Studiu ADN: populația din epoca bronzului din Marea Britanie provine în mare parte din migranți veniți din estul Europei

Timp de decenii, istoricii și arheologii au încercat să reconstruiască modul în care Europa a fost populată în preistorie. Odată cu apariția tehnologiilor de analiză a ADN-ului antic, cercetătorii au început să descopere că istoria migrațiilor umane este mult mai complexă decât se credea inițial.

Primele studii genetice din ultimul deceniu sugerau o explicație relativ simplă: Europa ar fi fost populată prin trei mari valuri de migrație venite din est. Mai întâi au ajuns vânătorii-culegători, acum peste 40.000 de ani. Mult mai târziu, în urmă cu aproximativ 9.000 de ani, au apărut fermierii veniți din Anatolia, care au adus agricultura pe continent. Ultimul mare val ar fi avut loc acum circa 5.000 de ani, când populațiile din stepele rusești au început să se extindă în Europa, marcând începutul epocii bronzului, se arată în The Conversation.

Noile cercetări genetice arată însă că această poveste este mult mai nuanțată decât părea.

ADN-ul antic arată interacțiuni complexe între populații

Un studiu realizat de cercetători precum Martin B. Richards și Maria Pala de la University of Huddersfield a analizat ADN-ul unor rămășițe umane din perioada neolitică descoperite în Belgia și Olanda. Analiza genetică a permis reconstituirea legăturilor dintre populațiile preistorice din nord-vestul Europei și migrațiile care au influențat ulterior Marea Britanie.

Cercetarea face parte dintr-un proiect internațional mai amplu coordonat de geneticieni de la Harvard University, care a analizat situri arheologice din regiunea Rin-Meuse. Această zonă include atât câmpii fertile, unde s-au stabilit fermieri neolitici, cât și regiuni mlăștinoase bogate în resurse naturale, preferate de comunitățile de vânători-culegători.

Rezultatele au fost surprinzătoare pentru cercetători. ADN-ul unor indivizi din perioada neolitică târzie din Belgia arăta că aceștia aveau cel puțin 50% moștenire genetică provenită de la vânătorii-culegători locali, pe lângă componenta genetică a fermierilor veniți inițial din Anatolia.

Descoperirea sugerează că aceste comunități nu au dispărut complet odată cu răspândirea agriculturii. Dimpotrivă, ele au coexistat și s-au amestecat genetic timp de secole.

Vezi și:

Oamenii încă evoluează ca specie, iar selecția naturală ne schimbă mai mult decât credeam. Legătura cu părul roșcat și chelia

Cât de mult trăim ar putea depinde de un factor ignorat mult timp. Ce au descoperit cercetătorii

Rolul femeilor în răspândirea agriculturii

Analiza cromozomilor Y și a ADN-ului mitocondrial, care urmăresc liniile genealogice masculine și feminine, a oferit o perspectivă și mai interesantă. În rămășițele umane analizate, cromozomii Y proveneau în principal din populații de vânători-culegători, în timp ce majoritatea liniilor materne proveneau de la fermieri neolitici.

Această combinație genetică sugerează că femei provenite din comunități agricole s-ar fi integrat în grupuri de vânători-culegători din nordul Europei. Prin aceste relații și alianțe, cunoștințele despre agricultură s-ar fi răspândit treptat în aceste comunități.

Modelul susține o teorie mai veche din arheologie, potrivit căreia răspândirea agriculturii nu a fost doar rezultatul unor migrații masive, ci și al contactelor sociale, al schimburilor comerciale și al căsătoriilor dintre grupuri diferite.

Migrația care a schimbat complet populația din Marea Britanie

Totuși, o schimbare majoră a avut loc aproximativ acum 4.600 de ani. În acea perioadă, populații pastorale provenite inițial din stepele rusești au început să se deplaseze spre vest, aducând cu ele cultura cunoscută sub numele de Corded Ware culture.

Aceste grupuri s-au transformat ulterior într-o cultură arheologică cunoscută drept Bell Beaker culture, recunoscută după vasele de ceramică decorate cu motive specifice.

În doar câteva secole, structura genetică a populațiilor din regiunea Rin-Meuse s-a schimbat radical. Studiile arată că aproximativ 80% din moștenirea genetică a populației din acea zonă provenea deja din aceste grupuri venite din stepă.

Aceeași migrație a ajuns rapid și în Marea Britanie. Cercetările sugerează că populația de fermieri care construise monumente precum Stonehenge a fost în mare parte înlocuită genetic de noii veniți în epoca bronzului.

Chiar și așa, specialiștii subliniază că imaginea nu este completă. Noile descoperiri din arheologie și analizele tot mai detaliate ale ADN-ului antic ar putea arăta că realitatea a fost mai complexă decât pare la prima vedere.

Istoria Europei preistorice nu este, așadar, povestea unor populații care dispar complet, ci mai degrabă a unor întâlniri, amestecuri și transformări care au modelat treptat diversitatea genetică a continentului.