kilometri.

O idee veche, dar dusă la o scară fără precedent

Deși pare revoluționar, conceptul energiei solare din spațiu nu este nou. A fost propus încă din 1968 de inginerul Peter Glaser și a fost analizat de-a lungul timpului inclusiv de NASA.

Diferența majoră este ambiția japonezilor. În locul unor sateliți pe orbită, proiectul transformă Luna într-o adevărată platformă industrială energetică.

Vorbim despre o scară aproape greu de imaginat: estimările teoretice indică o suprafață de până la 4,4 milioane de kilometri pătrați acoperită cu panouri solare, echivalentul a peste 2 trilioane de module fotovoltaice.

Susținătorii ideii spun că mediul lunar oferă condiții ideale pentru producția de energie: fără pierderi atmosferice, fără variații meteo și cu expunere constantă la radiația solară. Pe scurt, un randament imposibil de atins pe Pământ.

Totuși, entuziasmul vine la pachet cu o listă serioasă de obstacole. Costurile de lansare rămân uriașe, construcția pe Lună este extrem de complicată, iar riscurile precum radiațiile cosmice sau impactul cu micrometeoriți nu pot fi ignorate.

Chiar și specialiștii implicați în proiect admit că implementarea este, cel puțin deocamdată, mai degrabă un exercițiu de inginerie conceptuală decât un plan gata de execuție.

Cum arată acum Aero1200, cartierul unde un Boeing 747 va fi montat între două turnuri uriașe