Poți intra la facultate dacă nu ai promovat Bacalaureatul? Ce opțiuni există pentru absolvenții de liceu
Rezultatele de la Bacalaureat nu sunt întotdeauna cele așteptate, însă un eșec la acest examen nu înseamnă că toate oportunitățile educaționale dispar. Chiar dacă nu te poți înscrie la o facultate de licență fără diplomă de Bac, există alternative care îți permit să continui studiile și să obții o calificare profesională.
Puțini absolvenți știu că pot urma cursuri organizate în cadrul unor colegii universitare, unde pot învăța o meserie și își pot construi un viitor profesional, chiar dacă nu au promovat examenul maturității.
Ce este învățământul terțiar nonuniversitar
Învățământul terțiar nonuniversitar, cunoscut și sub denumirea de învățământ postliceal, funcționează în cadrul unor colegii organizate de universități acreditate.
Cursurile pot dura între unul și trei ani, în funcție de specializarea aleasă și de nivelul calificării profesionale obținute la final. Candidații admiși încheie un contract de școlarizare cu universitatea care organizează programul respectiv.
Taxele de admitere și de școlarizare diferă de la o instituție la alta și sunt stabilite de fiecare universitate în parte.
Ce calificări pot obține absolvenții
Oferta educațională este una variată și acoperă numeroase domenii cerute pe piața muncii.
Printre specializările disponibile se numără sănătatea și asistența pedagogică, informatica, comerțul, turismul și alimentația publică, domeniul economic, producția media, mecanica, electronica și automatizările, transporturile, protecția mediului, industria alimentară, serviciile sau silvicultura.
La finalul studiilor, absolvenții pot obține calificări precum asistent medical generalist, asistent medical de farmacie, analist programator, tehnician echipamente de calcul, agent comercial, agent fiscal, agent de turism-ghid, funcționar bancar, asistent manager în unități hoteliere, organizator de conferințe și târguri, cameraman-fotoreporter, tehnician silvic, maseur sau tehnician în industria alimentară.
Universități care acceptă absolvenți fără Bacalaureat
În România există mai multe universități care au colegii de învățământ terțiar nonuniversitar și care pot primi absolvenți de liceu fără diplomă de Bacalaureat.
Printre acestea se numără:
- Universitatea Tehnică de Construcții București – Colegiul de Studii Terțiare Nonuniversitare UTCB;
- Universitatea „Spiru Haret” București – Colegiul Universitar „Spiru Haret”;
- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului – Colegiul de Învățământ Terțiar Nonuniversitar;
- Universitatea din Pitești – Colegiul UPIT;
- Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița – Colegiul Terțiar Nonuniversitar;
- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca – Colegiul Terțiar Nonuniversitar;
- Universitatea „Ovidius” din Constanța – Colegiul Universității Ovidius;
- Universitatea Danubius Galați – Colegiul Danubius;
- Universitatea din Petroșani – Colegiul pentru Învățământul Terțiar Nonuniversitar.
Poți ajunge ulterior și la facultate
Absolvenții care aleg această variantă nu renunță definitiv la ideea de a urma o facultate. După promovarea examenului de Bacalaureat într-o sesiune viitoare, aceștia se pot înscrie la programe universitare de licență.
Astfel, colegiile postliceale organizate de universități reprezintă o soluție pentru tinerii care nu au promovat Bacalaureatul, dar care doresc să își continue pregătirea și să obțină o calificare recunoscută pe piața muncii.