Nouă țări din Uniunea Europeană au bătut palma pentru o fermă gigant de eoliene în Marea Nordului, 100 GW de infrastructură critică

În ultimele zile din ianuarie 2026, discuția despre energia eoliană offshore din Marea Nordului a trecut de la declarații generale la un plan cu cifre, termene și un mesaj politic clar: statele din regiune vor să trateze eolienele și rețelele maritime ca infrastructură strategică, la fel de importantă ca porturile sau conductele. În documentele pregătitoare citate de Bloomberg și preluate de Electrek se vorbea despre un angajament comun pentru 100 GW de eolian offshore, plus măsuri coordonate de protecție a infrastructurii critice.

Între timp, reuniunea din Hamburg din 26 ianuarie 2026 a confirmat direcția și a arătat și un detaliu care merită reținut: la masă nu sunt doar state UE. În ecuație intră și parteneri europeni din afara Uniunii, pentru că Marea Nordului, cablurile și parcurile eoliene nu respectă granițe administrative, iar riscurile de securitate sunt comune.

100 GW ca proiect comun și 300 GW ca țintă regională până în 2050

Planul discutat pleacă de la o ambiție deja stabilită în regiune: statele din cooperarea energetică a Mării Nordului urmăresc să ajungă la cel puțin 300 GW de eolian offshore până în 2050, cu ținte intermediare pentru 2030.  În noul pachet, aproximativ o treime din această ambiție, adică 100 GW, ar urma să vină din proiecte comune, de tip „hibrid”, conectate cross-border, nu din parcuri dezvoltate izolat, fiecare cu cablul lui spre o singură țară.

De ce contează proiectele comune: îți permit să construiești eolian acolo unde vântul și fundul mării sunt potrivite, iar energia să circule apoi către mai multe piețe, prin interconectări. Asta poate reduce blocajele de rețea, poate tăia din costuri și poate aduce mai multă stabilitate în sistem, în special în perioadele cu producție mare offshore. Reuters și The Guardian descriu angajamentul ca o mutare care urmărește atât energie mai ieftină, cât și securitate energetică, într-un context în care Europa încă își ajustează dependențele după crizele ultimilor ani.

Un detaliu tehnic relevant din draftul menționat de Bloomberg: operatorii de transport și sistem ar urma să pornească în anii 2030 aproximativ 20 GW din aceste proiecte comune, adică o tranșă semnificativă care ar trebui să fixeze standarde și modele contractuale pentru restul dezvoltărilor.  Cu alte cuvinte, nu e doar o „viziune 2050”, ci o foaie de parcurs care încearcă să evite situația în care energia se produce, dar nu are pe unde să iasă din mare.

Infrastructură critică în sens complet, de la cabluri la securitate digitală

A doua componentă a planului este securitatea, iar formularea din draft e directă: protecție fizică și digitală la un nivel înalt, schimb de date și cooperare pentru contracararea amenințărilor.  În contextul Mării Nordului, asta înseamnă parcuri eoliene, substații offshore, cabluri submarine, interconectoare și toate punctele vulnerabile în care o intervenție poate scoate din funcțiune capacități mari, cu efect rapid în preț și în stabilitatea rețelei.

Faptul că la întâlnirea din Hamburg sunt implicați și actori precum NATO și Comisia Europeană arată că proiectul e privit și prin lentila rezilienței strategice, nu doar ca investiție verde.  În ultimii ani, discuțiile despre sabotaj, despre protecția cablurilor și despre atacuri cibernetice asupra infrastructurii energetice au devenit mult mai concrete, iar Marea Nordului este una dintre zonele unde densitatea infrastructurii va crește accelerat.

Mai există și o dimensiune economică care se leagă direct de securitate: dacă regiunea chiar ajunge să adauge ritmuri mari de capacitate în anii 2030, lanțurile de aprovizionare, producția de componente și forța de muncă devin la rândul lor infrastructură critică. Financial Times notează că planurile sunt gândite inclusiv ca răspuns la presiuni geopolitice și la nevoia de independență energetică, cu obiective anuale de creștere a capacității în deceniul 2031–2040.  Asta mută discuția din zona „proiecte punctuale” în zona „politică industrială”, unde miza e să nu depinzi de importuri scumpe sau de combustibili volatili.