11 oct. 2023 | 13:25

Se schimbă legea în România pentru șoferi și amatorii de droguri. Mai mult timp în închisoare și îți ridică mașina

ACTUALITATE
Se schimbă legea în România pentru șoferi și amatorii de droguri. Mai mult timp în închisoare și îți ridică mașina

O nouă propunere de modificare a legislației din domeniul traficului și consumului de droguri apare într-un proiect de lege pus recent în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Pedepse mai mari

Printre modificările propuse de MAI se numără majorarea limitelor pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul îndemnului la consumul ilicit de droguri de risc ori de mare risc și introducerea obligației de confiscare a vehiculelor în cazul traficului de droguri, mecanism juridic menit să contribuie la reducerea mobilității traficanților.

Proiectul legislativ de la MAI vizează atât modificarea Legii nr. 143/2000 pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cât și a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

Citește și Noi sancțiuni dure pentru șoferii beți sau drogați: Ce pregătesc schimbări pregătesc autoritățile

Modificările propuse la Legea 143/2000 aduc, de pildă, majorarea unor limitele ale pedepsei cu închisoarea pentru anumite infracțiuni. Astfel, „îndemnul unei persoane la consumul ilicit de droguri de risc/ de mare risc” se va putea sancționa cu închisoarea de la unu la trei ani, nu de la șase luni la trei ani, cât e în prezent.

Apare, de asemenea, un mecanism destinat reducerii mobilității traficanților de droguri, ce implică obligația de confiscare specială a vehiculelor, în parte sau în întregime, în care au fost descoperite droguri de risc ori de mare risc sau care a fost folosit în orice mod pentru săvârșirea faptei, indiferent de cantitatea de droguri de mare risc ce face obiectul infracțiunii.

Mai multe fapte incriminate

Apoi, apare incriminarea faptei constând în publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că, prin consum, acestea produc efecte similare drogurilor. Sancțiunea propusă în acest caz este închisoarea de la unu la cinci ani.

Se reglementează și o circumstanță agravantă, respectiv deținerea de droguri în vederea consumului într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centre de asistență socială, de reeducare sau instituție medical-educativă, locuri în care elevii, studenții și tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora.

Citește și Codul Rutier s-ar putea schimba din nou: Camera de bord, rol mai important

Pe de altă parte, modificările aduse Legii nr. 194/2011 vizează, întâi de toate, reglementarea unei noi fapte penale, similare celei propuse a fi reglementată în Legea nr. 143/2000, constând în îndemnul unei persoane la consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin orice mijloace, ce se va pedepsi cu închisoarea de la unu la trei ani.

Se introduce în Legea 194/2011 și incriminarea punerii la dispoziție a unor locuințe/ localuri/ locuri amenajate pentru consumul substanțelor interzise, respectiv administrarea sau remiterea, fără rețetă medicală, a unor astfel de substanțe.