REVIEW „Godzilla Minus Zero”, un spectacol vizual impresionant, dar nu neapărat un film mai bun. Efecte speciale extraordinare, dar o poveste neconvingătoare și un ritm inegal

REVIEW „Godzilla Minus Zero”, un spectacol vizual impresionant, dar nu neapărat un film mai bun. Efecte speciale extraordinare, dar o poveste neconvingătoare și un ritm inegal
RECENZIE
foto - IMDB
Ozana Mazilu
Google Urmărește pe Google

Puține filme mi-au dat atâtea bătăi de cap înainte să reușesc să le văd până la capăt precum „Godzilla Minus Zero”. Și nu din cauza poveștii, ci a unei întâmplări cât se poate de neașteptate. Prima încercare a fost la Cinema City din City Park Mall, Constanța, unde, chiar la jumătatea filmului, a pornit alarma de incendiu și a trebuit să părăsesc cinematograful. Așa că experiența mea cu Godzilla s-a încheiat brusc, înainte să aflu cum continuă povestea. Aseară, însă, am decis să duc lucrurile până la capăt: am mers la Cinema City din Sun Plaza, București, am intrat la proiecție exact de la jumătatea filmului și am reușit, în sfârșit, să văd și finalul. Așadar, pot spune că a fost un film incendiar.

Cred că sunt două categorii de filme, în general: filme care te impresionează prin amploarea spectacolului și filme care reușesc să te țină conectat emoțional la ceea ce se întâmplă pe ecran. Ideal ar fi să le ai pe amândouă, mai ales atunci când vorbim despre o producție precum „Godzilla Minus Zero”, continuarea unui film care a demonstrat că povestea unui monstru gigantic poate fi mult mai mult decât o demonstrație de forță și efecte speciale. Din păcate, deși noul film reușește să impresioneze vizual, nu pot spune că m-a convins în aceeași măsură la nivel narativ.

Am intrat la „Godzilla Minus Zero” cu așteptări destul de mari, mai ales după „Godzilla Minus One”, care a reușit să transforme o poveste aparent simplă într-o experiență cinematografică intensă, cu personaje pentru care chiar ajungeai să simți ceva. Continuarea ridică miza în ceea ce privește spectacolul, dar, din punctul meu de vedere, pierde câte ceva din ceea ce făcea primul film atât de special. Este o producție pe care o admiri foarte mult pentru felul în care arată, dar care nu reușește întotdeauna să te implice în ceea ce povestește.

Efectele speciale sunt extraordinare, dar zgomotul devine uneori obositor

Dacă există un capitol la care „Godzilla Minus Zero” excelează fără prea multe rezerve, acela este reprezentat de efectele vizuale. Godzilla arată extraordinar, iar secvențele de distrugere sunt realizate cu o atenție impresionantă la detalii. Dimensiunea creaturii, interacțiunea cu mediul înconjurător, clădirile distruse și atmosfera generală contribuie la senzația că te afli în mijlocul unui dezastru de proporții. Sunt momente în care pur și simplu nu ai cum să nu admiri munca depusă pentru realizarea acestor imagini.

Mi-a plăcut foarte mult și modul în care regizorul Takashi Yamazaki reușește să transmită dimensiunea amenințării. Godzilla nu este doar un monstru spectaculos, ci o forță copleșitoare, iar fiecare apariție a sa are greutate. Există cadre care arată fantastic pe marele ecran, iar din acest punct de vedere filmul își justifică pe deplin existența ca experiență cinematografică. Este genul de producție care pierde inevitabil ceva dacă alegi să o vezi pe televizor sau pe laptop.

Totuși, am avut o problemă cu partea sonoră. Filmul este, pe alocuri, mult prea zgomotos, iar dacă n-aveam dopurile de urechi la mine, n-aș fi putut să-l termin. Înțeleg perfect nevoia de a transmite puterea monstrului prin sunet, explozii și vibrații, dar există o diferență între un design sonor care amplifică tensiunea și unul care ajunge să te obosească. În anumite secvențe, intensitatea sunetului mi s-a părut excesivă și am avut impresia că filmul încearcă să compenseze prin volum ceea ce nu reușește să transmită întotdeauna prin poveste.

Nu este neapărat o problemă care strică experiența, dar este una pe care am remarcat-o suficient de des încât să conteze. Spectacolul vizual funcționează foarte bine și fără ca fiecare moment important să fie însoțit de un asalt sonor aproape permanent.

Povestea nu are aceeași forță emoțională, iar ritmul este inegal

Cea mai mare dezamăgire pentru mine nu a venit însă din partea efectelor sau a sunetului, ci din felul în care este construită povestea. „Godzilla Minus One” avea meritul de a face personajele umane la fel de importante precum monstrul. Dincolo de distrugeri, exista o dramă autentică, iar miza emoțională era suficient de puternică încât să te intereseze ce se întâmplă cu oamenii atunci când Godzilla nu se afla pe ecran.

În „Godzilla Minus Zero”, am simțit că acest echilibru nu mai funcționează la fel de bine. Filmul încearcă să păstreze componenta dramatică, însă povestea nu m-a prins suficient. Nu am simțit aceeași conexiune cu personajele și nici aceeași tensiune emoțională. Există momente în care ar trebui să fii profund implicat în ceea ce se întâmplă, dar eu am rămas mai degrabă un spectator care aștepta următoarea secvență spectaculoasă.

La acest lucru contribuie și ritmul, care mi s-a părut destul de inegal. Sunt secvențe intense, foarte bine construite, urmate de pasaje care încetinesc considerabil acțiunea fără să adauge neapărat suficientă profunzime poveștii. Nu mă deranjează filmele lente, dimpotrivă, atunci când timpul este folosit pentru dezvoltarea personajelor și construirea atmosferei. Problema apare când aceste pauze nu produc efectul dorit, iar în cazul de față am simțit de mai multe ori că filmul bate pasul pe loc.

Paradoxal, deși „Godzilla Minus Zero” încearcă să ofere mai mult spectacol, nu mi s-a părut neapărat mai captivant. O secvență de distrugere poate fi impresionantă tehnic, dar, dacă nu există suficientă implicare emoțională, impactul ei se diminuează. Și exact aici cred că se află principala slăbiciune a continuării.

Un film spectaculos, dar care nu reușește să depășească „Godzilla Minus One”

Nu vreau să se înțeleagă că „Godzilla Minus Zero” este un film prost. Nici pe departe. Este o producție realizată cu foarte multă ambiție, cu imagini extraordinare și momente care îți amintesc de ce Godzilla rămâne unul dintre cele mai fascinante personaje-monstru din istoria cinematografiei. Takashi Yamazaki știe foarte bine cum să construiască un spectacol de proporții și cum să facă publicul să simtă amenințarea reprezentată de o creatură gigantică.

Dar pentru mine un film bun cu Godzilla nu trebuie să se bazeze exclusiv pe aparițiile monstrului. Tocmai acesta a fost unul dintre motivele pentru care am apreciat atât de mult „Godzilla Minus One”: avea suflet, avea emoție și îți oferea motive să fii atent și la ceea ce se întâmpla între scenele de acțiune. Continuarea încearcă să reproducă această formulă, însă rezultatul mi s-a părut mai puțin convingător.

Poate că problema este și faptul că primul film a ridicat foarte mult ștacheta. Atunci când vii după o producție atât de apreciată, simplul fapt că oferi efecte mai spectaculoase și distrugeri mai ample nu este suficient pentru a crea automat un film superior. Ai nevoie și de o poveste care să susțină toate aceste imagini, iar „Godzilla Minus Zero” nu a reușit să mă câștige complet din acest punct de vedere.

Aș recomanda filmul pentru experiența vizuală, mai ales dacă îți plac producțiile cu monștri gigantici și vrei să vezi cât de spectaculos poate arăta Godzilla pe marele ecran. Dar nu aș merge la cinema așteptându-mă la aceeași încărcătură emoțională pe care am găsit-o în „Minus One”.

Verdict: „Godzilla Minus Zero” impresionează prin efectele speciale excelente, amploarea scenelor de acțiune și prezența copleșitoare a monstrului. În schimb, sunetul devine uneori obositor, ritmul este inegal, iar povestea nu m-a convins suficient încât să mă țină conectată de la început până la final. Este un film pe care l-am admirat vizual mai mult decât l-am simțit emoțional. Și, pentru mine, asta face diferența dintre un spectacol cinematografic reușit și un film cu adevărat memorabil.