REVIEW „Thrash”, pe Netflix: Când apa devine un coșmar și fiecare secundă poate fi ultima. Un thriller cu rechini care m-a ținut cu sufletul la gură

Uneori, tot ce îmi doresc de la un film este să mă țină în tensiune de la început până la sfârșit. Fără povești excesiv de complicate, fără filozofie inutilă și fără două ore de dialoguri în care nu se întâmplă mare lucru. Vreau suspans, pericol și senzația aceea că nu știu dacă personajele vor scăpa cu viață. Exact asta mi-a oferit „Thrash”, thrillerul cu rechini lansat pe Netflix.

Recunosc că am o slăbiciune pentru filmele de supraviețuire, mai ales când combină dezastre naturale cu animale periculoase. Iar „Thrash” le pune pe amândouă în aceeași poveste: un uragan devastator, un oraș complet inundat și rechini care ajung să înoate printre case și mașini. Sună absurd? Puțin. Dar funcționează surprinzător de bine.

Filmul este scris și regizat de Tommy Wirkola, cineastul norvegian din spatele producțiilor „Dead Snow” și „Violent Night”, și îi are în distribuție pe Phoebe Dynevor, Whitney Peak și Djimon Hounsou. Cu o durată de aproximativ 86 de minute, „Thrash” nu pierde prea mult timp cu introducerile și intră rapid în acțiune. Iar pentru mine, acesta a fost unul dintre marile sale avantaje.

Un uragan, un oraș inundat și rechini peste tot

Acțiunea se desfășoară în Annieville, un orășel fictiv din Carolina de Sud, lovit de uraganul Henry, o furtună atât de puternică încât personajele discută despre posibilitatea introducerii unei noi categorii pe scara uraganelor.

Când digurile cedează, apa invadează străzile cu o viteză înspăimântătoare. Numai că inundațiile sunt doar începutul. Odată cu apa ajung în oraș și rechinii-taur, transformând fiecare încercare de salvare într-un posibil atac mortal.

Mi-a plăcut foarte mult această premisă, în special pentru că filmul exploatează o teamă simplă și eficientă: imposibilitatea de a vedea ce se află sub apă. Personajele nu sunt în largul oceanului, unde te-ai aștepta să întâlnești rechini, ci în propriile locuințe, în mașini sau pe străzi care, cu doar câteva ore înainte, erau perfect sigure.

Mi s-a părut terifiant felul în care spațiile familiare devin capcane. O cameră inundată, o scară, o ușă care nu se mai deschide sau câțiva metri de apă care trebuie traversați capătă brusc o miză uriașă.

Wirkola știe să construiască asemenea secvențe și, chiar dacă unele situații sunt exagerate, am stat de mai multe ori cu sufletul la gură, așteptând să văd ce se întâmplă.

Phoebe Dynevor și Whitney Peak duc greul poveștii

Phoebe Dynevor, cunoscută din „Bridgerton” și din excelentul thriller psihologic „Fair Play”, o interpretează pe Lisa Fields, o femeie însărcinată, aflată foarte aproape de momentul nașterii. Lisa rămâne prinsă în mijlocul dezastrului, iar situația ei devine una dintre cele mai tensionate componente ale filmului.

Mi-a plăcut interpretarea lui Dynevor, mai ales pentru că reușește să transmită panica și epuizarea personajului fără să exagereze. Lisa este vulnerabilă, speriată și se confruntă cu un pericol aproape imposibil de imaginat, dar încearcă permanent să găsească o soluție.

Whitney Peak o interpretează pe Dakota Edwards, o tânără care suferă de agorafobie și care ajunge să fie obligată să-și înfrunte cele mai mari temeri pentru a supraviețui. Mi s-a părut interesant contrastul dintre frica ei de lumea exterioară și realitatea în care nici măcar propria casă nu mai reprezintă un refugiu.

Djimon Hounsou, pe care îl știm din „Gladiator” și „Blood Diamond”, îl joacă pe Dale Edwards, un cercetător marin și unchiul Dakotei, care încearcă să ajungă la nepoata lui. Prezența lui oferă filmului ceva mai multă greutate, chiar dacă mi-aș fi dorit ca personajul să fie dezvoltat mai bine.

Distribuția este completată de Matt Nable, Andrew Lees, Alyla Browne, Stacy Clausen și Dante Ubaldi, într-o poveste care urmărește mai multe grupuri de supraviețuitori.

Scenele de suspans sunt punctul forte, dar filmul are și câteva slăbiciuni

Ce mi-a plăcut cel mai mult la „Thrash” este că reușește să mențină permanent sentimentul de pericol. Nu există foarte multe momente de respiro, iar atunci când personajele par să fi scăpat dintr-o situație, apare imediat o alta.

Scenele cu rechinii sunt suficient de brutale, iar combinația dintre apa tulbure, spațiile înguste și lipsa unor căi de evacuare creează momente excelente de suspans. Am apreciat și faptul că filmul nu ascunde complet violența, chiar dacă nu toate efectele vizuale sunt la fel de convingătoare.

Și aici ajung la primul defect. Uneori, rechinii realizați digital arată artificial, mai ales în secvențele în care sunt prezentați foarte clar. Personal, consider că filmul funcționează mai bine atunci când sugerează prezența pericolului decât atunci când îl arată în întregime.

O altă problemă este dezvoltarea personajelor. Scenariul introduce destul de multe povești secundare, dar nu are timp să le exploreze suficient. Unele personaje apar, trec printr-o situație extremă și dispar înainte să apuci să te atașezi de ele. Mi-aș fi dorit ceva mai multă atenție acordată relațiilor dintre supraviețuitori.

Există și câteva decizii greu de justificat logic. Personajele fac uneori lucruri pe care, probabil, nimeni nu le-ar face într-o asemenea situație. Dar, sincer, nu m-au deranjat atât de tare încât să-mi strice experiența.

Cred că problema mai importantă este că filmul oscilează între un thriller de supraviețuire foarte serios și un horror care își acceptă propria absurditate. Uneori, schimbările de ton sunt cam bruște.

Verdict: Nu este „Jaws”, dar nici nu trebuie să fie

Nu cred că „Thrash” va deveni un clasic al filmelor cu rechini și nici nu încearcă să concureze cu „Jaws”, capodopera lui Steven Spielberg. Este o producție mult mai directă, care pune accentul pe adrenalină și pe spectacolul unui dezastru aproape neverosimil.

Mi-a amintit pe alocuri de „Crawl”, filmul din 2019 regizat de Alexandre Aja, în care pericolul venea din partea aligatorilor, tot pe fundalul unui uragan. Ambele producții folosesc foarte bine ideea de spațiu familiar transformat într-o capcană mortală.

Și, chiar dacă „Thrash” are defectele sale, eu m-am distrat urmărindu-l. M-a ținut cu sufletul la gură, m-a făcut să tresar de câteva ori și nu am simțit nevoia să verific cât timp mai este până la final. Ceea ce, pentru un thriller de supraviețuire, spune destul de multe.

Apreciez și că Tommy Wirkola nu prelungește inutil povestea. Filmul știe ce vrea să ofere și, în mare parte, livrează: suspans, atacuri sângeroase și situații-limită.

Dacă îți plac thrillerele intense de pe Netflix și filmele în care personajele trebuie să lupte pentru fiecare secundă de viață, „Thrash” merită văzut. Nu te aștepta la o poveste profundă sau la personaje memorabile, ci la un film care îți accelerează pulsul și te ține în tensiune aproape permanent.

Pentru mine, a fost o surpriză plăcută și unul dintre acele filme care demonstrează că nu ai nevoie de o premisă extrem de originală pentru a oferi o experiență captivantă.

Nota mea: 8/10