Semnele gravate de vânătorii-culegători ar putea fi un „proto-scris” apărut cu zeci de mii de ani înaintea scrierii

Ideea că scrierea a apărut relativ târziu, odată cu primele civilizații urbane din Mesopotamia, este una dintre cele mai stabile repere din istoria umanității. În mod clasic, începutul acestui drum este legat de proto-cuneiformul sumerian, apărut în jurul anului 3500 î.Hr. Totuși, un nou studiu discutat recent schimbă serios perspectiva și sugerează că oamenii preistorici din Europa foloseau un sistem organizat de semne cu mult înainte de apariția scrierii propriu-zise. Nu vorbim încă despre „alfabet” sau limbă scrisă în sensul modern, dar nici despre simple zgârieturi decorative. Semnele par să fi avut sens, reguli și o logică internă.

Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât vine din analiza unor obiecte foarte vechi, asociate culturii aurignaciene, una dintre primele culturi ale oamenilor moderni ajunși în Europa Centrală. Cercetătorii au analizat mii de semne gravate pe figurine și unelte, iar concluzia este că acestea nu sunt întâmplătoare. Mai mult, structura lor ar semăna surprinzător de mult cu cea a proto-cuneiformului, deși între cele două sisteme există o distanță de aproximativ 40.000 de ani. Asta nu înseamnă că sumerienii au „moștenit” direct ceva de la aurignacieni, dar arată că mintea umană ajunsese foarte devreme la o formă de organizare simbolică sofisticată.

Ce au găsit cercetătorii pe obiectele aurignaciene

Studiul pornește de la peste 3.000 de semne gravate pe 260 de obiecte aparținând culturii aurignaciene, datată aproximativ între 43.000 și 34.000 de ani în urmă. Multe dintre artefacte provin din Alpii Șvabi (Swabian Alps), în Germania, o regiune celebră deja pentru descoperiri spectaculoase din paleolitic, inclusiv figurine din fildeș reprezentând oameni, mamuți sau lei. Pe aceste obiecte apar în mod repetat linii, cruci, puncte și crestături, iar tocmai repetiția lor a atras atenția cercetătorilor.

În trecut, astfel de urme erau adesea privite ca simple ornamente sau marcaje fără o semnificație clară. Noul studiu propune însă o interpretare mult mai ambițioasă: semnele fac parte dintr-un sistem intenționat, folosit pentru a transmite informație. Cercetătorii nu pot „traduce” exact mesajele, dar au observat tipare de asociere care indică faptul că anumite semne apăreau preferențial în anumite contexte. Asta este esențial, pentru că diferența dintre un decor aleatoriu și un sistem simbolic stă tocmai în regularitate și convenție.

Vezi și:

O plantă ignorată ani la rând de fermieri se vinde acum cu până la 1.000 de euro kilogramul. Tot mai multe restaurante o caută

Un exemplu foarte clar din material este legat de semnul crucii. Potrivit explicațiilor citate de autori, crucile apar pe figurine de animale, mai ales pe mamuți și cai, dar nu apar pe figurine umane. Invers, punctele sunt asociate cu oameni și lei, dar nu cu alte animale și nici cu unelte. Cu alte cuvinte, semnele nu sunt distribuite aleatoriu pe obiecte, ci par legate de categorii sau atribute specifice. Asta sugerează un cod simbolic împărtășit de comunitate, chiar dacă sensul lui exact s-a pierdut.

De ce comparația cu proto-cuneiformul este atât de importantă

Poate cea mai spectaculoasă parte a studiului este comparația structurală cu proto-cuneiformul, considerat cea mai veche formă de scriere din Mesopotamia. Cercetătorii au folosit metode computaționale pentru a analiza repetiția, ordinea și predictibilitatea semnelor, adică ceea ce numesc „densitate informațională”. Rezultatul i-a surprins inclusiv pe ei: sistemul aurignacian nu este echivalent cu o limbă scrisă completă, dar din punct de vedere structural se suprapune remarcabil cu primele tablete proto-cuneiforme.

Această paralelă este importantă din două motive. În primul rând, arată că oamenii din paleolitic aveau capacitatea cognitivă de a construi sisteme convenționale de semne, nu doar artă figurativă. De altfel, figurinele aurignaciene sunt deja o dovadă a sofisticării simbolice, dar acum avem indicii că și marcajele abstracte erau folosite sistematic. În al doilea rând, comparația cu proto-cuneiformul sugerează că există anumite „tipare naturale” prin care oamenii ajung să organizeze informația vizuală, chiar în contexte istorice complet diferite.

Cercetătorii sunt atenți să nu exagereze: nu spun că aurignacienii aveau scriere în sensul clasic și nici că putem citi aceste semne ca pe un text. Ei spun altceva, poate chiar mai interesant: că sistemul are o structură comparabilă cu stadiile timpurii ale scrierii, adică exact acea zonă dintre simbol și notare organizată. Este, dacă vrei, o formă de „proto-proto-scris”, un pas cognitiv care arată ce era posibil mult înainte ca orașele, administrația și contabilitatea să forțeze apariția scrisului.

Ce ne spune asta despre oamenii preistorici

Una dintre cele mai valoroase concluzii ale studiului este că oamenii aurignacieni nu erau limitați de lipsa capacității intelectuale, ci de contextul social. Autorii argumentează că ei ar fi putut dezvolta un sistem de scriere propriu-zis dacă ar fi avut nevoie de el. Dar, fiind vânători-culegători, nu aveau aceleași presiuni ca societățile agricole și urbane de mai târziu: nu administrau orașe, nu țineau registre fiscale, nu gestionau surplusuri mari de hrană și nu aveau birocrație. Altfel spus, nu le lipsea „creierul” pentru scriere, ci motivația practică de a duce sistemul până la capăt.

Această idee este importantă pentru că repară o imagine veche și nedreaptă despre comunitățile paleolitice. Mult timp, omul preistoric a fost imaginat ca fiind mai degrabă primitiv în gândire, deși arta rupestră, sculpturile și obiectele rituale sugerau contrariul. Acum, și analiza semnelor abstracte întărește ideea că acești oameni operau cu simboluri complexe și convenții sociale stabile. Faptul că un astfel de sistem a fost folosit timp de aproape 10.000 de ani, înainte să dispară, arată o continuitate culturală impresionantă.

Mai există un aspect fascinant: sistemul aurignacian dispare, iar mult mai târziu, în altă parte a lumii, apar sumerienii și dezvoltă un alt sistem care ajunge, structural, într-o zonă asemănătoare. Asta poate sugera că evoluția simbolică umană nu este un drum perfect liniar, ci unul în care anumite idei apar, se pierd, reapar și se transformă în funcție de nevoi sociale. Cu alte cuvinte, „invenția” scrierii nu este neapărat un moment singular, ci rezultatul unor capacități umane mult mai vechi, activate diferit în epoci diferite.

De ce nu putem vorbi încă despre o scriere adevărată

Chiar dacă titlurile despre subiect pot suna spectaculos, e important să păstrezi nuanța. Cercetătorii nu susțin că au descoperit o limbă scrisă de 40.000 de ani și nici că aceste semne pot fi descifrate precum hieroglifele sau cuneiformul. Problema principală este că nu avem suficiente contexte, suficiente serii lungi de semne sau un „bilingv” care să ne permită traducerea. Avem obiecte, tipare și corelații, dar nu avem cheia semantică.

Asta nu diminuează însă valoarea descoperirii. Din contră, o face mai solidă. Studiul nu forțează o concluzie de tip „am găsit prima scriere din lume”, ci vorbește despre un sistem convențional de semne cu densitate informațională comparabilă cu forme foarte timpurii de notare. Este o formulare mai prudentă, dar și mai credibilă. Practic, mesajul este că preistoria europeană avea deja o cultură a semnelor abstracte mult mai sofisticată decât credeam.

Publicarea studiului în Proceedings of the National Academy of Sciences adaugă și un plus de greutate discuției, pentru că vorbim despre o revistă științifică importantă. În același timp, subiectul va rămâne probabil deschis: alți cercetători vor reanaliza datele, vor propune interpretări alternative și, poate, vor compara și alte situri sau culturi paleolitice. Tocmai aici e frumusețea unei astfel de descoperiri: nu închide o discuție, ci deschide una nouă despre originea gândirii simbolice și despre cât de devreme a început omul să „noteze” lumea din jurul lui.

În final, partea cea mai puternică a acestei povești este una simplă: oamenii care sculptau mamuți, lei și figurine umane acum zeci de mii de ani nu lăsau în urmă doar artă, ci probabil și informație codificată. Poate că nu era scriere în sensul pe care îl folosești azi, dar era clar mai mult decât decor. Iar asta schimbă felul în care te uiți la preistorie: nu ca la un preludiu rudimentar al civilizației, ci ca la o lume deja plină de simboluri, reguli și inteligență culturală.

Google vrea să elibereze 64 de milioane de țânțari într-o anume regiune. De ce consideră oamenii de știință proiectul o veste bună