Galaxy Note 7 explodează, așa că Samsung a oprit vânzarea modelului
Samsung Electronics a suspendat livrarea terminalelor Galaxy Note 7 către mai mulți operatori telecom din Coreea de Sud.
UPDATE: Toate unitățile Samsung Galaxy Note 7 vândute sunt rechemate. Mai multe detalii aici.
Motivul ar fi faptul că mai mulți oameni au raportat că telefoanele Galaxy Note 7 au explodat în timpul încărcării. Prin urmare, livrările au fost suspendate săptămâna aceasta, potrivit Phone Arena. Problemele de funcționare s-au înmulțit după 24 august, adică la doar cinci zile după lansarea oficială. Din fericire, cei de la Samsung au decis să trateze situația cu seriozitate.
Terminalul Note 7 a adus o creștere substanțială a vânzărilor, comparativ cu Galaxy S7, ajungând la 400.000 de unități vândute după lansarea de pe 19 august. Se pare, totuși, că phabletul promițător al sud coreenilor s-a dovedit a fi mai puțin de încredere față de „fratele” său mai mic, atât în ceea ce privește hardware-ul, cât și software-ul.
Se pare că noul Samsung Galaxy Note 7 e o dezamagire și în ceea ce privește repararea în general, obținând doar o notă de 4 pe scara iFixit. În traducere, este greu de reparat, iar unul dintre motive e faptul că bateria e lipită, iar sticla de pe față și de pe spate sunt foarte greu de înlocuit. O altă nemulțumire legată de vârful de gamă e faptul că e prea ușor de zgâriat, având în vedere prețul. Galaxy Note 7 se zgârie destul de ușor, fiind suficientă o șurubelniță al cărei vârf are doar nota 3 pe scara de rezistență Mohs. Ca termen de comparație, este suficient să aruncăm o privire la Galaxy S7 Edge, telefonul lansat în luna aprilie a acestui an cedând unei presiuni de nota 5 scara Mohs.