„Tales from the Loop” REVIEW: Unul dintre cele mai frumoase seriale SF pe care le-am văzut. O poveste despre oameni, singurătate și timp, ascunsă sub aparența science-fiction

„Tales from the Loop” de pe Amazon Prime este genul de serial care te cucerește fără să ridice vocea, prin imagini superbe, tăceri apăsătoare și povești care rămân cu tine mult după genericul de final.

Folosește fantasticul cu o discreție incredibilă, ca pe o lentilă prin care privește lucruri profund omenești: singurătatea, iubirea, familia, pierderea, teama de timp și toate acele alegeri care ne urmăresc mult după ce le-am făcut. Serialul a fost creat și scris integral de Nathaniel Halpern, pornind de la lucrările artistului suedez Simon Stålenhag, iar Amazon descria producția încă de la lansare drept prima serie TV adaptată din picturi digitale.

Și, după cele opt episoade, cred că tocmai aici stă frumusețea lui. Nu mi-a plăcut „Tales from the Loop” pentru că este un serial SF bun. Mi-a plăcut pentru că este un serial extraordinar despre oameni, care întâmplător are roboți, mașinării inexplicabile și fenomene imposibile în decor.

Dacă te atrag producțiile SF precum cele din această selecție de seriale science-fiction, merită însă să știi că „Tales from the Loop” are un ritm complet diferit. Nu există grabă și nici obsesia de a termina fiecare episod cu un cliffhanger. Uneori, serialul pur și simplu stă lângă personajele sale și le lasă să existe.

Ce este, de fapt, Tales from the Loop

Povestea se desfășoară într-un mic oraș construit deasupra unei instalații subterane numite „The Loop”, o structură gigantică destinată explorării misterelor universului. Existența ei face ca lucruri aparent imposibile să devină parte din cotidian. Numai că serialul nu este realmente interesat să transforme această idee într-un manual de fizică sau într-un puzzle pe care spectatorul trebuie să-l rezolve.

Fiecare dintre cele opt episoade mută atenția spre alte personaje, însă poveștile lor se intersectează. Cineva care apare pentru câteva minute într-un episod poate deveni protagonistul altuia. În acest fel, la final începi să simți că ai cunoscut un întreg oraș, nu doar câțiva eroi aleși special pentru o aventură.

În centrul acestei lumi se află Loretta, interpretată excelent de Rebecca Hall, actriță pe care am văzut-o recent și într-o cu totul altă zonă în „The Beauty”. Paul Schneider îl joacă pe George, Daniel Zolghadri este Jakob, Duncan Joiner este Cole, iar Jonathan Pryce îl interpretează pe Russ. Lor li se adaugă Ato Essandoh în rolul lui Gaddis și Nicole Law în rolul lui May, printre alte personaje care ajung, pe rând, în prim-plan. Distribuția principală anunțată de Amazon îi include pe Rebecca Hall, Paul Schneider, Daniel Zolghadri, Duncan Joiner și Jonathan Pryce.

Este greu să spui despre ce este fiecare dintre aceste povești fără să strici ceva. Pot spune doar că vorbesc despre relații, părinți și copii, dorințe, identitate, îmbătrânire, regret și pierdere. SF-ul creează situația extraordinară. Emoția vine din modul cât se poate de normal în care oamenii încearcă să trăiască mai departe după ea.

Imaginea superbă transformă fiecare episod într-un tablou

Probabil primul lucru care m-a cucerit la „Tales from the Loop” a fost imaginea. Serialul arată absolut superb. Există cadre pe care ai putea efectiv să le oprești și să le pui pe perete. Peisaje reci și pustii, case izolate, câmpuri nesfârșite, păduri, zăpadă, structuri industriale uriașe și tehnologii stranii care par abandonate de decenii coexistă într-o lume familiară și imposibilă în același timp.

Nu este întâmplător. Universul pornește din picturile retrofuturiste ale lui Simon Stålenhag, iar echipa a încercat deliberat să păstreze această senzație picturală. Jeff Cronenweth, directorul de imagine al primului episod, alături de Ole Bratt Birkeland, Craig Wrobleski și Luc Montpellier pentru restul sezonului, construiesc un univers în care lumina naturală și spațiile goale contează aproape cât actorii. Cronenweth a explicat inclusiv că scenele de noapte au fost filmate în anumite situații la apus pentru a păstra aspectul vizual specific lucrărilor originale.

Și efectele vizuale sunt folosite inteligent. Tehnologia nu este permanent împinsă în fața camerei pentru a demonstra bugetul producției. Din contră, obiectele fantastice par pur și simplu să fi existat dintotdeauna acolo. Serialul a primit și o nominalizare la Emmy pentru efectele vizuale, echipa încercând să păstreze în mișcare tocmai aspectul pictural al artei lui Stålenhag.

La fel de importantă este muzica semnată de Philip Glass și Paul Leonard-Morgan. Pianul minimalist și repetițiile specifice lui Glass dau serialului o melancolie aproape hipnotică. Sunt momente în care muzica, imaginea și o simplă privire a unui personaj spun mai mult decât ar putea spune câteva pagini de dialog.

O echipă uriașă de regizori, dar un singur univers

Un alt lucru remarcabil este cât de coerent rămâne serialul deși fiecare episod are alt regizor. Lista este spectaculoasă: Mark Romanek, So Yong Kim, Charlie McDowell, Tim Mielants, Andrew Stanton, Dearbhla Walsh, Ti West și Jodie Foster au regizat câte un episod. Romanek, cunoscut pentru „Never Let Me Go”, stabilește limbajul vizual al producției încă de la început, iar Jodie Foster închide sezonul.

În spate se află și Matt Reeves, regizorul „The Batman”, în calitate de producător executiv. Nathaniel Halpern, Mark Romanek, Adam Kassan, Rafi Crohn, Mattias Montero, Samantha Taylor Pickett și Adam Berg fac parte, de asemenea, din echipa producătorilor executivi. Simon Stålenhag este co-producător executiv și a fost implicat inclusiv în dezvoltarea unor elemente vizuale care nu existau inițial în lucrările sale.

Se simte că există în spate cineaști care nu privesc proiectul ca pe un simplu produs SF. Fiecare episod are ceva dintr-un scurtmetraj de autor. Unele povești sunt mai triste, altele mai tandre, altele au o neliniște care rămâne cu tine mult după genericul de final. Dar toate aparțin aceleiași lumi.

Într-o perioadă în care platformele încearcă adesea să te țină captiv prin ritm și șoc, „Tales from the Loop” are curajul să fie lent. La fel ca alte seriale de pe Prime Video care mizează mai mult pe atmosferă și personaje, îți cere puțină răbdare, însă aici ritmul lent nu mi s-a părut niciodată artificial. Este parte din limbajul poveștii.

De ce mi-a plăcut atât de mult Tales from the Loop

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că serialul nu încearcă să îți explice obsesiv lumea sa. Nu transformă fiecare mister într-un pretext pentru zece minute de expozițiune și nu pare preocupat să demonstreze cât de complicată este mitologia sa. Fenomenele imposibile există. Personajele trebuie să trăiască cu ele. Iar tu trebuie să accepți că uneori întrebarea importantă nu este „cum funcționează?”, ci „ce îi face asta unui om?”.

De aceea, deși este catalogat drept science-fiction, „Tales from the Loop” mi se pare în primul rând o dramă despre timp. Despre copilărie și maturizare. Despre părinți și copii care nu reușesc întotdeauna să-și spună ce simt. Despre oameni care vor să oprească anumite momente și alții care ar da orice să le poată lua înapoi.

Nu toate episoadele au aceeași forță, iar ritmul extrem de lent ar putea îndepărta spectatorii care caută acțiune sau un mister construit după regulile unui thriller. Dar pentru mine exact această liniște este una dintre marile calități ale serialului.

„Tales from the Loop” este unul dintre acele seriale rare care te fac să simți că ai văzut ceva frumos, nu doar că ai aflat o poveste. Are o imagine superbă, muzică extraordinară, actori foarte buni și câteva povești profund emoționante. Iar după ultimul episod, nu roboții sau straniile mașinării rămân în minte. Rămân oamenii.

Verdict: 9/10. Un SF melancolic, poetic și neobișnuit de uman, pe care l-aș pune fără ezitare printre cele mai frumoase producții disponibile pe Amazon Prime Video.