Younger, serialul de comedie ușurică de pe Netflix ce reușește, totuși, să te facă „să te simți”, dacă te apropii vertiginos de 40 de ani REVIEW
Younger nu este neapărat genul de serial profund, care să-ți insufle cine-știe-ce filosofie profundă de viață. E un serial simpluț, o comedioară semi-amuzantă, dar care are darul de a-ți relaxa creierul și, mai mult, de a te atinge într-o oarecare măsură mai ales dacă te apropii vertiginos de vârsta de 40 de ani, dar nu arăți câtuși de puțin în conformitate cu buletinul.
Înainte de a povesti puțin despre el, află că îl poți vedea pe Netflix și e genul de producție care curge ușor și nici nu trebuie să-i acorzi cea mai mare atenție din lume.
La modul cel mai serios, eu am adormit pe serialul acesta de vreo câteva ori, totul ca dimineața să încerc să-mi dau seama în ce moment anume am intrat în lumea somnului, pentru a-l relua. Partea bună? Chiar și dacă nu-ți amintești, nu contează întrucât reușești să pricepi din context exact ce s-a întâmplat atât timp cât tu stăteai cu ochii închiși, în REM.
Younger, serialul pe care, totuși, îl recomand, dar nu total: îți explic imediat de ce
Nu știu alții cum sunt, dar pe mine a reușit, totuși, să mă prindă la vreo două scene, de vreme ce m-am identificat, cel puțin într-o oarecare măsură cu Liza, personajul principal.
Cum ar veni, dacă te învârți în jurul vârstei de 40 de ani, foarte posibil să simți și tu o oarecare familiaritate atunci când te uiți la Younger.
Concret, Liza este o femeie de 40 și ceva de ani, divorțată, cu fiică cât se poate de majoră, dar care se trezește în ipostaza de a nu mai fi angajată pentru că… ghici ce… e prea în vârstă și nici experiență nu are, de vreme ce atât timp cât a fost căsătorită a devenit femeie de casă.
Așadar, profitând de faptul că nu-și arată vârsta, reușește să obțină un job în domeniul la care renunțase pentru a fi căsătorită, numai că mințind în legătură cu vârsta sa.
Și uite aici intervine partea mai puțin credibilă: te dai drept o femeie de 26 de ani, te ajută fața, poate și corpul, dar nu și actele. Într-o lume reală, falsificatul actelor ar funcționa doar dacă ești interlop sau politician cu foarte multe relații și pile. În lumea Lizei, lucrul acesta pare departe de orice adevăr. Totuși, se întâmplă.
Bașca, pentru ca totul să fie complet, Liza își găsește inclusiv un iubit de 26 de ani (sau pe-acolo) și uite așa se conturează intriga: cum să ții de minciună și să nu afle nimeni că tu ești o femeie divorțată, sărită de 40 de ani și nu o fetișcană sub 30. Evident, urmează glumițe mai mult sau mai puțin reușite, însă se păstrează tonul calm, liniar, perfect pentru orice spectator care nu vrea complicații și nici gândire aprofundată asupra intrigii.
Concluzia?
Îl recomand? Am zis deja că „da”, însă numai dacă ești în căutarea unui „open relationship” cu un serial, gândire care, măcar din când în când poate fi sănătoasă și să-ți ajute creierul să se relaxeze.
Așa cum am menționat anterior, poți vedea Younger pe Netflix. Este o poveste despre feminism (într-o oarecare măsură), dar și despre limitele pe care fiecare persoană care ajunge la pragul dramatic al vârstei și le setează, adesea într-un mod cât se poate de autodistructiv.