Specialiștii cer oprirea verificării vârstei pe internet: „E periculos și inacceptabil social”
În tot mai multe țări, ideea de a limita accesul copiilor la rețele sociale se transformă rapid din dezbatere în plan concret. Problema e că o interdicție sau o limită de vârstă nu funcționează „din vorbe”: ai nevoie de un mecanism care să verifice vârsta utilizatorilor. Iar exact aici, spun sute de experți în securitate și confidențialitate, începe riscul real: ca internetul să fie împins către un sistem de „arată buletinul” la intrare, pentru toată lumea, nu doar pentru minori.
Mesajul lor, transmis public într-un apel pentru pauză și prudență, este că tehnologiile de age assurance/age checks sunt promovate mai repede decât pot fi înțelese consecințele: de la colectarea de date sensibile până la apariția unor infrastructuri ușor de abuzat sau de spart. Iar odată implementate la scară, e foarte greu să mai dai înapoi.
De ce verificarea vârstei riscă să devină un „control la intrare” pentru toți
Potrivit celor de la Le Monde, unul dintre cele mai invocate argumente ale specialiștilor este proporția: ca să blochezi minorii, ajungi să ceri dovezi de vârstă și adulților, la scară masivă, pentru lucruri banale precum cititul știrilor, mesajele către prieteni sau accesul la o platformă de divertisment. În Franța, de exemplu, proiectul de interzicere a rețelelor sociale pentru sub 15 ani presupune, inevitabil, o formă de verificare a vârstei pentru toți utilizatorii, tocmai ca platformele să poată diferenția între minori și adulți.
Apoi apare întrebarea incomodă: ce fel de „dovadă” e suficientă? Multe metode serioase ajung fie la documente de identitate, fie la scanări faciale/biometrice, fie la terți care devin intermediari pentru date extrem de sensibile. Criticii avertizează că astfel se creează o nouă suprafață de atac pentru fraudă, phishing și scurgeri de date, dar și o tentație uriașă pentru profilare comercială sau supraveghere.
De ce spun experții că soluțiile actuale nu sunt nici sigure, nici eficiente
În practică, verificarea vârstei nu rezolvă automat problema „copiilor pe social media”, fiindcă ocolești ușor un sistem rigid: cu conturi făcute pe alte piețe, cu servicii din afara jurisdicției, sau cu instrumente care maschează locația. Inclusiv instituții europene au notat că VPN-urile sunt folosite frecvent pentru a evita mecanismele de verificare, ceea ce împinge discuția într-o zonă și mai sensibilă: vor încerca unele state să restricționeze VPN-urile ca să „închidă portița”?
Mai există și un efect economic: soluțiile „bune” sunt scumpe și greu de implementat la scară, așa că piața se poate concentra în mâinile câtorva furnizori mari, iar platformele mici vor fi fie împinse afară, fie forțate să accepte soluții mediocre. Pe scurt, în numele protecției copiilor, riști să obții o internet mai închis, mai centralizat și mai dependent de colectarea de date.
Ce alternative există și de ce unii cer o pauză înainte de „marea implementare”
O parte dintre cercetători și organizații de drepturi digitale cer o pauză tocmai ca să se stabilească standarde reale de securitate și confidențialitate, înainte ca verificarea vârstei să devină obligatorie peste tot. În Marea Britanie, de exemplu, există presiune publică pentru reguli mai clare și cerințe tehnice stricte, tocmai fiindcă multe implementări actuale sunt văzute ca improvizate și riscante, notează Politico.
Pe de altă parte, există și propuneri care încearcă să reducă expunerea datelor: Comisia Europeană a publicat un „blueprint” pentru o soluție de verificare a vârstei care să permită dovedirea pragului (de exemplu „peste 18”) fără a dezvălui identitatea completă, cu gândul la integrarea în viitorul portofel digital european. Susținătorii spun că astfel de abordări ar putea limita daunele, dar criticii avertizează că orice sistem, odată extins, poate aluneca spre utilizări mai largi decât scopul inițial.