17 apr. 2015 | 17:30

Mașina este noul loc de joacă al Apple și Google: Ce trebuie să știi despre CarPlay și Android Auto

ACTUALITATE
Mașina este noul loc de joacă al Apple și Google: Ce trebuie să știi despre CarPlay și Android Auto

Pentru că astăzi se împlinesc 51 de ani de când Ford a lansat modelul Mustang, am considerat de cuviință să acordăm atenție și mașinilor. Până la urmă, tehnologia le are și pe ele în vizor, iar Apple și Google își mută rivalitatea în mașină.

Apple a anunțat că serviciul CarPlay va fi disponibil pentru 40 de modele noi de automobile anul acesta, iar cifrele Android Auto se apropie de rivalul său. Ce sunt, de fapt, cele două sisteme?

CarPlay este o interfaţă care este menită să interacţioneze cu iPhone-ul din buzunar şi să îți ofere acces sigur la funcţia de telefon, mesaje, muzică, navigaţie şi nu numai prin intermediul unei console sensibile la atingere integrată în bordul automobilului. În plus, un rol important în ecuaţie este jucat de Siri, asistentul inteligent al celor de la Apple, pe care îl poți apela printr-un buton de pe volanul maşinii. Android Auto funcționează într-un mod similar.

5c8d696775fc15ea7bf58fc0604aef5e9c777e1c

CarPlay este inclus în sistemul de operare, așa că nu va trebui să descarci aplicații în plus pentru a-l folosi. Utilizatorii Android, însă, vor fi nevoiți să descarce aplicația din Play Store. Pentru a porni oricare dintre cele două sisteme, va trebui să îți conectezi telefonul printr-un cablu USB pentru a sincroniza aplicația cu sistemul de infotainment al mașinii. Apoi, poți porni aplicația din telefon sau prin pictograma de pe touchscreen-ul mașinii.

Android Auto arată ca un hibrid între Android și Google Now. Iconițele sunt identice celor Android, dar informația este prezentată similar Google Now.60902fd3af60161a0469c2589750379683d84bd7

Spre deosebire de sistemul mașinii, CarPlay și Android Auto pot fi actualizate foarte ușor cu o descărcare de software în telefon. Pentru a actualiza sistemul mașinii, va trebui să te duci la furnizor. Asta, desigur, dacă nu ai Tesla, care se actualizează automat.

Pentru a se asigura că sistemele nu te distrag de la condus, Apple și Google s-au asigurat că doar anumite aplicații vor funcționa cu CarPlay și Android Auto. Cu alte cuvinte, nici nu o să poți juca Candy Crush, nici nu te vei putea uita la filme. Dar vei putea asculta liniștit muzică.

4bbd79b53e90c21feae6fead0cb98f47fa748271

CarPlay funcționează cu iPhone 5, iPhone 5c, iPhone 5s, iPhone 6 și iPhone Plus, iar Android Auto este compatibil cu smartphone-uri care rulează Android 5.0 Lollipop sau versiuni mai noi, cum ar fi Samsung Galaxy S6.

Ce mai trebuie să știi?

Dacă ești pasionat de mașini, cu siguranță ai văzut Maximum Overdrive. Poți sta liniștit, nici CarPlay, nici Android Auto nu pot prelua controlul mașinii. Ambele aplicații sunt limitate la datele din sistemul de infotainment al mașinii, care este separat de controale. Așadar, nu trebuie să îți faci griji că mașina va accelera din senin într-un mod diabolic. Cât despre mașinile compatibile cu sistemul, Apple are o listă de 34, iar Google 28. Totuși, trebuie menționat că funcționează doar cu mașinile cu un software special preinstalat.

61300e2a3243c529553b12e0e23e3042f360d969